Am învăţat… că este patriotic să înjuri germanii, sârbii, românii, slovacii… Aşa...

Am învăţat… că este patriotic să înjuri germanii, sârbii, românii, slovacii… Aşa să fie?

0 96

Liderii UDMR nu ratează niciun prilej să se manifeste la 15 Martie , impotriva Romaniei,prea-marindu-l  agresiv pe cel mai mare AGITATOR al ISTORIEI -poetul Petofi Sandor. Acesta , sub masca unui fals patriotism ,propulsat  de  uriasul sau talet,un lider al al Raului ultranationalist cu care a instigat sentimentele nationale firesti de patriotism ale maghiarilor indreptandu-le sa manifeste o ura viscerala impotrima minoritatilor !

Un alt  mare poet al Ungariei,poate cel mai logic in atasamentul sau fata de patria maghiara , Ady Endre, scrie: Am învăţat… că este patriotic să înjuri germanii, sârbii, românii, slovacii… Aşa să fie? Dacă este aşa, eu declar solemn că astfel ,nu sunt patriot” („Nagyvarodi Naplo”, 16 iunie 1903).
De hungarismul acesta de paradă politică, al unui mult invocat drept istoric milenar axat pe obţinerea de drepturi pe care, de altfel, maghiarii nu le-au acordat niciodată altor naţionalităţi,  de faptul că până şi în zilele noastre ei nu doresc, pur şi simplu, egalitatea cu românii, ci drepturi suplimentare, s-au delimitat şi alţi intelectuali de vază ai ţării vecine: Bela Bartok, Jozsef Attila, Albert Szentgorgyi etc.
Aceste doar câteva exemple pozitive sunt suficiente,  să înţelegem că nu toţi maghiarii sunt la fel, căci, după cum ştim cu toţii, nici nu există pădure fără uscături…Şi încă mai ştim şi o vorbă sfântă, atât de potrivită şi pentru acei concetăţeni maghiari care scot sabia urii interetnice, sub pretextul inaugurării pe tot cuprinsul Transilvaniei a unor monumente istorice cu simbolistică antiromânească, „cine seamănă vânt, culege furtună”…
Cu siguranţă că, aducându-şi aminte de memorabila zi de 3 august 1919, ora 16, când Armata Română cucerea Budapesta, un general român şi-a dorit să fixeze şi mai bine în anumite conştiinţe gestul caporalului Bivolaru, din Severin, de a aşeza prea hulita de ei opincă românească în vârful steagului Ungariei, de pe sediul Parlamentului ungar, unde a stat o săptămână, în timp ce pe celebra stradă Andrassy avea loc defilarea de onoare a Diviziei I-a a armatei , ca un fel de răspuns la atâta batjocură adusă de maghiari Naţiunii Române !

Ne rezervam o minimă datorie morală, acum, când parcă unii politicieni de-ai noştri s-au prăbuşit definitiv sub „hipnoza” unei nepermise lipse de demnitate naţională, votând de-a valma  monumente insultătoare că acest scriitor, Petofi Şandor, a folosit în lirica sa cele mai injurioase poezii la adresa românilor! Ca si in poeziile recitate de elevi maghiari in Piatza Sfatului din Brasov , sub geamurile unde un general polonez dezertor,Josef Bem, a dormit 4 nopti…  Petofi Şandor i-a numit pe români cu apelative greu de suportat chiar şi de hârtie:, scârboşi, păduchi, corbi hulpavi, mişei etc.
Pe când era la vârsta de 25 de ani, nu numai că a adresat poporului maghiar chemarea de a se ridica „împotriva acestei turme nemernice” (a sarbilor,a românilor – n.a.), dar, devenind mâna dreaptă a generalului Bem,  şi ar fi murit la 31 iulie 1849 în bătălia de la Sighişoara. Am scris ar fi murit pentru că trupul nu i-a fost găsit, iar istoricul maghiar Lendvai subliniază că ar fi cerut azil politic în Rusia, unde ar fi şi murit în 1894!
Oricum ar fi, însă, trebuie reţinut că nu toţi românii intraţi în politică sunt dispuşi la concesii când este vorba de onoarea Patriei! Este şi cazul primului primar al Clujului, Alexandru Şerban, care, după 1989, şi-a păstrat verticalitatea declarând că „urmează a fi schimbată strada Petofi, care poartă numele unui poet care n-a fost câtuşi de puţin prieten al poporului român”. S-a auzit, politrucilor români?

Petofi Sandor: Magyar Nép” (Poporul maghiar) 1848:
Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân,
Iar cei care vor să ni se urce în cap
Vor simţi pe capetele lor paşii noştri,
Înfingându-le pintenii în adâncul inimii…

Accente şi mai „poetice”, răzbat din poezia „A nemzethez” (Către naţiune).
Pe atunci, în august 1848, sârbii, românii, slovenii şi croaţii, se ridicaseră, cu firească indreptătire, împotriva intenţiilor de hegemonie ale maghiarilor si  cele mai mari nenorociri ameninţau ţara şi popoarele sale.
Doar el (marele nemaghiar ,Petőfi ! ) cânta, cu talent imens,dar cu o  incredibila inversunare reluata apoi,peste ani, de fascistii horthysti : „Acolo stau fraţii nesinceri, răufăcătorii/…De i-ar ajunge sentinţa la moarte!/ Chiar de-ar curge înmiit sângele,/Astfel ca pârâul însângerat din stradă/Să se reverse prin ferestre./Căci ne scăpăm ușor de duşmani din afară /Dacă pe butucul călăului le stă capul” (…)
Despre libertatea popoarelor, despre „libertatea lumii” pe care o canta „doar pentru unguri”  marele poet si la care „aveau aceleasi drepturi inclusiv (si in aceeasi masura!) nemaghiarii din fostul Imperiu,” Petőfi nu suflă nici un cuvânt,deoarece, aceştia n-au vrut să-şi plece grumazul sub jugul maghiar.Declansata in 15 septembrie la Budapesta,  in septembrie 1848 se desfăşura deja lupta …
„Pe viaţă şi pe moarte” (Élet vagy halál):
Croaţi, germani, sârbi şi români,
Ce vă repeziţi cu toţii la Ungaria? (…)
Căci nu sunteţi decât corbi, nişte corbi scârboşi,
Dar maghiarul încă nici vorbă să moară,
Doamne fereşte! Ba chiar cu sângele vostru
Va zugrăvi pe cer Dumnezeu purpuriul zorilor…
N-o să mai fie duşmani, când ultimul strop
De sânge va curge din blestematele voastre inimi…”

Români! Oricât de îndurerat ar fi trecutul nostru în relaţiile cu maghiarii (atunci când ne gândim că aceştia au invadat în Podişul Transilvaniei, după ce ni l-au ucis pe Voievodul Gelu (850-901); sau că ni l-au ars pe rug în centrul Clujului pe Baba Novac, „mâna dreaptă” a lui Mihai Viteazul; (iar anul trecut i-au profanat statuia) sau că ni i-au arestat şi executat prin tragere pe roată pe Horea şi Cloşca; sau că pe Emil Rebreanu l-au spânzurat, pe Octavian Goga şi Liviu Rebreanu i-au condamnat la închisoare, iar pe Ioan Slavici l-au arestat etc.), să ne ridicăm gândul la Dumnezeu, căci răzbunarea a Lui este, nu a noastră, dar să luăm aminte că toţi avem datoria sacră să veghem la integritatea teritorială a Ţării, prin folosirea ori de câte ori este nevoie a armei legii, pentru restabilirea ordinii şi liniştii public. ddr

COMENTARII