A fi „român istoric” nu este un hobby!
Românii care azi trăiesc în jurul graniţelor României au fost numiţi în ultimul sfert de secol, când „români din jur”, „români din vecinătate”, „români autohtoni/băştinaşi/indigeni”, când „români din comunităţile istorice”. Şi ei sunt români de pretutindeni, dar nu sunt diaspora.
Prin diaspora românească îi înţelegem pe acei cetăţeni români, care au părăsit România pentru un trai mai bun ori s-au exilat din motive politice. „Românii istorici”, adică cei din comunităţile istorice din jurul graniţelor actuale ale României de azi nu au plecat niciodată de niciunde, au trăit dintotdeauna în acele părţi, peste unii au trecut graniţele de mai multe ori, dar ei au rămas pe locuri, în partea de est a Ungariei, în Banatul de sud sau Voivodina, pe cele două părţi ale Văii Timocului, în Transcarpatia, în nordul Bucovinei sau în dreapta Prutului. Aceşti români istorici sunt ca o coroană de flori în jurul României. Şi poate sună cam patetic, dar este dureros de real: aceste flori dacă nu sunt îngrijite se vor ofili, iar ofilite arată extrem de urât în imaginea României.
Prin diaspora românească îi înţelegem pe acei cetăţeni români, care au părăsit România pentru un trai mai bun ori s-au exilat din motive politice. „Românii istorici”, adică cei din comunităţile istorice din jurul graniţelor actuale ale României de azi nu au plecat niciodată de niciunde, au trăit dintotdeauna în acele părţi, peste unii au trecut graniţele de mai multe ori, dar ei au rămas pe locuri, în partea de est a Ungariei, în Banatul de sud sau Voivodina, pe cele două părţi ale Văii Timocului, în Transcarpatia, în nordul Bucovinei sau în dreapta Prutului. Aceşti români istorici sunt ca o coroană de flori în jurul României. Şi poate sună cam patetic, dar este dureros de real: aceste flori dacă nu sunt îngrijite se vor ofili, iar ofilite arată extrem de urât în imaginea României.
Am mai scris şi o vom mai scrie: România se joacă cu propria-i soartă până nu va avea o strategie viabilă şi durabilă pentru susţinerea comunităţilor româneşti din jurul graniţelor sale, pentru ajutorarea lor la menţinerea identităţii, limbii, culturii şi spiritualităţii româneşti. Iar pentru a atinge acest scop este nevoie de dialoguri româno-române deschise şi sincere, de analizarea temeinică a problemelor şi propunerea de soluţii concrete. Bunii vecini se respectă şi unii pe alţii, dar şi pe sine. Eventualele neînţelegeri trecătoare cu guvernele din ţările vecine cu comunităţi istorice nu trebuie să influenţeze niciodată relaţiile Bucureştiului cu românii istorici.
De 25 de ani, România a avut mai multe strategii pentru românii istorici. Acestea au fost scrise şi rescrise deseori, după cum bătea vântul în viaţa politică românească. Nu punem la îndoială intenţiile bune ale unor politicieni români, dar un lucru este cert: cu cât a crescut în ultimii 10–15 ani numărul românilor din diaspora, al celor plecaţi la lucru în străinătate, cu atât au fost mai vitregiţi românii istorici. Şi sunt în continuare.Toţi politicienii români, de la miniştri la secretari de stat, până la preşedinţi şi membri de partide, toţi şi-au întors mai tare atenţia spre românii din Spania sau Italia sau Anglia, decât spre nenorociţii de români istorici din Timoc, Banat, zona Julei sau Cernăuţiului. Problemele acestora din urmă li se par veşnice, mult prea multe şi aproape imposibil de rezolvat, până când la cei din diaspora e suficient să le promită ceva din patru în patru ani şi cu toţii sunt satisfăcuţi. Şi cu cât este mai elegant să te plimbi prin Madrid decât prin Micherechi sau Mălainiţa! Românii istorici nu au drept de vot la alegerile din România, deci nu pot fi convinşi şi manipulaţi. Pe ei nu-i poţi cumpăra cu un festival de folclor sau cu nişte oale de sarmale. Ei nu sunt de stânga sau de dreapta. Ei sunt pur şi simplu români, aşa cum au fost părinţii şi bunicii lor. Ei tot timpul au probleme şi sunt veşnic nemulţumiţi.
Din păcate, sunt destui politicieni români care, iritaţi de aceste nemulţumiri, nu se jenează să le sugereze să facă şi ei mai mult dacă vor să rămână români. De exemplu, să se autofinanţeze. Dacă nu le sunt suficienţi banii pe care-i primesc de la bugetele ţării în care trăiesc, să pună şi ei un ban de-al lor ca să se menţină români. Iar dacă ţara nu le dă destui bani pentru a-şi întreţine instituţiile româneşti, să le desfiinţeze. Ce naiba! Las’ că facem altele!
Iar dacă vrei, căci numai voinţa contează, poţi să fii român şi singur la tine acasă. Asta nu costă nimic. Nici ţării în care trăieşti, nici celei care pretinde că-ţi este mamă... Şi să faci bine, să-ţi faci un hobby din a fi român.
Aşa cum alţii pescuiesc, croşetează sau colecţionează timbre, aşa tu joacă-te că eşti român. Acasă, la tine. Singur. Nu costă nimic. Şi rezistă. Până când dispar toţi proştii din jurul tău. Cu sfaturile lor cu tot.
Iar dacă vrei, căci numai voinţa contează, poţi să fii român şi singur la tine acasă. Asta nu costă nimic. Nici ţării în care trăieşti, nici celei care pretinde că-ţi este mamă... Şi să faci bine, să-ţi faci un hobby din a fi român.
Aşa cum alţii pescuiesc, croşetează sau colecţionează timbre, aşa tu joacă-te că eşti român. Acasă, la tine. Singur. Nu costă nimic. Şi rezistă. Până când dispar toţi proştii din jurul tău. Cu sfaturile lor cu tot.
Eva Şimon
Redactor sef Foaia Romaneasca, ziar al romanilor din Hungaria
