Accident cu un decedat şi patru răniţi între Codlea şi Vlădeni

Accident cu un decedat şi patru răniţi între Codlea şi Vlădeni

0 201

În incidentul petrecut luni seara, o persoană a decedat şi alte patru au ajuns la spital cu răni serioase

În incidentul petrecut luni seara, o persoană a decedat şi alte patru au ajuns la spital cu răni serioase. Şoferul care a pătruns pe contrasens şi a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, care a evidenţiat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Accidentul a fost provocat de un tânăr de 27 ani, din Sibiu, care conducea un autoturism înmatriculat în București, dinspre Făgăraş spre Braşov. Într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de făgărăşeanul de 67 de ani. În ambele maşini se mai aflau trei persoane, printre care o femeie şi un cetăţean german.
Bărbatul de 67 de ani, rămas încarcerat în urma impactului dintre cele două autoturisme, a pierdut lupta cu viaţa în ciuda manevrelor îndelungate de resuscitare efectuate de medici la faţa locului.

Celelalte patru victime, conştiente, au fost transportate la spital de către echipajele SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.
Traficul a fost blocat în zonă pentru mai mult ore. Sibianul care a intrat pe contrasens a fost testat şi nu se afla sub influenţa alcoolului dar i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.