Unul din interii care au lipsit Coronei Braşov în returul campionatului trecut, este Adriana Ţăcălie. Jucătoarea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la umăr, s-a refăcut şi a efectuat perioada de recuperare. Acum, Ţăcălie revine în sală, pentru antrenamentele cu mingea. ,,Sunt foarte bucuroasă că revin la antrenamente, după o perioadă lungă de inactivitate. A fost o etapă destul de grea pentru mine, dar acum a trecut şi trebuie să reintru în ritm.Sunt din ce în ce mai bine şi cât de curând vreau să intru şi în meciuri. Totuşi, acest lucru depinde de cum mă voi simţi la antrenamente. Voi începe să pasez, să arunc uşor la poartă pentru ca să cresc apoi treptat forţa aruncării şi în două trei săptămâni să arunc normal şi să nu am nicio durere. Obiectivul mei este să fiu sănătoasă şi apoi voi vedea cum şi cât pot ajuta echipa”, a declarat Adriana Ţăcălie. Cu puţină şansă Adriana Ţăcălie ar putea reintra în meciurile oficiale, chiar în primele etape ale viitorului campionat, care începe în 29 august.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.