A fost stabilit cadrul de aplicare și măsurile corespunzătoare stării de...

A fost stabilit cadrul de aplicare și măsurile corespunzătoare stării de alertă : masca devine obligatorie în interior ; amenzi între 500 şi 15.000 de lei

0 181

Luni, 18 mai, Cabinetul Orban a adoptat Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă în România, în baza Legii 55/2020, adoptată săptămâna trecută de către Parlamentul României. Guvernul a adus câteva modificări faţă de documentul prezentat vineri de către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă.

Principalele măsuri :

În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri medicale;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

i) deplasarea pentru activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit sau alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale;

k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

l) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale.

Numărul persoanelor care pot participa la evenimente private, în spații închise, este de 8, după ce vineri se anunţase că ar fi vorba despre 16 persoane;

Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în spaţiile publice închise, în transportul în comun și la locul de muncă;

Românii vor putea ieşi din localitate doar cu declaraţia pe propria răspundere. Ei nu scapă nici de amenzi: persoanele care încalcă măsurile stabilite de Guvern riscă amenzi cuprinse între 500 şi 15.000 de lei;

Pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz;

Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;

Se suspendă consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.