Alimente super sănătoase pentru super eroi

Alimente super sănătoase pentru super eroi

0 383

A fost tema din acest an dedicată zilei internaţionale a bucătarilor, eveniment organizat în premieră în România. Braşovul va fi gazda acestui eveniment ca o recunoaştere a şcolii de gastronomie care s-a dezvoltat la poalele Tâmpei

A fost tema din acest an dedicată zilei internaţionale a bucătarilor, eveniment organizat în premieră în România. Braşovul va fi gazda acestui eveniment ca o recunoaştere a şcolii de gastronomie care s-a dezvoltat la poalele Tâmpei.
În fiecare an, pe 20 octombrie se sărbătoreşte Ziua internaţională a bucătarilor, creată de Chef Bill Gallagher în anul 2004.
Evenimentul este privit ca o datorie permanentă a chef-ilor să transmită cunoştinţele şi abilităţile culinare următoarei generaţii de bucătari dar şi sentimentul de mândrie al celor ce profesează o astfel de meserie.
În ultimii doi ani, Worldchefs şi-a propus sa înveţe copiii de pe mapamond despre importanţa unei alimentaţii sănătoase prin găzduirea de ateliere de divertisment în întreaga lume.
Tema ediţiei de la Braşov sunt „superputerile” eroilor, sau mai bine zis avantajele pe care le au alimentele sănătoase.
Burtea Dumitru, preşedinte onorific Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor, regretă că meniul evenimentelor este impus de către cel care plăteşte Burtea speră că măcar tânăra generaţie de gastronomi să prezinte bucătăria tradiţională românească la un nivel elevat.
La atelierul internaţional de bucătari vor participa 27 de elevi de clasa a 7a , împărţiţi în 6 echipe.
Cu alimentele cu superputeri va fi creata o masă super-sănătoasă, utilizând 6 ingrediente de bază : broccoli, portocală, măr, morcov, castravete şi spanac.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.