Al cincilea an de lucrări în curtea Bisericii Negre

Al cincilea an de lucrări în curtea Bisericii Negre

1 317

Derulat de Asociaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului”, având ca membri Primăria Municipiului Braşov şi Biserica Evanghelică CA din România - Parohia Braşov, proiectul de reabilitare a Curţii Bisericii Negre demara oficial în data de 3 aprilie 2012

Derulat de Asociaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului”, având ca membri Primăria Municipiului Braşov şi Biserica Evanghelică CA din România – Parohia Braşov, proiectul de reabilitare a Curţii Bisericii Negre demara oficial în data de 3 aprilie 2012.
Graficul de lucrări prevedea ca în anul 2012 să se desfăşoare descărcarea arheologică, iar anul următor erau programate lucrările propriu-zise. Având în vedere valoarea materialului arheologic descoperit, cercetarea s-a prelungit cu un an, fiind terminată abia în anul 2013, după care nu au mai început lucrările propriu-zise. Practic, şi acum, curtea Bisericii Negre este „pavată” cu pietriş şi nisip.
În anul 2013, municipalitatea braşoveană a încercat să obţină o finanţare norvegiană prin Programul Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014.
Cererea de finanţare a fost respinsă de Ministerul Culturii, pe motiv că proiectul nu viza şi Biserica Neagră. În timpul unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România, reprezentanţii Primăriei i-au solicitat ca alocarea fondurilor prin mecanismul financiar SEE să se facă direct prin intermediul ambasadelor, nu prin Guvernul României
Pentru a putea depune cererea de finanţare Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE), municipalitatea a preluat în administrare curtea de la Biserica Evanghelică.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Depinde de cît se poate ciordi. Socotelile se fac la Primărie. Ar trebui început cu..
    Proiectul. Concursul masluit.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.