240 de rable identificate, doar 6 ridicate

240 de rable identificate, doar 6 ridicate

0 292

Peste 240 de rable au fost identificate pe domeniul public al municipiului Braşov. Cu toate acestea, doar 6 epave au fost şi ridicate de către autorităţile locale, după ce proprietarii maşinilor nu au fost găsiţi

Peste 240 de rable au fost identificate pe domeniul public al municipiului Braşov. Cu toate acestea, doar 6 epave au fost şi ridicate de către autorităţile locale, după ce proprietarii maşinilor nu au fost găsiţi. Unii dintre posesorii acestor autoturisme se conformează somaţiilor edililor şi îşi mută maşinile, alţii fac dovada faptului că vehiculele sunt funcţionale.
Campania Primăriei şi a Poliţiei Locale de eliberare a domeniului public de maşini abandonate a pornit în luna noiembrie a anului trecut. Din cele 247 rable depistate, în 147 de cazuri, proprietarii identificaţi de poliţişti s-au conformat somaţiilor de a-şi ridica maşinile de pe domeniul public.
Sunt şi cazuri în care rablele nu pot fi ridicate, pentru că nu se află pe domeniu public sau proprietarul dovedeşte că maşina e funcţională. Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt Poliţiei Locale Braşov, spune că unii proprietari au plătit parcarea, motiv pentru care maşinile nu pot fi ridicate, chiar dacă arată într-o stare deplorabilă, în timp ce alţi proprietari au făcut dovada ITP-ului.
În 6 cazuri în care proprietarii nu au fost găsiţi, după mai multe încercări şi notificări, maşinile au fost ridicate de firma cu care Primăria Braşov a semnat contractul pentru această operaţie.
În acest moment la Poliţia Locală sunt în lucru alte 28 de dosare, în care au fost identificaţi proprietarii unor maşini abandonate pe domeniul public de mai multă vreme.
Documentele pentru rable au fost transmise la primărie, care va transmite somaţia finală pentru proprietari. Aceştia vor avea la dispoziţie 5 zile, de la primirea somaţiei, să-şi ridice vechiturile de pe domeniul public; în caz contrar vor avea de plătit o amendă de 2000 de lei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.