Adi Szabo a dat FC Braşov pe Corona

Adi Szabo a dat FC Braşov pe Corona

0 488

Ceea ce fusese anunţat în urmă cu o lună, a devenit realitate : Corona Braşov fotbal a prins viaţă şi va începe efectiv activitatea de la 1 august! Miercuri, a fost prezentat noul antrenor coordonator de la Corona Braşov, în persoana lui Adi Szabo, cel care a lăsat FC Braşov, pentru acest proiect. Cel care a făcut oficiile de gazdă, este directorul executiv de la Corona Braşov, Liviu Dragomir, care a precizat că secţia de fotbal este deschisă copiilor şi juniorilor, ei putând veni la Corona fotbal încă de la vârsta de 6 ani, pentru a se instrui într-una din echipele secţiei, potrivită categoriei respective de vârstă : ,,Selecţiile vor începe de luni, la stadionul Carpaţi, după un program pe care-l vom anunţa ulterior, iar antrenorul coordonator Adi Szabo, pe experienţa căruia contăm mult, va avea între doi şi patru antrenori, care se vor ocupa de instruire. Deja avem părinţi care se interesează pentru copiii lor şi contăm pe o afluenţă mare la secţia de fotbal. În plus, avem la Braşov foarte multe şcoli, cu mulţi copii care vor sa facă fotbal. Avem destule locuri unde se pot pregăti copiii, adică baza Metrom, baza Carpaţi sau cea din Parcul Tractorul”

,,Am venit la Corona să fac ceea ce îmi place cel mai mult”

Antrenorul Adi Szabo a explicat pentru ce a ales Corona Braşov : ,,De fapt, voi continua munca la copii şi juniori, unde mă pricep cel mai bine şi unde-mi place cel mai mult. Am fost ales să lucrez la Corona şi am fost convins să colaborez la un proiect, important, de durată, pentru a da o nouă dimensiune fotbalului, prin alegerea valorii, a seriozităţii, transparenţei şi respectului faţă de semeni. În ciuda faptului că am avut discuţii cu două cluburi, unul din ţară şi altul din afară, am ales Corona, pentru că aici putem face treabă şi eu cred, prin tot ce am facut, transmit o notă de seriozitate şi profesionalism. Vom organiza de săptămâna viitoare înscrieri şi selecţii, înregistrarea copiilor în evidenţa clubului. După ce vedem impactul, vom alcătui categoriile de vârstă, iar echipele respective să participe la campionatele organizate de AJF Braşov. În asigur pe părinţi, că, pe lângă pregătirea sportivă, copiii vor primi la Corona şi o educaţie corespunzătoare”

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.