2 februarie – Ziua Ursului
Ziua de 2 februarie este o zi de rascruce in calendarul popular, constituind piatra de hotar intre cele doua anotimpuri vecine: iarna si primavara, ea fiind tinuta de majoritatea popoarelor europene.
Din punct de vedere religios, exact in aceasta zi se implinesc 40 de zile dupa Craciun, cand biserica ortodoxa sarbatoreste Intampinarea Domnului, iar din punct de vedere al folclorului romanesc, in popor aceasta zi este cunoscuta drept „Stretenia” sau Ziua Ursului.
Ursul, regele padurilor noastre, are puteri magice nemaipomenite, fiind transformat intr-o adevarata divinitate pentru care se fac si se pastreaza o serie de cutume si obiceiuri populare.
Ursul nu hiberneaza, asa cum se crede, ci doar se retrage in barlog, mai ales, in lunile in care ninge intens. Perioada de imperechere dureaza din aprilie pana in iunie, iar durata gestatiei e de 7-8 luni. Ursoaica fata in ianuarie – februarie, in conditii grele, cand trebuie sa se multumeasca cu propriile rezerve de hrana acumulate in corp toamna. Aceasta paraseste barlogul, in functie de mersul vremii, in martie – aprilie. Daca nu sunt deranjati, ursii isi pastreaza adapostul mai multi ani, in caz contrar il strica si isi construiesc alta casa.
Comportamentul ursului influenteaza schimbarea vremii si, de aceea, trebuie imbunat cu bucati de carne si miere de albine puse pe cararile strabatute de acesta.
Puterile sale magice si apotropaice sunt recunoscute, astfel incat cei bolnavi de „speriat” credeau in capacitatile tamaduitoare ale parului smuls dintr-o blana de urs.
Puterile sale magice si apotropaice sunt recunoscute, astfel incat cei bolnavi de „speriat” credeau in capacitatile tamaduitoare ale parului smuls dintr-o blana de urs.
Ursului ca animal totem nu i se spune pe nume ci este numit eufemistic „Moș Martin”, „Ăl bătrân” si „Moș”. Mai ales apelativul de Moș trimite mai mult decat evident la stramosii totemici. Spre deosebire de lup care are 35 de „zile tinute”, ursul mai are doar o sarbatoare, la finele verii, numita Macavei.
Ziua ursului, insa, se leaga si de Filipi (in Muntenia si Oltenia), care se tin de lup. Sarbatorile ursului au fost, probabil, atat de importante in spiritualitatea stramosilor nostri, incat nu au putut fi clintite de reformele calendaristice oficiale de corectare a timpului.
Cele mai importante zile ale Ursului, 2 februarie si 1 august, impart anul in doua parti (anotimpuri) perfect egale.
In traditia romaneasca, Mos Martin este mai degraba folositor decat daunator omului: influenteaza in bine Ursitoarele la nasterea copilului, povestește profesorul Ion Ghinoiu in lucrarea sa „Sarbatori si obiceiuri la romani”:
* pruncii unsi cu untura de urs de moase cresc voinici si sanatosi;
* copilul bolnav de „sperietoare” este vindecat daca se afuma cu par de urs;
* barbatii „calcati de urs” primavara nu-i mai doare spatele peste vara;
* sufletele oamenilor morti erau intampinate, in noptile de priveghi, de fantastice spirite ascunse sub mastile de urs etc.
Adesea, dintii Mosului de purtau ca talisman.
* pruncii unsi cu untura de urs de moase cresc voinici si sanatosi;
* copilul bolnav de „sperietoare” este vindecat daca se afuma cu par de urs;
* barbatii „calcati de urs” primavara nu-i mai doare spatele peste vara;
* sufletele oamenilor morti erau intampinate, in noptile de priveghi, de fantastice spirite ascunse sub mastile de urs etc.
Adesea, dintii Mosului de purtau ca talisman.
Conform legendelor populare, Mos Martin ar fi fost, in vremuri imemoriale, un om obisnuit: morar sau pastor in satul sau.
In unele povesti desi este prezentat ca animal, are sentimente si preocupari umane: iubeste o femeie pe care o fura si o duce la casa lui din padure, este inteligent, isi construieste adapost pentru iarna (barlogul), prevesteste vremea friguroasa sau calduroasa etc. Un singur lucru nu stie sa facă: focul.
