Anchiloza intelectuală a elitelor de dreapta

Anchiloza intelectuală a elitelor de dreapta

0 54
MOTTO: „Intelighenția «de dreapta» din România s-a aflat în permanență, după Revoluție, în căutarea unui Mesia, a unui lider providenţial pe care să-l poată sluji, în care să-şi poată investi proiecţiile politice utopice. În acest fenomen de creare a mitologiei Liderului Salvator, calităţile sau defectele reale ale omului politic nici nu mai contează.
Singurul lucru important este acela că politicianul respectiv este încărcat cu atributele excepţionalităţii doar pentru a putea deveni obiect al cultului personalităţii. Aş îndrăzni să spun că, de fapt, «intelighenţia» construieşte cultul personajului salvator deoarece omul politic pare a reprezenta tot ceea ce «intelectualul» nu poate fi” (Adrian Năstase, mai 31, 2015)

Tema aceasta este una dintre cele mai incitante dar şi cele mai dureroase dezbătute în spaţiul public, mai ales în ultimii 15 ani.
Modalitatea absolut imorală de adjudecare a societăţii civile, pervertirea enormă a ceea ce trebuia ea să reprezinte, a condus, privind retrospectiv, nu numai spre o molimă cu fantezii nesfârsite de contaminare a publicului, dar şi spre limitarea, prin orice mijloace, a modalităţilor acestuia de apărare.

Au trecut aproape 30 de ani de „istorie nouă”.
Privind retrospectiv, ar fi greu să nu remarci că guvernările de dreapta au fost catastrofale pentru populaţie, cu excepţia perioadei Tăriceanu, care va rămâne în memoria publicului, de fapt, pentru o măsură de stânga (reaşezarea pensiilor ) și mai puțin pentru curajoase şi vizionare măsuri liberale. După fiecare eşec de dreapta, venea social-democraţia şi punea plasturi, pansa răni, dar, preluând un organism suferind, pleca din start cu un handicap care trebuia întâi corectat pentru a păşi mai departe.

La început, aş fi putut acorda liderilor de opinie care urăsc din rărunchi social-democraţia circumstanţa atenuantă a „principiilor şi valorilor” în trena cărora se simţeau datori să se afle. Idealismul ar fi putut reprezenta o scuză… Oare aşa să fie?
„Principiile şi valorile” unor intelectuali mai pasionaţi de politică decât de desăvârşirea propriei lor opere se opresc în poarta unor sinecuri, de multe ori ruşinoase. Fără perdea, în continuare, propaganda GDS-istă ne prezintă gloaba fără dinţi ca fiind, de fapt, armăsarul spectaculos ce ne poate înălţa cu graţie peste orice obstacol.

Sigur, efuziunea elitelor de dreapta ar putea încerca să-mi recomande mie acest pahiderm împlătoşat, cu o mătură înfiptă în nas, în loc de corn, ca fiind un autentic şi desăvârşit rinocer. Numai că, din păcate pentru ei, eu ştiu CUM ar trebui să arate un rinocer.

Problema este că aceia care sunt la vârsta maturităţii sau deja au trecut spre vârsta a treia sunt mai greu de înşelat, încep să facă legături şi comparaţii, iar lor le poate vinde mai greu „intelighenţia ” autoproclamată iluzia unei societăţi de dreapta în care, în mod bizar, elita trăieşte cu totul îndestulat doar din banii statului (sau, şi mai simpatic, din banii furaţi de nişte sponsori generoşi, tot de la stat), în timp ce aceeaşi elită se sufocă propăvăduind beneficiile capitalismului şi ale pieţei libere .

Atunci către cine se îndreaptă propaganda, în urechile cui trebuie să picure interesul elitei enclavizate?
Eu cred că spre categoria cea mai vulnerabilă, cea mai sensibilă la mesaj, dar, din păcate, şi cea mai neinstruită – tinerii. Lor le-au făcut curte, le-au spus că sunt extraordinari, i-au măgulit şi i-au scărpinat după ureche, până când masa de manevră numită „tinerii frumosi şi liberi” s-a închegat. Or, eu cred că de fapt inducerea în eroare, cu intenţie, a acestor copii, este o crimă săvârşită cu sânge rece la lumina zilei.
Din păcate, pentru acest tip de masacru există mereu material proaspăt: generaţia celor de 18 ani, cea care-şi dispreţuieşte părinţii, tot din pricina propagandei asidue a unora care n-au dus-o deloc rău nici înainte de 1990, cea care nu-şi cunoaşte bunicii, cea care-şi desconsideră profesorii, cea care învaţă mai curând de la Patapievici că românii sunt un neam de slugi, buni doar să atârne în spânzurătoare, decât de la Ioan Neniţescu că ar fi „Pui de lei ”, va accepta prea curând şi cu o doză supărătoare de entuziasm postulatul „răului mai mic.

Autor: Luminița Arhire

Luminița Arhire Facebook & 

Trimiteti mai departe articolul:

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.