ADEVĂRURI ALE UNIRII – UNIREA ȘI COCUȚA VOGORIDE
În anul Centenarului Marii Uniri, să rememorăm telegrafic evenimentele istorice care au precedat Unirea Principatelor din 1859. În martie 1857, N. Vogoride a fost învestit de turci în demnitatea de caimacan (locţiitor de domnitor) al Moldovei. La acea vreme, Vogoride era căsătorit cu Cocuța, fiica importantului poet premodern, Costache Conachi. Imediat după învestire, au început certuri cumplite între cei doi soţi, Vogoride fiind cunoscut ca un înverşunat antiunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci). Revenea în Iaşi doar când obligaţii protocolare îi impuneau acest fapt.
La conferința de pace de la Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele şapte Puteri garante, divizate în privința organizării viitoare a Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea Principatelor urmau să fie examinate de Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii unirii lor cu separatiștii.
Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în mod brutal, rezultatul testului din 19 iulie 1857. Victoria separatiștilor în Moldova anula șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea, unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale unioniştilor au rămas fără rezultat. Lipseau dovezile certe de falsificare a alegerilor. Asta până când, cu prilejul unei descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în seiful soţului nişte scrisori compromiţătoare, venite de la Înalta Poartă şi de la ambasadorul Turciei la Londra. În primele mesaje, Vogoride era sfătuit cum să-i obstrucţioneze pe unionişti; în următoarele, era felicitat pentru “performanţele” obţinute.
Dovezile de imixtiune și trădare erau incontestabile. Cocuţa nu a ezitat nicio clipă. Nu o interesa demnitatea de primă doamnă a Moldovei, care o aştepta. Chemarea țării era mai puternică. Prin C.Negri, fratele vitreg al Cocuţei, şi Dimitrie Rallet, scrisorile au ajuns la ambasadorul Franţei la Bucureşti şi apoi la revista “Steaua Dunării” de la Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepte repetarea scrutinului, sub stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au marcat victoria unioniştilor. Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu şi a devenit realitate pe 24 Ianuarie 1859.
Cocuța a suportat represaliile soțului. A rămas cu trei copii minori şi cu averea drastic dijmuită de soţul ei.
Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unioniştii nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deşi le merita cu prisosinţă. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică.
Gândind contrafactual: ce se alegea, oare, de Principatele române, dacă gestul ei salvator, generos nu ar fi avut loc? Unirea s-ar fi amânat sine die. Ne-ar fi lipsit din istorie Momentul Cuza şi, poate, după regula domino-ului, Monarhia, Independenţa, Marea Unire etc.
Nimeni nu mai poate să nege acum meritele istorice ale Cocuţei, fără să se acopere de ridicol. Termenul Mica Unire este eronat. De fapt, acolo au fost germenii Marii Uniri. Ce ar mai fi de făcut? Să o ajutăm pe Cocuța Vogoride, fostă Conachi, să intre în conştiinţa poporului român. Spre regretul nostru, ingratitudinea unor istorici şi dezinteresul instituţiilor cu importante atribuţii în domeniu (şcoală, media, cultură etc.) sunt de neînţeles. Iată şi o rază de lumină. Cu un an în urmă, am trimis la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice un pliant despre Cocuţa, realizat împreună cu Fundaţia Pelin. (Eroina s-a născut şi a trăit o parte din viaţă la Ţigăneşti, la 3 km. de Tecuci.) Spre cinstea diriguitorilor acestei instituţii, textul a fost trimis celor 7500 de şcoli gimnaziale şi liceale din ţară, cu recomandarea de a fi dezbătut cu elevii. Mai mult, la solicitarea noastră, S.C. Gifarm (patroni Gina şi Pintilie Bute) a achitat suma necesară realizării unui bust. Cunoscutul sculptor Dan Mateescu şi-a făcut treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit deocamdată în hăţişul birocratic (avize, schiţe, contracte, hotărâri de consiliu etc). Evident, nu vom renunţa. Cocuţa trebuie să fie înălţată pe soclul recunoştinţei naţionale. Acum când sentimental patriotic a fost eliminat sau chiar ridiculizat, cu efectele catastrofale cunoscute, lecţia ei ne poate determina să înţelegem mesajul Imnului Naţional, ”acum ori niciodată.” Popoarele care nu-şi respectă trecutul nu au niciun viitor.
Vasile GHICA
