„Apa vie” – o minune 100% românească: salvează vieți, întârzie îmbătrânirea

Apa săracă în deuteriu este creația „gulerelor albe” de la Institutul Național de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, din Râmnicu Vâlcea

Apa săracă în deuteriu a fost inventată de români și premiată în străinătate. Un doctor din Timișoara o folosește pe bolnavii de cancer, pentru a le dubla durata de viață.
NASA a studiat-o ca să o ia pe Marte. O jumătate de litru costă 15 lei și nu e medicament.
Se cumpără mai mult online

Gianina M. din Lugoj ar fi trebuit să fie demult pe lumea cealaltă. La 17 ani are un cancer mai vechi. Au trecut deja trei ani, boala ei e perfect stabilă și fata trăiește ca tot omul sănătos. S-a făcut bine bând în fiecare zi „apa vie”, produsă la Râmnicu – Vâlcea de gulerele albe ale Institutului Național de Cercetare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice. Apă sărăcită în deuteriu, au numit-o cercetătorii; lumea i-a zis direct „apă miraculoasă”. „De trei ani, Gianina bea numai apă din aceasta, cam un litru jumătate pe zi și nu mai folosește deloc citostatice. Mama îi prepară și supa cu apa respectivă. Nu a făcut metastază, deci practic e ca și vindecată”, ne-a spus doctorul Nicola Trăilă, șeful Clinicii de chirurgie oncologică din Spitalul Municipal Timișoara. Numai cu apa a prelungit viețile a câteva zeci de canceroși.
„La cazurile avansate nu a vindecat boala, ci a dublat durata de viață. Cele mai bune rezultate au fost la cazurile incipiente, la copii și la tineri. Iar la chimioterapie taie greața, bolnavul nu mai varsă și e mai puternic. Atenție, nu este un medicament, ci doar completează medicamentația”, ne-a mai explicat doctorul Trăilă.
Și el bea zilnic apă, dimineața, în ceai. Ca să aibă efect, trebuie să bei fără pauze.

Japonez îndrăgostit de apa miraculoasă: a luat 20 de tone Există, însă, un japonez care se și îmbăiază în „apă vie” cumpărată din România. Avea un cancer esofagian și doctorii îi mai dăduseră câteva luni. Profesor universitar fiind, știa de apă.
A luat avionul din Tokyo, s-a dus la Râmnicu – Vâlcea, s-a întors acasă cu promisiunea că i se pun rapid 20 de tone pe vapor. Au trecut opt ani, omul se simte ca și cum n-ar fi fost bolnav niciodată.
„A ajuns cel mai înfocat fan al apei. Zice că se îmbăiază în ea fiindcă e bună pentru epidermă, ba chiar își face și sake din ea”, râde profesorul Ioan Ștefănescu, directorul institutului. Și el bea de vreo 15 ani, la cafea.
„Aproape toată lumea din secție consumă și de aia sunt toți foarte zglobii și cu poftă de viață”, zice. S-au făcut cercetări pe șoareci și pe găini; rezultatul a fost că cei adăpați cu apă vie au trăit mai mult și au fost mai sănătoși.

Deuteriul este un izotop al hidrogenului considerat responsabil pentru îmbătrânire și nu numai. Cu cât ai mai puțin deuteriu în sânge, cu atât e mai bine, zic cercetătorii.

 Doctorul dermatolog Ioan Nedelcu a folosit apa pe pacienții săi.
A și creat o gamă de creme pentru întreținere pe bază de apă echilibrată în deuteriu.
„Încetinește îmbătrânirea cutanată, e spectaculoasă. Și pentru acnee e grozavă, și pentru psoriazis. Mi-a luat patru ani să realizez această gamă, iar acum conține 19 produse diferite pe bază de apă. Produsele sunt unice, dar nu foarte cunoscute. Pentru a populariza linia este nevoie de multe sute de mii de euro, dar nu am acești bani”, spune doctorul Nedelcu.
Mai demult au ajuns la institut și niște cercetători de la NASA, dornici să ia apa pe Marte, pentru „un transport de ființe vii”.
Au studiat, s-au minunat, dar urmarea nimeni n-o știe. Asta s-a întâmplat după ce invenția fusese copleșită de premii și medalii, la Saloanele de la Bruxelles, Geneva, Londra și Budapesta.

Ungurii cumpără jumate din producție, japonezii – 15%

Cum s-a „născut” apa? S-a întâmplat prin anii ’80 și a avut doi „tătici”; unul este chiar directorul institutului de astăzi. Atunci ei studiau apa grea.
La apa vie au ajuns fără să vrea, că intra în tehnologia de producere a apei grele.
Abia după patru ani au obținut… un litru de apă săracă în deuteriu.
„Primul nostru șoc: nu avea nici un element de toxicitate, nici o urmă de nenatural.

O jumate de litru costă 15 lei și conține de cinci ori mai puțin deuteriu decât apa obișnuită.
Cel mai mult o cumpără tot ungurii (40%-50%) și japonezii (10-15%).
Restul se duce la românii bolnavi și la câțiva pacienți din SUA, Germania și Turcia.
Însă un american a cumpărat 180 litri fără a fi bolnav, numai pentru întreținere.
„Ne aflăm exact unde trebuie. Procentul vânzărilor în țară e în creștere, mergem cu pași mărunți, pentru a testa piața. Exportăm maximum 150 de tone pe an fiindcă e încă afacere la scală mică”, zice inginerul Mladin.
E scumpă fiindcă se face puțină apă, iar 60% din prețul de cost e energie pură.
„Una e să distribui cu furgoneta, alta cu camionul. E mai mult un hobby, deocamdată trăiesc din alte afaceri”, zice stăpânul afacerii.

Dacă respiri pe instalația de îmbuteliere, o speli opt ore
La institut, apa se produce continuu, zi și noapte, într-un turn înalt de 30 de metri care „muncește” 8.000 de ore pe an, cu cinci angajați.
E ca un imens cazan: se pompează apă normală de Bistrița, urcă pe conducte până în vârf, este distilată, curățată de deuteriu și revine jos, în jet anemic, pe un furtunaș.
Se pune în niște containere din plastic alb, se ozonifică, se decontaminează, apoi merge în altă parte, la instalația de îmbuteliere.
Asta e ca-n filmele SF, a costat 70.000 de euro – e un soi de vitrină perfect curată, cu comandă computerizată și plină de tot soiul de țevi, furtunuri și orificii.
Vreo patru oameni îmbrăcați în alb, cu măști, mișună concentrați pe lângă ea. Dacă respiră vreunul pe instalație, dacă strănută sau dacă lasă o amprentă pe anumite piese, trebuie spălată toată instalația!
Iar spălarea durează opt ore. În alt birou se face analiză izotopică a apei, cu niște aparate de o „tehnologie incredibilă”; niște fire ultrasubțiri, de abia le vezi cu ochiul liber.
Prin ele circulă tot felul de substanțe. Numai instalația asta a mai costat un milion de euro.
Scump, dar merită. Căci „părinții” apei vii sunt siguri că invenția lor va salva multe vieți, de aici încolo.

Valeriu Tanasoff – Gândul