Search

,, 15 milioane de lei într-un an pentru Flash Lighting - search results

If you're not happy with the results, please do another search

0 65

Primăria Brașov a finalizat montarea primelor sisteme de semaforizare a trecerilor de pietoni din cadrul proiectului „Sistem centralizat de monitorizare și control al traficului în Municipiul Braşov”, o investiție prin care municipalitatea va realiza o prioritizare a transportului public, fluidizarea traficului pentru toți participanții și deschiderea primului centru de monitorizare și creștere a siguranței pe drumurile publice.

Primele semafoare au fost instalate la trecerile de pietoni a intersecției străzilor Al. Vlahuță și Hărmanului, iar la alte două intersecții, Gării – Victoriei și Gării – Aurel Vlaicu, lucrările de instalare a semafoarelor se apropie de final.

De asemenea au început și lucrările de infrastructură la Centrul de monitorizare și control trafic, respectiv consolidarea fostului punct termic de pe str. Hărmanului nr. 15.      

Acest proiect include un sistem de prioritizare a traficului, cu o componentă dedicată transportului public, dispecerat de monitorizare, semaforizarea a 35 de treceri de pietoni și 3 intersecții, modernizarea semaforizării pentru 44 de intersecții, instalarea a 140 de camere video și a 249 de senzori video.

„Lucrările pentru implementarea proiectului de realizare a unui sistem de monitorizare și control al traficului sunt în plină desfășurare. Deja am finalizat montarea primelor două sisteme de semaforizare a trecerilor de pietoni, la intersecția dintre str. Hărmanului și Alexandru Vlahuță. În cazul altor două intersecții mai trebuie să montăm doar corpurile de semafoare și în curând vom începe primele teste. De asemenea, lucrăm la reconversia fostului punct termic de pe strada Hărmanului care va deveni centru de control al traficului. Vorbim de un proiect foarte important pentru siguranța tuturor participanților la trafic – pietoni, bicicliști și șoferi, axa principală pentru o mai bună, mai eficientă gestionare a traficului din oraș și pentru creșterea siguranței pe drumurile publice. Punem accent pe transportul în comun, pe creșterea siguranței pietonilor, a bicicliștilor, dar și a șoferilor. Acest proiect include un sistem de prioritizare a traficului, pentru a reduce blocajele, dar și măsuri de creștere a siguranței pietonilor”, a explicat primarul Allen Coliban.

Următoarele treceri de pietoni în care se vor instala sisteme de semaforizare sunt cele de la intersecțiile Al. Vlahuță – Saturn – Zizinului  și Saturn – Calea București, urmate de cele de la intersecția străzilor Calea București și Lacurilor, respectiv, Calea București – intrare Carrefour.

Pentru a reduce la minimum impactul asupra traficului, lucrările se execută între orele 19.00 – 22.00 (de luni până vineri), iar sâmbăta și duminica, între orele 10.00 – 22.00.

Conform primarului, prin implementarea acestui proiect, vor fi semaforizate 35 de treceri de pietoni noi și încă 3 intersecții, la care se adaugă modernizarea semaforizării în alte 44 de intersecții. Printr-un sistem complex de camere și senzori video, vor putea fi identificate, rapid, blocajele din trafic, iar prin sistemele de semaforizare se va asigura creșterea fluenței pe anumite direcții.

În plus, se va putea prioritiza circulația mijloacelor de transport în comun, ceea ce reprezintă încă un motiv pentru a alege autobuzul în locul autoturismului propriu.

Proiectul mai conține și o componentă dedicată parcărilor publice, prin intermediul căreia se va gestiona mult mai eficient parcările din zonele aglomerate, iar șoferii vor putea ști, din timp, unde sunt locuri de parcare libere.

Lucrările sunt derulate de asocierea dintre Flash Lighting Services (lider) și Urban Scope*. Valoarea acestei achiziții este de aproape 30 de milioane de lei (29.468.500,00 lei fără TVA). Termenul de implementare a proiectului este sfârșitul acestui an.

Informații suplimentare

Centrul de Monitorizare și Control Trafic

Centrul de Monitorizare și Control Trafic reprezintă punctul central al sistemului și va fi amenajat într-un fost punct termic, pe strada Hărmanului. Acesta va fi operațional non-stop.

Centrul de Comandă și Control este direct responsabil cu managementul sistemului de trafic, al sistemului de supraveghere video, al sistemului de afișare a informațiilor pentru călători și sistemului ANPR (sistem automat de recunoaștere a numerelor plăcuțelor de înmatriculare), precum și cu managementul rețelei de comunicații.

Clădirea va fi amenajată eficient din punct de vedere energetic: va utiliza un sistem de producere și evacuare a energiei termice dual, de înaltă eficiență, va fi dotată cu panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, iar acoperișul va fi înierbat și dotat cu sistem de irigare automată.

Managementul parcărilor în zonele aglomerate, din proximitatea liniilor de transport public (11 parcări publice monitorizate – 979 de senzori)

Vor fi sisteme moderne de management al parcărilor și dirijare a fluxurilor rutiere prin:

– determinarea în timp real a capacității de parcare în oraș;

– identificarea locurilor de parcare libere;

– informarea rutieră cu privire la locurile de parcare (localizare și inventar în timp real);

– soluție modernă de plată și rezervare a parcării.

.D.D.

0 223

Joi, 30 iunie a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru proiectul tehnic și execuția necesare modernizării şi extinderii sistemului de iluminat public din municipiul Braşov – Etapa a III-a, investiție ce cuprinde în principal străzile noi din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini. Valoarea estimată a acestei achiziții este de aproximativ 15 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul local. Până la data limită au fost depuse două oferte, ale firmelor Flash Lighting Services SA și UrbioLED.

În primă fază se vor verifica Documentele Unice de Achiziție Europene și garanțiile de participare, după care se va trece la evaluarea tehnică a ofertelor.

Această investiție presupune extinderea rețelei de iluminat public pe 38 de străzi sau tronsoane de străzi noi, majoritatea din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini. La acestea se adaugă instalarea sistemului de iluminat pe str. Carpaților și Zizinului (tronsonul între Gemenii și pasaj) și pe celălalt trotuar, precum și modernizarea iluminatului pe str. Berzei și Sitarului, inclusiv coborârea în subteran a rețelei electrice, și iluminatul perimetral al cimitirului Șprenghi.

În total, această investiție presupune instalarea aproximativ a 22 de kilometri de rețea, 871 de stâlpi noi, 917 corpuri de iluminat tip LED și 917 module de telegestiune. La acestea se adaugă iluminatul suplimentar al trecerilor de pietoni.

,,Fiecare brașovean, indiferent de zona în care locuiește sau lucrează, trebuie să simtă că se află într-un oraș civilizat, modern, sigur, european, iar o parte importantă din acest obiectiv vizează infrastructura publică, fie că vorbim de străzi și trotuare asfaltate, zone verzi, locuri de joacă, creșe și grădinițe sau iluminat public. Suntem în faza de achiziție a lucrărilor pentru extinderea iluminatului public în zonele noi dezvoltate din Bartolomeu Nord și Stupini. Străzile de aici erau ultimele care nu au beneficiat de acest serviciu public. Dacă prin această investiție, am rezolvat cea mai mare parte a iluminatului din oraș, vom trece la următoarea etapă, cea de înlocuire a becurilor clasice cu cele LED. Dacă în acest moment, aproximativ 35% din sistemul de iluminat se face cu becuri cu LED, în următorii ani sper să ne apropiem de un procent de 100%. Chiar acum pregătim documentația necesară pentru accesarea de fonduri de la Administrația Fondului de Mediu pentru această investiție, astfel încât să fim pregătiți pentru apelul de finanțare. În acest fel, vom avea un oraș nu doar bine iluminat, ci și unul prietenos cu mediul”, declara primarul Allen Coliban, la lansarea licitației.

Lucrările se vor executa pe următoarele străzi: str. Candid Muslea, str. Valeriu Braniște, str. Constantin Lecca, str. Iulius Romer, str. Brădetului, str. Căliman, str. Coștila, Aleea Cioplea, str. Defileului, str. Cercelușului, str. Garofiței, aleea Cornișei, str. Capra Neagră, str. Cavalului 2D1-2 D10, str. Pârâul Rece, str. Dascălul Costea, str. Parcul Verde, str. Lânii zona Ocolitoare – pârâul Ghimbășel (tronson principal și tronson secundar), Drumul de SE – (Pasaj CFR – Ocolitoare), str. Lemnarilor, str. Nicovalei 33, str. Carpaților – Urban Plaza, str. Camil Petrescu, str. Tismana, str. Plugarilor 3A, str. Plugarilor, str. Surlașului, str. Nicovalei 42-92, str. Carpaților, str. Colonia Metrom, str. Lotusului, str. Salciei, str. Sitarului, str. Nicolae Orghidan, str. Fluierașului, str. Morarului, str. Berzei.

Valoarea estimată a achiziției este de 14.821.318,40 lei fără TVA, având ca durată a  lucrărilor de proiectare și execuție de 15 luni, dintre care 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 12 luni pentru execuția lucrărilor.

Prima etapă a proiectului de extindere și modernizare a iluminatului public a vizat modernizarea rețelei de iluminat existent pe 15 străzi din Brașov, iar cea de a doua etapă s-a concentrat pe extinderea iluminatului public în zona nouă a cartierului Tractorul.

În paralel, se lucrează la documentația necesară lansării procedurii de achiziție a elaborării studiului de fezabilitate pentru etapa a IV-a proiectului de extindere și modernizare a iluminatului public, care va avea două componente, una care vizează extinderea iluminatului public pe străzile sau tronsoanele de străzi noi, care au intrat în domeniul public, și cea de a doua este cea de modernizare a iluminatului public din curțile unităților de învățământ din Brașov. 

D.D.

9 1901


Prin Ordonanţa militară nr. 4 anunţată în 29 martie, după ora 21.00 şi ce trebuie aplicată începând cu data de 31 martie 2020, primăriile au primit la dispoziţie o zi pentru a asigura şi dezinfectara scărilor din blocuri.
Ei au fost obligați să se pregătească, să caute furnizori de dezinfectanţi, de echipamente şi să vadă cum realizează acţiunile propriu-zise.
Edili brașovenii o dau acum din colț în colț. Apoi unii edili spun că nu au primit, încă, toate clarificările de la Bucureşti. Deh ei aveau strânse fonduri pentru mit… pardon, mișcarea electorală, dar aceasta a intrat într-un con de umbră.

Vedeți și articolul ,, Primarii din teritoriu nu prea știu cum să aplice Ordonanța nr. 4”


Dar cel mai spurprins pare ca de obicei George Scripcaru.
Pentru aceasta aplicare legii pare o misiune imposibilă. El spune că se pune problema banilor, în condiţiile în care au cam dispărut de pe piaţă dezinfectanţii şi dispenserele (pentru dezinfectarea mâinilor, asta înainte ca oamenii să se spele când intră în casă, aşa cum recomandă medicii) și astfel produsele esenţiale pentru lupta împotriva noului coronavirus s-au scumpit, iar sumele ce trebuie alocate de la bugetele locale vor fi mari – se plânge supremul de la SC Primăria Scripcaru SA.

ASTA ÎN CONIȚIILE ÎN CARE ANUL TRECUT S-AU GĂSIT DE ,,INVESTIT” 338.554.012 lei în asfalt, deszăpezire, flori, reparații electrice, reparații drumuri. Deci investiții în scoli sau sănătate sau Aeroport un mare ZERO. Dar a vrut să invetească un milion de lei într-un WC. Șimțea că-i put vremurile!? Cum am ajuns la aceste cifre? Vedeți lista de articole de la final la Nota Redacției. Să nu uit, persoanele fizice plătesc 542 lei pentru gigacalorie și am scăpat de măriri datorită.. coronavirus. Jenant.

Scripcaru vrea precizări de la Guvern și zice că nu înțelege ce-i cere legea!!!

Scripcaru anunţat că aşteaptă nişte precizări referitoare la aceste obligaţii ale autorităţilor publice locale, pentru a putea demara această operaţiune.
Cel puţin în acest moment el spune că nu se ştie dacă trebuie obligatoriu un dispenser cu dezinfectant la fiecare scară şi cum se face dezinfecţia scărilor, mai precis dacă trebuie folosite atomizoare (care pulverizează soluţia) sau dacă nu este nevoie de astfel de dispozitive.

Totuși, pentru a vedea cum se poate rezolva problema, degeaba primarul Braşovului, George Scripcaru a convocat ieri reprezentanţii celor două firme de salubrizare şi a operatorului care are delegată activitatea de dezinfecţie, pentru a pune la punct un „plan de bătaie”.

Iubitorul de giratorii, asfalt și defrișări a precizat că, în primul rând, va fi nevoie de o analiză realistă a ceea ce presupune această activitate, atât din punct de vedere al timpului necesar, cât şi a logisticii. „Fără sprijinul asociaţiilor de proprietari ne va fi foarte greu să facem această dezinfecţie într-un timp acceptabil. Una dintre variantele pe care o luăm în calcul este aceea de implicare a administratorilor, a şefilor de scară şi a personalului care asigură serviciile de curăţenie la asociaţiile de proprietari. Astfel, municipalitatea ar achiziţiona echipamentele şi substanţele necesare, pe care să le pună al dispoziţia asociaţiilor de proprietari, prin intermediul operatorilor de salubrizare, iar fiecare asociaţie să se gestioneze. Am solicitat sprijinul operatorilor de salubrizare, având în vedere că ei au deja contact cu asociaţiile, iar echipele de voluntari ale Primăriei şi partenerilor se concentrează, în această perioadă, pe sprijinirea persoanelor vulnerabile”, a a spus degeaba votatul.

Scripcaru și Consiliul Local ne obligaseră să dezinfectăm singuri. Că banii pe care îi plătim trebuie să ajungă la firmele de casă generoase în campanii și nu numai!!!

Amintim că săptămâna trecută Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a decis că asociaţiile de proprietari sunt obligate să dezinfecteze scările, după intrarea în vigoare a Ordonanţei militare nr. 4 situaţia s-a schimbat. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în Braşov sunt aproximativ 15.000 de scări de bloc, iar în urma unei analize făcute împreună cu operatorul care asigură serviciile de dezinfecţie, timpul necesar pentru a face această dezinfecţie în fiecare scară de bloc, cel puţin o dată, este de 50-60 de zile, cu 5 echipe. Asta în condiţiile în care cea mai mare parte a activităţii s-ar concentra pe aceste acţiuni. Dar, spun edilii braşoveni, pe lângă dezinfecţia scărilor de bloc, municipalitatea trebuie să asigure, în continuare, dezinfecţia mijloacelor de transport în comun, a terminalelor RATBV, a refugiilor RATBV, a pieţelor şi a altor spaţii publice.
A două problemă a Primăriei Braşov este legată de materialele şi soluţiile necesare pentru dezinfecţie, având în vedere că aceste produse sunt tot mai greu de procurat, cererea pentru acestea fiind extrem de mare.

Nota autorului: Iată pe ce s-au dus banii brașovenilor anul trecut și ce probleme ,,personale” avea primarul anul trecut:

Asfalt&deszăpezire&electrificare:
Acuzaţii: firma Euro Strada a primit 10 672 268.91 lei prin atribuire directă de la Primăria Scripcaru SA
La SC Primăria Scripcaru SA nu sunt bani de Aeroport, dar Eurosalub SRL va lua 64.150.000 lei pentru… tomberoane
De la SC Primăria Scripcaru SRL: 2,55 milioane lei pentru amenajarea Canalul Timiş şi un nou … (non) sens giratoriu!!!
Scripcaru și Oprică aprofundează analiza privind investiția de 1 milion de lei pentru renovarea unui W.C. George vrea detalii în acest proiect vital când… te trece
Scripcaru are ,,doar” 17.000 de lei, viceprimarii câte 15.200 de lei
Cum aruncă Primăria Scripcaru SA cu banii: deși a funcționat doar doi ani – reparația pasajului Fartec costă mai mult decît construcția sa! – Nota redacției – valoarea investiţiei era de 7.651.374,20 lei, fără TVA, valoare consolidării 13.313.510,12 lei.
Acum, potrivit aceleiaşi surse „valoarea consolidării acestui pasaj ajunge, astfel, la suma de 13.313.510,12 lei.
Alți 48.211.858,44 lei pentru COMPREST S.A de la SC. Primăria Scripcaru SA
15 milioane de lei într-un an pentru Flash Lighting SRL de la Primăria ,,manageriată” de Scripcaru
Comprest vrea peste 181 milioane de lei pentru deszăpezire
Scripcaru cumpara bunavointa Celui de Sus cu panselute „sfintite” – aproximativ 2 (două) miloane de euro pe an

Afacerea RATBv


RATBv: contract cu dedicaţie de 20.476.008 lei!?
Oprică a cerut, Oprică a votat, Oprică a primit – 6.467 lei îndemnizația de președinte la C.A. la RATBv. Felicitări!
Pe ce se mai duc banii brașovenilor – transportul metropolitan costă peste 21 de milioane de lei comunitățile incluse în acest proiect megaloman! Un kilometru parcurs cu RATBv costă de tri ori mai scump ca unul parcurs cu taxiul!
DEZVĂLUIRE! RATBv metropolitan nu este sustenabil – 128.000 de euro pe an subvenții doar pentru linia 110!
Tupeul lui Scripcaru este fără margini. După ce a fost achitat că a cerut RATBv să-i cumpere patru mașini vrea să impoziteze mijloacele de transport ce duc oamenii la muncă!
Se pregătește privatizarea RATBV? Alte 32 de autobuze elcetrice au fost achiziționate de Primăria Brașov!
Ghișe acuză monopolul prin care se sifonează banii publici în cazul RATBv
– Fostul ministru Ialomițianu acuză conducerea Primăriei și a CJ Brașov în războiul transportatorilor
Stațiile de RATBv de la Bod – artă p(r)ost modernă sau investiție subtil(izat)ă?

Scripcaru și aventurile sale prin dosare:
Scripcaru din nou amânat în dosarul CET. Coronavirusul a băgat în anonimat subiectul!
Toleranță extremă sau copy-paste? Scripcaru amânat din nou în dosarul CET exact cum s-a întâmplat și în dosarul Skoda!!!
Scripcaru şi-a obţinut motivarea după opt luni în dosarul Skoda! Cum şi-a motivat edilul escapadele, abuzurile si accidentele citiţi aici!
Déjà Vu. Scripcaru o nouă amânare în dosarul ,,şpagă de la CET”
Zi grea pentru Scripcaru. Curtea de Apel Braşov judecă azi dosarul CET.
Incredibil! O nouă amânare în cazul Scripcaru – Tektron!
Scripcaru achitat din nou. De data aceasta în dosarul ,,Spitalul Judeţean”. Azi un alt proces mai ,,greu” – şpaga de la Cet şi Tektron!
Acuzaţii: mişmaşurile lui Scripcaru, acoperite de fosta Administrație Prezidențială!!!
Incredibil: Judecătorii au amânat din nou sentinţa în dosarul Tektron -Scripcaru.
În dosarul SC Licofrig SRL Căncescu şi Scripcaru au mai obţinut o amânare
S-a rezolvat problema poluării. Scripcaru a mai angajat un consilier!
Un nou hotel gratis pentru patronul Kronwell, prietenul lui Scripcaru, ex-pedelistul Popescu
Cooperativa din CL coordonată de Scripcaru promovează prețuri halucinante – gigacaloria: 542 lei pentru populație!
Primarul Brașovului, George Scripcaru a scăpat de un dosar!
Dragnea – un ghinionist – Scripcaru: a 10-a amânare a pronunțării!!!

RIAL


Scripcaru îi ameninţă pe cei ce refuză evacuarile forţate din blocurile RIAL!
Scripcaru vrea să evacueze o bolnavă de cancer dintr-o locuinţă a RIAL. Camarila este nesătulă înainte de alegeri!
După douăzeci de ani de ,,adormire” intră afacerea RIAL în atenţia instanţelor abilitate?

Investiții la Aeroport – tot ZERO
Pentru Aeroport: CJ oferă 214 milioane lei, Primăria Scripcaru SA tot 0 (zero) lei!!!
Cică Guvernul promite că va aloca 50 de milioane de lei pentru Aeroport! Primăria condusă de Scripcaru oferă tot 0 lei!
Iulian Rinder

2 694

În bugetul judeţului pe 2020, pentru Aeroportul Ghimbav sunt alocaţi 214.261.000 de lei. În schimb, în timpul dezbaterii de ieri privind bugetului local al municipiului Braşov pe anul 2020, primarul oraşului, George Scripcaru a declarat problema aeroportului drept una ,,electorală”.

Plictisitor de des alesul edil a declarat că:  „Probabil că din raţiuni electorale, unii ne cer să alocăm bani pentru aeroport. Am discutat şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care a spus că are pentru anul acesta are sumele necesare acestui proiect. Dacă la un moment dat administraţia judeţeană va considera că este necesar şi ne va solicita sprijinul, noi vom aloca bani”, spune acesta. 
Remarca a fost plasatș în contextul în care una dintre cerinţele venite din spaţiul public – exprimată de o mică parte a presei dar şi de fostul ministru de finanţe, candidatul independent şi ex-ministrul de finanţe Gheorghe Ialomiţeanu, a fost ca primarul Braşovului să aloce fonduri de măcar 50 milioane lei – ceva mai mult de 10,5 milioane de euro  – proiectului aeroportului internaţional de la Ghimbav, în măsura în care bugetul municipiului este de cam de trei ori mai mare ca al judeţului şi se ridică la peste 400 milioane de euro.

Milioane sunt în Bugetul Primăriei Brașov dar zecile de milioane de euro sunt pentru …firmele de casă!

În măsura în care pentru tomberoane se vor da peste 64 milioane de lei (vezi articolul: La SC Primăria Scripcaru SA nu sunt bani de Aeroport, dar Eurosalub SRL va lua 64.150.000 lei pentru… tomberoane), prin atribuire directă peste două milioane de euro alocaţi asfaltării străzilor secundare:
* vedeţi:  ,,Acuzaţii: firma Euro Strada a primit 10 672 268.91 lei prin atribuire directă de la Primăria Scripcaru SA”, hoteluri gratis pentru prietenii de partid,
* vedeţi ,, Un nou hotel gratis pentru patronul Kronwell, prietenul lui Scripcaru, ex-pedelistul Popescu”, pentru un nou sens giratoriu 2,55 milioane de
* vedeţi ,,De la SC Primăria Scripcaru SRL: 2,55 milioane lei pentru amenajarea Canalul Timiş şi un no
* vedeţi articolul ,,Scripcaru știe că vin vremuri urât mirositoare – investește peste 1 milion de lei în renovarea unui W.C.”,
* renovarea pasajului Fartec este dublă faţă de construcţia sa ,,Cum aruncă Primăria Scripcaru SA cu banii: deși a funcționat doar doi ani – reparația pasajului Fartec costă mai mult decît construcția sa!” de la 7.651.374,20 lei, fără TVA. la 13.313.510,12 lei,
* pentru prietenul Butuza vin ,,Alți 48.211.858,44 lei pentru COMPREST S.A de la SC. Primăria Scripcaru SA” aferenţi proiectului ,,Semnalizare rutieră pe orizontală şi verticală în municipiul Braşov”, atribuire acord-cadru, pe 4 ani valoarea, o repetăm de 48.211.858,44 lei de la Primăria Scripcaru pentru fratele Butuza.
* Pentru fima de casă ce se ocupă de electricitate s-au oferit ,,15 milioane de lei într-un an pentru Flash Lighting SRL de la Primăria ,,manageriată” de Scripcaru”,
* Pentru că se vrea privatizarea RATBv s-au oferit  peste 755 de milioane de lei – vedeţi articolul ,,Se pregătește privatizarea RATBV? Alte 32 de autobuze elcetrice au fost achiziționate de Primăria Brașov! şamd.

Dar pentru Aeroport Scripcaru oferă tot ca în anii trecuţi: tot ZERO LEI.

Iulian Rinder

0 772

Potrivit publicaţiei ,,Salut Făgăraş”, consilierii locali din Făgăraş au aprobat în ultima şedinţă de plen contractul prin care firma bucureşteană Flash Lighting Services se va ocupa de iluminatul public al oraşului în următorii 10 ani. Astfel, operatorul a semnat acordul-cadru cu Primăria Făgăraş.

Contract de 18 milioane de lei fără TVA
Valoarea contractului pe zece ani se ridică la 18.206.36 de lei (fără TVA), iar plăţile vor fi efectuate lunar, după recepţia la terminarea lucrărilor de modernizare. Din suma amintită, 11.889.998 lei (fără TVA) reprezintă valoarea lucrărilor de modernizare, extindere şi optimizare a consumului energetic, 4.337.049 lei (fără TVA) este costul estimat pentru întreţinerea sistemului, iar 1.979.315 lei (fără TVA) este suma totală ce va fi cheltuită pentru iluminatul de sărbători.
Licitaţia publică s-a întins pe parcursul a doi ani, din cauza contestaţiilor, firma Flash Lighting Services fiind desemnată câştigătoare de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Prin acest contract, firma din Bucureşti va avea obligaţia de a moderniza sistemul public de iluminat în termen de doi ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Printre altele, în municipiu se vor trece în subteran cablurile sistemului de iluminat public, vor fi instalate corpuri de iluminat economice şi va fi implementat un sistem de telegestiune, care va permite monitorizarea funcţionării reţelei.
Conform informaţiilor apărute în publicaţia din Făgăraş lucrările vor începe în anul 2020, primele vizate fiind arterele principale. La nivelul întregii localităţi, modernizarea va fi realizată pe 23 km de străzi pe care există şi acum sistem de iluminat. Printre altele, vor fi montaţi 594 de stâlpi metalici şi 624 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED. De asemenea, trecerile de pietoni periculoase vor fi iluminate suplimentar.

Monopol Falsh Lighting şi de sărbători
Tot firma din Bucureşti va fi cea care, în perioada 2020 – 2030, se va ocupa de realizarea iluminatul ornamental festiv de sărbători. De asemenea, dacă va fi cazul, aceeaşi firmă va amenaja şi sistemul de iluminare arhitecturală a clădirilor reprezentative din oraş.
După semnarea contractului, directorul general al Flash Lighting Services, Dan Vătăjelu, a promis că „încercăm să facem lumină de calitate, în Făgăraş. A sosit momentul să semnăm acest contract important pentru noi, este pe 10 ani, pentru reabilitarea sistemului de iluminat public şi întreţinerea în parametri a acestuia”. La rândul său, primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu, a anunţat că „iluminatul public în municipiul Făgăraş va fi schimbat în totalitate. În acest contract sunt cuprinse reabilitarea şi întreţinerea reţelei, iar toate problemele existente vor fi rezolvate”.

Flash Lihting SRL firma favorizată în ultimii 15 ani de Gerorge Scripcaru şi fostul edil …Radu Mazăre
Amintim că la începutul lunii iunie anul acesta Primăria Braşov a semnat – din nou!? – cu S.C. Flash Lighting Services S.A., contractul cu nr. 226/30.07.2018, în valoare de 6.825.191,05 de lei, fără TVA, finanţat de la bugetul local. Firma SC Flash Lighting este una din firmele favorizate de primarul Scriparu. Ca să înțelegem, firma are contract cu primăria începând din 2005. Suntem în 2019. An de an, din 2005, firma a beneficiat de milioane de lei la Brașov din contracte realizate fără licitație. În vara anului trecut firma Flash Lighingt a încasat 8,2 milioane de lei.

Vedeţi şi articolul – 15 milioane de lei într-un an pentru Flash Lighting SRL de la Primăria ,,manageriată” de Scripcaru
Anul trecut – tot la Braşov – firma Flash s-a înscris de una singură și a și câștigat 8,2 milioane de lei cu TVA pentru …. modernizarea iluminatului public din Braşov. Anunţul de atribuire a fost postat pe platforma electronică de achiziţii publice.
Lucrăriile trebuiau să îceapă cu instalarea sistemului de iluminat public pe DN 13, tronsonul cuprins între Pasajul Fartec şi ocolitoare, singura ieşire la acel moment din oraş fără sistem de iluminat public. La aceasta se adaugă şi extinderea reţelei pe DN 73, între intersecţia cu str. Bucegi şi limita intravilanului municipiului Braşov, şi pe Calea Bucureşti, între magazinele Selgros şi Metro, pe partea stângă, în direcţia de mers spre Bucureşti.

Flash Laithing – monopol pe banii publici braşoveni din… 2005
În iunie 2012 Institutul pentru Politici Publice (IPP) a publicat pe site-ul său contractele de concesiune a principalelor servicii publice municipale, obținute de la autoritățile publice locale în baza legii privind liberul acces la informații de interes public.
La momentul respectiv se menționa, printre altele, că iluminatul public a fost concesionat de către Primăria Brașov firmei Flash Lighting Services în 2005, pe o perioadă de 10 ani. Contractul puatea fi prelungit cu încă 5 ani din 2014 către Flash Lighting Services, până în 2019. Fapt care s-a întâmplat, metoda concesionii dovedindu-se fi unul din pilonii economici ai politicilor lui Scripcaru, prin evitarea licitațiile – dar și motiv întemeiat de dosare ale DNA.

Vom reveni curând cu noi informații mai ales că…
Bogdan Gabriel Sandu este, potrivit publicației Jurnalul Național, acționar al grupului de firme Flash, din care face parte și SC Flash Lighting Services SA.
Bun prieten și cu Scripcaru – așa cum personal am scris încă din 2010 – Gabriel Sandu a avut relații bune și cu Radu Mazăre. Banii nu au ideologie politică. Motiv pentru care Sandu a fost trimis în judecată în anul 2008, alături de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre și alături de fostul președinte al Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, dar și de mai mulți membri ai Comisiei de Aplicare a Legii 10, pentru modul în care a achiziționat, în numele unei societăţi, drepturile litigioase aferente a peste 5 hectare de teren în Parcul Tăbăcărie.
Iulian Rinder

3 626
Imagini din Adunatii Copaceni inaintea inceperii constructiei viitorului aeroport. ANDREI SPIRACHE / GANDUL

Procedura de achiziţie de autospeciale destinate Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav – aeroport care figurează pe hârtie de cinsprezece ani și pentru care s-au cheltuit până acum pentru una bucată asfalt de slabă calitate, un gard între timp distrus și nesfârșite hîrtii peste treizeci de milioane de euro  –  a fost finalizată!!!
Cum?
Amintim – atenție, conform datelor făcute publice de CJ Brașov și preluate de Wikipedia – că  încă din ,, septembrie 2012 a fost stabilit câștigătorul licitației de construire a pistei aeroportului. Potrivit caietului de sarcini, Vectra Service SRL a avut cea mai bună ofertă, cu prețul cel mai mic, adică de 12,7 milioane de euro. Pista aeroportului a fost inaugurată oficial pe data de 3 octombrie 2014. De atunci Consiliul Județean a mai alocat 106 milioane de lei și a făcut un împrumut pentru alte 100 milioane de lei tot pentru Aeroport.
Banii sunt necesari pentru terminalul de pasageri de 3.600 de mp, turnul de control, parcarea de 163 de locuri și alte lucrări necesare finalizării investiției. În total Aeroportul va costa 57 de milioane de euro (include și pista care a costat aproape 13 milioane de euro).”
Oricum, pentru vrăjeala cu deszăpezirea până pe 22 mai 2019 – când a expirat termenul de depunere a ofertelor, în SEAP – se înscrisese, cum altfel,
un singur operator economic, respectiv firma SC ATSA Industry SRL din Săcele .

În urma evaluării ofertei, pe 8 iulie 2019 comisia de licitaţie din cadrul Consiliului Judeţean Braşov a încheiat Raportul procedurii şi a declarat câştigătoare respectiva ofertă.
Conducerea administraţiei judeţene urmează să semneze cu SC ATSA Industry SRL contractul de furnizare a celor două(!!!)  autospeciale, cu o valoare de 4.200.000 lei (4.998.000 lei cu TVA).
Firma va avea la dispoziţie 7 luni pentru a realiza contractul.
Firma amintită a avut mai multe contracte pentru furnizarea de autospeciale cu Aeroportul Kogălniceanu din Constanţa. Unde primar era Radu Mazăre. Vă amintiți?
Totuși Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a mai spus ieri că de săptămâna viitoare vor fi reluate lucrările la aeroportul de la Ghimbav la nu mai puțin de nouă obiective necesare funcţionării aeroportului.
El se referea la clădirea energetică, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea aut, remiza PSI dar şi la drumul de acces între terminal şi DJ 103C – acel drum pentru care săptămâna trecută au crescut costurile de la 5 la 8,4 milioane de lei pe motiv că s-a mărit salariul minim pe economie vedeți articolul „Viorica Dăncilă este de vină! (…) că a crescut prețul uliței de acces la aeroport de la 5 la 8,4 milioane de lei” – spune Adrian Veștea  drumurile tehnologice interioare, împrejmuirile şi porţile, reţelele interioare, precum şi platforma antisuflu.
Conform contractului, lucrările la cele nouă obiecte trebuie finalizate în opt luni.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia acestor lucrări este în valoare de 34.026.900 lei cu tot cu TVA și a fost atribuit către SC Construcţii SA Sibiu, la începutul acestui an, iar până acum au fost realizate documentaţiile tehnice şi s-au obţinut avizele necesare.
Bine, între timp s-a obținut și un proces despre care am mai scris în urma unor contestații. Gasiti articolul aici, în infobrasov.net.
Dar aici legea este ciudată și oricui i se năzare poate face contestație.
În această perioadă se face organizarea de şantier şi în scurt timp se va încheia contractul de furnizare a energiei electrice, astfel că săptămâna viitoare vom intra în şantier”, a mai declarat Veştea.
Suntem foarte curioși dacă firma de iluminat public preferată de primăria Brașov – ca și de primăria Constața, comparația nu este chiar degeaba – va câștiga licitația. Vedeți articolul ,,15 milioane de lei într-un an pentru Flash Lighting SRL de la Primăria ,,manageriată” de Scripcaru

Aeroportul Braşov- Ghimbav are și televiziune cu circuit închis.
Și totuși unde-i Aeroportul?
Veştea a mai anunţat că în date de unsprezece  iulie a fost semnat cu SC UTI Facility Management SA, contractul pentru realizarea Studiului de fezabilitate privind Sistemul de protecţie perimetrală  a aeroportului.
Este vorba despre un sistem de televiziune cu circuit închis pentru gard perimetral şi zona tehnică. Este nevoie de astfel de măsuri de securitate, pentru că aeroportul va fi unul internaţional, iar perimetrul acestuia, cu o lungime de aproximativ 10 km va avea statut de frontieră de stat”, a spus acesta.
Atribuirea contractului s-a făcut prin achiziţie directă, valoarea estimată pentru achiziţionarea serviciilor fiind de 95.000 lei, fără TVA. În urma evaluării – de data aceasta – a trei oferte depuse şi pe baza informaţiilor prezentate de firmele înscrise, comisia de evaluare a finalizat Raportul procedurii şi a declarat câştigătoare oferta prezentată de SC UTI Facility Management SA, clasată pe primul loc în urma evaluării tehnico-economice, cu preţul de 77.316,00 lei fără TVA (92.006,04 lei inclusiv TVA).
Firma are la dispoziţie 60 de zile să realizeze studiul solicitat.

Iulian Rinder
 

2 940

Săptămâna trecută Primăria Braşov a semnat – din nou!? – cu S.C. Flash Lighting Services S.A., contractul cu nr. 226/30.07.2018, în valoare de 6.825.191,05 de lei, fără TVA, finanţat de la bugetul local. 
Firma SC Flash Lighting este una din firmele favorizate de primarul Scriparu.
Ca să înțelegem, firma are contract cu primăria începând din 2005. Suntem în 2019. An de an, din 2005, firma a beneficiat de milioane de lei la Brașov din contracte realizate fără licitație.
În vara anului trecut firma Flash Lighingt a încasat 8,2 milioane de lei.
Noul contract se referă la lucrările de extindere a iluminatului public pe DN 13, tronsonul cuprins între pasajul Fartec şi intersecţia cu ocolitoarea municipiului și presupune introducerea a 2,4 km de reţea, amplasarea, pe axul drumului a 66 de stâlpi, cu două braţe, şi a 122 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED.
Proiectul face parte programul de investiţii pentru modernizarea sau extinderea reţelei de iluminat pe mai multe străzi din Braşov. 
Să vedem ce spun autoritățile dar  și ce ( ne ) spune istoricul relațiilor patronului de la SC Primăria Brașov SA, George Scripcaru șipatronul cercetat penal de la  firma SC Flash Lighiting.

Scripcaru laudă activitatea Flash
În fața presei primarul George Scripcaru a spus că ,,Joi au început lucrările de extindere a iluminatului public pe DN 13, de la pasaj, până la ocolitoare. Este una dintre cele mai importante lucrări din acest pachet de investiţii, DN 13 fiind singura ieşire din oraş fără sistem de iluminat public. Stâlpii vor fi amplasaţi în scuarul de pe mijlocul străzii, fiecare va avea două braţe, pentru fiecare sens de mers şi, binenţeles, corpurile de iluminat sunt cu tehnologie LED. Mai rămâne sectorul din DN 13, de la ocolitoare până la limita administrativă.
Acest tronson l-am prins într-un alt pachet de lucrări, la care avem deja studiu de fezabilitate, iar acum pregătim documentaţia în vederea licitaţiei de lucrări. Din programul de investiţii pe care deja îl derulăm cu Flash-ul, s-au finalizat lucrările de modernizare şi extindere pe următoarele străzi: Brazilor, Stejarului, Lacurilor, Bârsei, Iazului şi Calea Bucureşti, partea din dreptul Selgrosului, unde nu aveam iluminat“,


Ce spun autorităile ca se realizează sau se va realiza
Lucrările de modernizare pe str. Bârsei au presupus amplasarea a 81 de stâlpi cu 81 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED, pe str. Iazului au fost amplasaţi 12 stâlpi, 12 corpuri de iluminat cu tehnologie LED şi 370 m de reţea, iar pe Calea Bucureşti, tronsonul cuprins între Selgros şi Metro, pe partea dreapta, în direcţia de mers spre Bucureşti, au fost introduşi 0,53 km de reţea, au fost amplasaţi 11 stâlpi şi 11 corpuri de iluminat cu surse LED. 
Până la sfârşitul anului vor trebui finalizate lucrările şi la sistemele de iluminat pentru celelalte 7 străzi prevăzute în acest contract: Str.Oltului, Str. Someşului, Str. Brânduşelor, Str. Ioan Slavici, Str. I. L. Caragiale, B-dul Victoriei, Aleea Tiberiu Brediceanu. 

În acest an va continua programul nostru de îmbunătăţire a iluminatului la trecerile de pietoni, astfel trecerile de pietoni de pe str. 13 Decembrie (5 treceri de pietoni), str. N. Iorga (3 treceri de pietoni), Calea Bucureşti (zona bd. Saturn- str. Zizinului) 2 treceri de pietoni, bd. Saturn (5 treceri de pietoni), str. Hărmanului (3 treceri de pietoni), Calea Făgăraşului (3 treceri de pietoni), str. Lungă (4 treceri de pietoni). 
În anul 2018 s-au executat lucrări de montare stâlpi pentru iluminatul suplimentar al trecerilor de pietoni pe următoarele străzi: bd. Vlahuţă – 2 treceri de pietoni, bd. Gării – 4 treceri de pietoni, str. A. Vlaicu – 3 treceri de pietoni, bd. Victoriei – o trecere de pietoni, str. Zizinului – 3 treceri de pietoni, b-dul Griviţei – 3 treceri de pietoni, Calea Feldioarei – 3 treceri de pietoni, Piaţa Sfatului BNR – o trecere de pietoni, bd. Muncii – 2 treceri de pietoni, str. Carpaţilor – 4 treceri de pietoni, str. G. Doja – o trecere de pietoni, str. D. Anghel – o trecere de pietoni, Calea Bucureşti, zona pasaj rutier- bd. Saturn, – 5 treceri de pietoni, Str. Lungă – o trecere de pietoni, str. M. Viteazu – o trecere de pietoni 

Flash Laithing -abonați la banii publici din 2005
În iunie 2012 Institutul pentru Politici Publice (IPP) a publicat pe site-ul său contractele de concesiune a principalelor servicii publice municipale, obținute de la autoritățile publice locale în baza legii privind liberul acces la informații de interes public.
La monentul respectiv se menționa, printre altele, că iluminatul public a fost concesionat de către Primăria Brașov firmei Flash Lighting Services în 2005, pe o perioadă de 10 ani. Contractul puate fi prelungit cu încă 5 ani din 2014 către Flash Lighting Services, până în 2019. Fapt care s-a întâmplat, metoda concesionii dovedindu-se fi unul din pilonii economici ai politicilor lui Scripcaru, prin evitarea licitațiile – dar și motiv întemeiat de dosare ale DNA.

Anul trecut firma Flash beneficiat de un alt contract de 8,2 milioane
Chiar la sfârșitul lunii iulie 2018 firma amintită s-a înscris de una singură și a și câștigat  8,12 milioane de lei cu TVA pentru …. modernizarea iluminatului public din Braşov.
Anunţul de atribuire a fost postat pe platforma electronică de achiziţii publice.
Lucrăriile trebuiau să îceapă cu instalarea sistemului de iluminat public pe DN 13, tronsonul cuprins între Pasajul Fartec şi ocolitoare, singura ieşire la acel moment din oraş fără sistem de iluminat public. La aceasta se adaugă şi extinderea reţelei pe DN 73, între intersecţia cu str. Bucegi şi limita intravilanului municipiului Braşov, şi pe Calea Bucureşti, între magazinele Selgros şi Metro, pe partea stângă, în direcţia de mers spre Bucureşti.

De asemenea, urmau să se înlocuiască reţelele şi să se pună lampadare cu LED şi pe străzile Oltului, Someşului, Lacurilor, Iazului, Brânduşelor, Bârsei, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Aleea Tiberiu Brediceanu, Brazilor şi Stejarului.
Tot prin acel proiect urma să se realizeze şi iluminatul arhitectural al zidurilor şi turnurilor cetăţii de sub Tâmpa, dar şi un nou sistem de iluminat pe strada Sforii.
Durata proiectării şi executie a lucrărilor de execuţie era estimată de 18 luni. Banii s-au dat. Cum optisprezece luni se împlinesc la finalul anului suntem curioși care este stadiul realizărilor lucrărilor? Sau cele două contracte se suprapun pentru că firma amintită să încasesze de două ori banii pentru unele lucrări comune lucrare prinse în ambele contracte?

Vom reveni curând cu noi informații mai ales că…
Bogdan Gabriel Sandu este, potrivit publicației Jurnalul Național, acționar al grupului de firme Flash, din care face parte și SC Flash Lighting Services SA.  
Bun prieten și cu Scripcaru – așa cum personal am scris încă din 2010 – Gabriel Sandu a avut relații bune și cu Radu Mazăre. Banii nu au ideologie politică. Motiv pentru care Sandu a fost trimis în judecată în anul 2008, alături de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre și alături de fostul președinte al Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, dar și de mai mulți membri ai Comisiei de Aplicare a Legii 10, pentru modul în care a achiziționat, în numele unei societăţi, drepturile litigioase aferente a peste 5 hectare de teren în Parcul Tăbăcărie.

Iulian Rinder

Numarul: 7310 | Data: 2024-04-23


ROMANIA MARE 100 ANI









Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT