Anul acesta sunt disponibili 1,4 milioane de lei pentru eco-tomberoane

Anul acesta sunt disponibili 1,4 milioane de lei pentru eco-tomberoane

0 412

Primele oferte privind achiziţia de ,,insule ecologice” ( ce denumire pompoasă pentru niște tomberoane,n.n) pentru colectarea selectivă a deşeurilor din municipiu, pe o perioadă de patru ani, au fost primite de către primăria Brașov.
Urmează ca ofertele să fie evaluate din punct de vedere tehnic şi financiar, iar dacă nu vor exista contestaţii la începutul lunii viitoare ar putea fi semnat primul contract.
Până la sfârşitul anului, în bugetul serviciului de specialitate din cadrul Primăriei este prevăzută suma de 1,4 milioane de lei pentru achiziţia de tomberoane cu 5, 6 sau 8 guri de încărcare, bani din care Municipalitatea spune că vrea să achiziţioneze 10-12 astfel de utilaje.
Anunţul de licitaţie a fost postat pe platforma de achiziţii publice pe 1 august, iar pe 3 septembrie, la ora 15.00, s-a încheiat depunerea ofertelor.
Au fost interesate de licitaţie cinci firme, însă doar trei au depus oferte: o firmă din Braşov, una din Beclean, jud Bistriţa-Năsăud, şi una din Slatina, judeţul Olt. Toate au îndeplinit prima condiţie de eligibilitate, respectiv depunerea garanţiei de participare, în sumă de 202.000 lei.

Reciclarea devine obligatorie
Reamintim că în şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Local a fost adoptat un nou regulament de salubrizare, cele mai importante modificări fiind obligaţia colectării şi transportului separat pe diferitele categorii de deşeuri, introducerea principiului „plăteşte pentru cât arunci“, precum şi o serie de sancţiuni noi, inclusiv pentru operatorii de salubrizare.
Pe viitor abonatul va veni cu sacii menajeri la eco-insulă, va scana codul de bare, şi, în urma indicaţiilor de pe display, se va îndrepăta spre fanta corespunzătoare tipului de deşeu reciclabil, unde va atinge un senzor pentru deschiderea trapei, apoi va depune sacul în platformă.
Trapa se va închide, iar automatul va tipări un bon pe care este specificat numărul de identificare al abonatului, tipul de deşeu, data şi ora depunerii şi cantitatea.
Pe fiecare trapă sunt specificate deşeurile care sunt considerate acceptate şi cele care nu se depun acolo, iar verificarea se poate face pe fiecare sac în parte, pentru a se evita încălcarea regulilor.

Tomberoane ecologice de 64,15 milioane lei fără TVA
Este vorba de încheierea unui acord-cadru cu o durată de patru ani, cu o valoare cuprinsă între 435.000 lei şi 64.150.000 lei, fără TVA. În urma acestui contract-cadru, vor fi încheiate contracte subsecvente cu o valoare cuprinsă între 435.000 de lei şi 20,2 milioane lei, vizând achiziţia de eco-insule ce ar urma să fie livrate eşalonat, în locaţiile indicate de Primăria Braşov.
Pentru fiecare dintre acestea furnizorul trebuie să ofere o garanţie de minim 2 ani. De asemenea, municipalitatea braşoveană a solicitat ca pereţii exteriori ai eco-insulelor să fie personalizaţi, astfel încât să nu facă notă discordantă cu peisajul.
Vedeți și:
Nu sunt bani de aeroport? Poate nu, dar municipalitatea dă 76 milioane de lei pentru ghene!

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.