Alesii PSD BRASOVENI – anticorupti acasa, afurisitori de DNA in Parlament

Alesii PSD BRASOVENI – anticorupti acasa, afurisitori de DNA in Parlament

0 659
PSD pretinde ca face curatenie printre puscariabilii din ograda proprie. Senatorul social-democrat Viorel Chiriac a laudat la Brasov curajul partidului de a se debarasa de membrii gasiti vinovati de justitie. Tot Chiriac este insa si primul care l-a incurajat pe senatorul Dan Sova in Parlament, proaspat dat cu mir ca sa-l apere de procurorii DNA.
Criteriile de integritate in PSD provoaca zambete alesilor partidului. A demonstrat-o senatorul Viorel Chiriac la conferinta de presa de vineri de la PSD Brasov, unde a facut declaratii despre deciziile luate la Consiliul National al partidului, la care a participat. De zambeste Chiriac atunci cand vorbeste despre criteriile de integritate ale membrilor PSD, doar partidul stie. Pentru ca PSD este, nu-i asa, un fel de pionier al eticii politice: potrivit lui Chiriac, Partidul Social Democrat a fost si ramane un curajos in lupta cu coruptia intestina.
Curajul cu care isi crediteaza Chiriac partidul este intentia de a lua masuri aspre in cazul penalilor din PSD, care cica si-ar pierde functiile cu care i-a investit partidul, dar sanctiunile ar merge – horribile dictu – pana la pierderea definitiva a calitatii onorabile de membru PSD.
Cat de drastic va fi PSD cu propriii corupti o dovedeste chiar atitudinea senatorului Chiriac, cu ocazia audierii colegului sau de Senat Dan Sova. Abia iesit de la miruit impotriva DNA, cu mir sfant adus de la Ierusalim de senatoarea UNPR Jipa. Dan Sova a fost incurajat de colegi in drum spre tribuna de la care urma sa cerseasca un vor de respingere a cererii de arestare formulata de DNA.
Primul care s-a grabit sa-i stranga mana lui Sova, acuzat de DNA de distrugere de probe in dosarul contractelor oneroase incheiate de Casa sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari, a fost chiar senatorul brasovean Viorel Chiriac. Care afisa pe facies cam acelasi zambet care la incercat ieri cand vorbea despre integritate in PSD. Dovada ca alesii pot foarte bine sa faca pe anticoruptii acasa si in Parlament sa faca zid impotriva puscariabililor din partid.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.