Americanii au noi suspiciuni privind finanțatorul protestelor împotriva gazelor de șist din...

Americanii au noi suspiciuni privind finanțatorul protestelor împotriva gazelor de șist din România

1 371

Membrii Camerei Reprezentantilor din SUA cer investigarea finanțării de catre Rusia a campaniilor ecologiste împotriva tehnologiei fracturării hidraulice pentru extracția gazelor de șist, scrie Politico.
Suspiciunile și acuzațiile că Moscova încearcă să convingă țările europene să sisteze dezvoltarea proiectelor bazate pe tehnologia fracturării hidraulice, ca alternativă la gazul rusesc, au circulat ani de zile. Conservatorii au căutat să extindă aceste preocupări și în Statele Unite ale Americii, cu toate că acest lucru este puțin probabil, presupune pubicatia.
Dar acuzațiile au prins o nouă viață dupa ce, la sfârșitul lunii iunie, șeful Comitetului pentru știință din Camera Reprezentanților, Lamar Smith și congresmanul republican Randy Weber, au cerut șefului Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, să investigeze dacă nu cumva Kremlinul finanțează campaniile „verzilor“ împotriva tehnologiei fracturării hidraulice, care a ajutat SUA să depășească Rusia la capitolul extracției de gaze.
În rapoartele parlamentarilor republicani adresate lui Mnuchin se spune ca: „Rusia se afla, de asemenea, în spatele declarațiilor radicale și a criticilor dure îndreptate impotriva sectorul combustibililor fosili din Statele Unite“.
Ca argument, parlamentarii citeaza un discurs al lui Hillary Clinton, furat de hackeri în 2016, în care aceasta sustine că se confruntă cu „grupuri false de ecologisti“, care se opun proiectelor de gazoducte și a celor care presupun tehnologia fracturarii hidraulice.
„Sunt un mare apărător al ecologiei, dar ei sunt finanțati din Rusia“, – se arata în discursul publicat de hackeri pe WikiLeaks.
Textul însă nu este explicit. Clinton, care a sprijinit forajul gazelor de șist în Europa, are în vedere grupurile de mediu din SUA sau Europa?
La rândul lor, grupurile „verzilor“ din SUA sustin ca acuzațiile lui Lamar Smith reprezinta o încercare de a distrage atenția de la știrile legate de Trump și Rusia.
Protestele active din SUA împotriva gazelor de șist au început la sfârșitul anilor 2000. Cele mai multe dintre proteste au fost inițiate de către activiștii locali în noile zone de extracție a gazelor, cum ar fi Pennsylvania, unde localnicii s-au plâns că tehnologia fracturarii hidraulice reprezinta o amenințare la adresa surselor de apa potabila.

de Oleg Cojocaru

COMENTARII

  1. Da,aveti dreptate…cat pentru …vecini!
    Gazele de sist sunt o mare…. binefacere pentru sei ce le exploateaza!
    Mai ales in tarile latine si-au demostrat… aportul civilizator in Dezvoltarea sociala a respectivelor State!
    Dar stiati ca datorita acestor extractii din zona romaneasca a Marii Negre ,
    sunt periclitate si compromise definitiv plajele din Sud ale litoralului romanesc?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.