2.000 de braşoveni pot solicita recalcularea pensiei anticipate parţiale

2.000 de braşoveni pot solicita recalcularea pensiei anticipate parţiale

0 337

Asta însă doar dacă s-au pensionat anticipat parţial în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016. O lege, publicată deja în Monitorul Oficial, micşorează penalizările pentru acest tip de pensionare, iar vârstnicii ar putea primi cu până la câteva zeci de procente în plus, în funcţie de vechime

Asta însă doar dacă s-au pensionat anticipat parţial în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016. O lege, publicată deja în Monitorul Oficial, micşorează penalizările pentru acest tip de pensionare, iar vârstnicii ar putea primi cu până la câteva zeci de procente în plus, în funcţie de vechime.

Conform vechilor prevederi legale, o persoană cu stagiul complet de cotizare, dar care a ieşit la pensie cu 5 ani mai devreme de vârsta standard de pensionare, primea o penalizare de maxim 45%. Pe noile prevederi, penalizarea ar fi de maxim 30%.

Pentru a beneficia de recalcularea pensiei, este nevoie ca seniorul să depună o cerere la Casa Judeţeană de Pensii, iar pensia mărită se plăteşte din următoarea lună, dar nu retroactiv, anunţă Delia Tîrcolea, purtător de cuvânt Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani și pentru femei, și pentru bărbați. În cazul bărbaților acesta deja a fost atins, însă în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la 35 de ani abia în ianuarie 2030.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. De asemenea, la bărbați deja se aplică această vârstă, iar pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.