1919. ROMÂNI, TRECEŢI TISA! Regele Ferdinand și Regina Maria pe malul Tisei

1919. ROMÂNI, TRECEŢI TISA! Regele Ferdinand și Regina Maria pe malul Tisei

0 20

Există pagini din istoria noastră pe care, nu ştiu de ce, le trecem sub tăcere ca pe o ruşine. Să nu zică Europa că am fost imperialişti? Să nu se simtă vecinii jigniţi? Sau, pur şi simplu, dintr-o modestie tembelă?
Ne e frică să ne revendicăm sau să repunem în discuţie personalităţi remarcabile ale ştiinţei şi culturii. Ne este frică să ne impunem valorile. Avem vestigii pe care alţii le-ar căuta cu lupa, ca să-şi încropească un strop de identitate, avem eroi care au dat tonul istoriei în Europa…

Una din paginile de glorie a Romaniei moderne a fost anul 1919 când, într-un timp record,cu eroism si determinare armata română a cucerit Ungaria bolsevica, pentru a o elibera de Ciuma Rosie. Armata bolşevică ungară a lui Bella Kun, coordonată direct de la Moscova (Lenin tocmai se mutase in noua capitala !!), a fost realmente zdrobită, iar vechiul guvern ungar a fost reinstalat.

Regele Ferdinand, dintr-o nobleţe exagerată, nu a permis armatei să arboreze drapelul românesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, aşa cum ar fi fost îndreptăţit să facă orice învingător. A făcut-o în schimb …printr-un soi de metafora ce va strabate Istoria:  sergentul I.Iordan , un oltean plin de istetzime,( aparent,un pic  zănatec!), care a inteles din Istoria momentului , mai mult decat toti guvernantii maghiari ! Semnificatia gestului sau sintetizeaza peste timp un raspuns romansc sclipitor , o palma morala fara egal pe obrajii naclaiti in fudulie ai maghiararismului revansard.
Sergentul Iordan a decis sa …instaleze  în vârful catargului Parlamentului, deasupra drapelului maghiar, o opincă găurită... Practic.cel mai bun raspuns dat comunismului dupa ce Budapesta a fost eliberată de sub bolshevici de catre armata română pe 4 august 1919.Este o dată pe care ungurii nu o vor sărbători niciodată. Ar vrea s-o uite, deşi a fost ziua adevarata a eliberării lor.

Divizion de artilerie roman in Budapesta

Războiul dintre România regala şi Ungaria bolşevică începea în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, când Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui şi gărzile roşii maghiare atacau, la Ciucea şi Ţigani, posturile înaintate ale armatei romane. Contraofensiva română a atins în numai patru zile zona Munţilor Apuseni şi apoi linia râului Tisa. La Oradea români, unguri, germani şi slovaci „întâmpina pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru că i–au salvat de bolşevici. La 30 aprilie şi 1 mai, trupele române au ajuns la Tisa pe întreaga lungime a frontului, reuşind să facă joncţiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap–Munkacs.Cu toate acestea, pe 20 mai 1919, armata bolşevică a Ungariei reuşea să reocupe Slovacia.Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfăşurat conform planurilor lui Lenin, care, absolut abulic , preconiza declanşarea la scară europeană a unor „mari demonstraţii muncitoreşti” pentru apărarea Ungariei bolşevice.(!!)

La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat armata româna, reuşind s-o respingă până la Oradea. A avut loc o contraofensivă fulgerătoare şi, dupa şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, comandate de colonelul Rusescu, au pornit spre Budapesta unde au ajuns spre seară.Istoriografia a consemnat data eliberării Budapestei de bolşevism ca fiind 4 august 1919, ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea trupelor române în capitala Ungariei.

Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta

(din însemnările generalului Marcel Olteanu)

… Şi au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vînători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi.Deasupra Palatului a văzut Iordan cum fîlfîia în vînt flamura ungurească – roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dîndu-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis:“Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă… Dar am să chibzuiesc ca să rămînă de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…” Zis şi făcut. Chemînd pe căprarul Bivolaru, s-au suit între… norii Budapestei şi au coborît steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului. Luînd apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept „căciulă”…tocmai în capul ‘steajerului” cu tricolorul maghiar, lăsîndu-i nojiţele s-atîrne-n vînt…Şi aşa a fîlfîit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…

Fişier: RomanianCavalryBudapest.png

Cavaleristi romani pe strazile Budapestei

Cine oare să fi făcut această tragică glumă? – îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicînd, îmi arătă cu mîna priveliştea… originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capete şi altor trecători,Era cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui stat orgolios şi despotic, tocmai sub călcîiul acelui „dusman” pe grumazul caruia ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme,  …“Cine oare să fi  ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.Îmi era milă , căci era un om distins la simţire. “Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei ,intreband  pe santinelă :Cum îl cheamă…pe autor?

– Don sergent Iordan.El  a dat ordin  sa puna opinca aceea gaurita tocmai deasupra steagului unguresc… Chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dînsul a şi executat ordinul… Acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…

Mă-ntorc puţin spre stînga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric.Priveau cînd la trecătorii enervaţi şi sanchi, cînd la opinca impertinentă… Si pe feţzele lor asprite de viforul vremilor  de razboi se „lămurea” cea mai desăvîrşită satisfacţie…Păreau ca nişte …artisti inspiraţi,dar şi ca nişte draci geniali. Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în privirea jucausa a aceştor  doi „zdrenţăroşi”, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune simbolica la care poate ajunge o zdreanţă…De-aş fi fost singur, i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur…Şi, poate, i-aş fi luat de gît şi i-aş fi sărutat pe frunte! Dar… le-am făcut semn să se apropie şi, arătîndu-i domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: “Acesta este glumeţul, care,sper fără o intenţie … răutăcioasă, desigur,  poate cu  naivitatea unui poznaş, te-a făcut  să suferi”… Şi domnul Ferency, scăldîndu-şi ochii cu lacrimi  între genele, mi-a replicat cu adîncă melancolie:
– Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sînteţi aci!

Foto:  Copii budapestani primind hrana de la soldatii romani

În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da.L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gînd şi cum a înfăptuit isprava lui. L-am lăudat şi mi-am plimbat mîna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale.Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că-l iau prieteneste de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cît îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea.
Era potrivit de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pîrlită de soare şi vînt; în fundul capului purta nişte ochi căprui şi scăpărători -, un adevarat vulpoi de Mehedinţi.Purta capelă pe sprînceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea, părea înfăşurat cu un covor de petice,cusut mestesugit, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic.O crestătură adîncă îi stăpînea obrazul stîng şi alta mai lată se răsfăţa pe gît sub urechea dreaptă; mai în sus de mînă, pe antebraţul stîng, se zărea o cicatrice respectabilă… L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu naivitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”.Şi desfăcînd  o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture , puse degetul pe o dîră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…”

Şi iarăşi cîntecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sînt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sînt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…”

– Ei şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?

Şi el, încordîndu-se şi privindu-mă „soldăţeşte” drept în lumina ochilor,dar îmi răspunse sfătos şi cu mîndrie:– E lucru mare, domnule general ! Dar… am auzitără că mai exista şi o Vienă!…

Acest „nebun” în toate minţile, acest prototip al „zdrenţelor ” noastre glorioase de la 19171918,  îşi da seama perfect de la Budapesta pînă unde se pot  întinde„interesele ” pentru România Mare! 

 

 

 

COMENTARII