Ai uitat și ți-a expirat ITP-ul, Poliția rutieră te execută – talonul...

Ai uitat și ți-a expirat ITP-ul, Poliția rutieră te execută – talonul mașinii se suspendă automat !

1 315
Din 20 mai talonul mașinii se suspendă automat odată cu expirarea ITP-ului. Poliția va reține actele și plăcuțele de înmatriculare pe loc: „Nu o să mai luați mașina de acolo decât pe platformă sau împinsă”

Din data de 20 mai se va aplica suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului dacă Inspecția Tehnică Periodică (ITP) este expirată. „Polițistul vă va reține talonul și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă și o dovadă FĂRĂ drept de circulație, așadar nu o să mai luați mașina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeți la RAR”, avertizeaza MAI. 

„Verificați-vă valabilitatea ITP a mașinii! Din 20.05.2018, dacă sunteți surprinși în trafic cu ITP expirată, polițistul vă va reține talonul și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă și o dovadă FĂRĂ drept de circulație, așadar nu o să mai luați mașina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeți la RAR… deci, mult mai complicat!”, avertizează MAI într-o postare pe contul oficial de Facebook.
”Același lucru este valabil și dacă mașina a fost cumpărată/vândută dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare”, potrivit MAI.

Începând cu 20 mai, se va aplica suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru ITP expirată. Suspendarea încetează automat la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.
Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către poliţia rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.
Modificările survin ca urmare a intrării în vigoare pe 20 mai 2018 a Ordonanței Guvernului privind suspendarea înmatriculării vehiculelor (OG 14 din 18 august 2017) care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Guvernul a adoptat actul normativ pentru a transpune dispozițiile Directivei 2014/46/UE  privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

COMENTARII

  1. Alo doamna Prim ministru si doamna ministru de interne !!!!! Oare primiti ceva „STIMULENTE” de la hingherii de masini de dati asa ordonante? Nu credeti ca era suficienta suspendarea talonului si obligatia de control RAR sau la statii ITP. Ce usor este sa bagi mina in portofelul oamenilor, ba cu rovineta, ba cu ITPul si cate mai cate. ORICUM, se vede ca la viata dumneavoastra doar ati cheltuit bani si habar nu aveti cat de greu se castiga. V-as sugera sa incercati sa intelegeti ca incepem sa ne saturam.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.