2019 cu surprize plăcute – noul an vine și cu câteva lucruri...

2019 cu surprize plăcute – noul an vine și cu câteva lucruri bune de la guvernanți!

Chiar dacă ne dorim ca influența celor care ne conduc să fie căt mai mica, realitatea este cu totul alta, guvernanții ne marchază profund aproape fiecare zi din existența noastră. Am văzut că vom inchide și 2018 cu o gălceavă interminabilă la vârful statului. Iată că după mult timp se intră în noul an fără buget, cu un guvern incomplet, cu o situție fără precedent la conducerea armatei, cu un război total între palate (Cotroceni  vs Victoria), cu un conflict deschis între președinte și coaliția de guvernare, cu o golire a pușcăriilor de „penali” (corupții DNA-ului) pe erori ale celei mai înalte instituții juridice ale statului (ICCJ) si tot asa am maio putea continua cu exemple mult timp.
Să trecem peste aceste probleme și să scoatem în față lucrurile mai plăcute/bune, putem spune fără precedent, ce ne vin de la guvernanți la acest început de an.

Salariul minim crește de la 1 ianuarie 2019
Salariul minim crește de la 1 ianuarie 2019, dată la care intră în vigoare noile prevederi legislative, așa cum au fost stabilite prin hotărârea de guvern 937/2018, privind salariul minim diferențiat,
Astfel, de la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie va crește de la 1.900 de lei la 2.080 de lei brut. De asemenea, persoanele care au terminat o facultate și care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2.350 lei lunar.
La salariul minim brut de 2.080 lei/lună, salariul net va fi de 1.263 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.127 de lei. La un salariu minim de 2.350 de lei brut, salariul net primit de angajat va fi de 1.413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.403 lei.

Plafonarea prețului la gaze
În perioada 01.04.2019 – 28.02.2022, producătorii, inclusiv filialele acestora si/sau afiliatii apartinand aceluiasi grup de interes economic care desfasoara atat activitati de extractie cat si activitati de vanzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul Romaniei au obligaţia să vândă cu preţul de 68 lei/MWh cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizori şi clienţi finali eligibili. In aceasta perioada, producatorul are obligatia sa vanda cu prioritate catre furnizaori, în condiţii reglementate de ANRE, pentru asigurarea intregului necesar de consum al clientilor casnici, din productia curenta si/sau din depozitele de inmagazinare.
Producatorii, inclusiv filialele acestora si/sau afiliatii apartinand aceluiasi grup de interes economic care desfasoara atat activitati de extractie cat si activitati de vanzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul Romaniei nu vor mai incheia contracte de vanzare cu livrare pe teritoriul României, la preturi mai mari de 68 lei/MWh. Diferentele de costuri de achizitie din anii 2018 si 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin preturile practicate, se vor recupera pana la data de 30.06.2022, conform reglementarilor ANRE;
Pretul de achizitie plătit de furnizori pentru gazele din producția internă curentă necesare pentru acoperirea consumului clienților finali nu poate depăși valoarea de 68 lei/MWh, indiferent de vânzător.”

Autostrada București – Ploiești- Brașov
Mult așteptata Autostrada București – Ploiești – Brașov pare să fie scapat de ghinioanele (Ghinionul Nr. 1 a fost și a rămas tandemul Băsescu&Berceanu) care a însoțit proiectul de aproape două decenii. Miniștrii care au blocat proiectul dupa anul 2004 vor trebui să plateasca, nu doar politic, blocarea investiției, pierderile materiale (turism, transportatori, etc.), timpul imens pierdut de oamenii blocați intr-un trafic infernal și mai ales viețile pierdute pe acest traseu.
După ce Guvernul Alianței PSD- ALDE a adoptat, studiul de fundamentare pentru demararea unui Parteneriat Public Privat (PPP) pentru proiectarea, execuția și operarea a trecut la selecția firmelor care se vor implica în proiect.
Cinci investitori (unii dintre ei ăn top 3 mondial in demeniu) au depus oferte pentru atribuirea contractului de parteneriat public-privat pentru realizarea Autostrăzii Ploieşti- Braşov. Ofertele pentru primul contract strategic de parteneriat public-privat din România sunt depuse la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, fiind analizate de către o Comisie de evaluare, care include şi experţi cooptaţi, reprezentanţi ai partenerului public. Teoretic prin luna martie vom sti cu cine se va merge pentru realizarea investitiei,
Valoarea execuției proiectului este de circa 1,4 miliarde de euro, iar studiul de fundamentare detaliază că PPP-ul se va întinde pe o perioadă de 44 de ani, dar în două etape. Prima etapă va fi de 4 ani pentru proiectare și execuție și 20 de ani pentru operare.
Șoferii vor plăti o taxă pentru folosirea autostrăzii , iar pe parcursul PPP-ului statul va plăti partenerului privat o sumă anuală pentru amortizarea investiției, dar și o plată de disponibilitate pentru perioada de operare a autostrăzii. Studiul ia în calcul și taxarea încă din 2019 a actualei autostrăzi dintre București și Ploiești.
Pentru Tronsonul Autostrăzii București – Ploiești- Brașov, segmentul Râșnov – Cristian  – DN1 este deja la Ministerului Transporturilor un contract pentru proiectarea şi execuţie (lotului 5). Practic este vorba de un tronson care are in vedere pe lângă legătură cu DN1 si conectarea la minicipiul Braşov. Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă şi 3,7 km la profil de drum naţional cu 4 benzi, separate pe zona mediană.
Termen 2025!!!!!!!!!!
Facilități pentru mediul de afaceri
Se prevede modificarea regulilor de limitare a costurilor excedentare ale îndatorării ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri și a nivelurilor de deducere adoptate de celelalte state membre UE astfel:
a) majorarea plafonului deductibil, de la 200.000 euro la 1.000.000 euro;
b) majorarea limitei de deducere în funcție de EBITDA, de la 10% la 30%;
c) reformularea prevederii referitoare la deducerea costurilor excedentare ale îndatorării în cazul în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, în sensul deducerii în limita plafonului, și în astfel de situații;
d) reglementări legate de dreptul de reportare a costurilor excedentare ale îndatorării în cazul operațiunilor de reorganizare.
Diminuarea abuzurilor ANAF prin introducerea Procedurii de mediere
În vederea realizării procedurii de mediere debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenția sa în termen de 15 zile de la primirea somației. La notificare se anexează documente și informații care să susțină situația sa economică și financiară.
În termen de maxim 10 zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1) organul fiscal are obligația să organizeze întâlnirea cu contribuabilul în vederea procedurii de mediere.

Facilități pentru angajații din construcții
În luna ianuarie va apare o Hotărâre de Guvern prin care se introduce salariul minim de 3.000 de lei în sector.
Printr-o Ordonanță de Urgență s-a introdus noi prevederi speciale privind sectorul construcțiilor. S-a vehiculat introducerea în acest document a salariului minim de 3.000 de lei în sector. De fapt, prin această OUG s-a creat doar cadrul prin care se dă posibilitatea Guvernului de a veni cu o Hotărâre de Guvern prin care să se introducă acest salariu. Pe lînga aceasta s-a introdus scutirea de 3,75% la asigurări sociale în sectorul construcțiilor.

Amenzile nu se vor indexa și se vor achita într-un cont unic
Chiar dacă salariul minim crește de la 1 ianuarie, la calculul amenzilor rutiere, și în anul 2019, punctul de amendă rămâne de 145 lei, nefiind actualizat la nivelul salariului minim brut în țară, conform art. IX din OUG nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Începând cu 1 ianuarie 2019 intră in vigoare prevederile Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor într-un cont unic, potrivit OMFP nr. 3893/2018. Pentru amenzile privind regimul circulației pe drumuri publice sistemul este în faza de pilot – în sistem de testare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.