25 octombrie – Ziua Armatei Române

25 octombrie – Ziua Armatei Române

0 207

Ziua Armatei Române este ziua când în România se cinstesc Armata Română și bravii ei componenți. Ziua de 25 octombrie a fost decisă pentru această sărbătoare, pentru că la data de 25 octombrie 1944, a fost eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Momentul nu a însemnat şi încetarea luptelor duse, alături de puterile Naţiunilor Unite, pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală.

De Ziua Armatei Române va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare. Se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale. Vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit www.mapn.ro.

Militarii români din teatrele de operaţii sărbătoresc Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.

Armata României participă cu efective la diverse misiuni internaţionale de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a terorismului. Misiunile sunt desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU, sau fac parte din angajamente de tip coaliţie internaţională.

De Ziua Armatei Române au fost organizate ceremonii în multe oraşe din ţară, printre care și Brașov, iar în Capitală au fost depuse coroane de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, la ceremoniile de Ziua Armatei din Parcul Carol, că este esenţial ca angajamentul cu privire la creşterea bugetului pentru Apărare să fie respectat, “pentru că această iniţiativă a adus recunoaşterea aliaţilor şi beneficii certe pentru securitatea României”.

Şeful statului a transmis militarilor că Armata României este “demnă de trecutul şi eroii ei” : ,,Sunt mândru că Armata României de astăzi, demnă de trecutul şi de eroii ei, rămâne pentru poporul român un reper moral, o ancoră de stabilitate şi este privită cu multă încredere şi acelaşi respect atât în ţară, cât şi peste hotare”, a spus Iohannis.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.