Apel la fair-play, în derby-ul de sâmbătă, FC Brașov – Sepsi Sf....

Apel la fair-play, în derby-ul de sâmbătă, FC Brașov – Sepsi Sf. Gheorghe

0 450

FC Brașov va disputa sâmbătă, de la ora 14.30, jocul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din prima etapă a returului ligii secunde, un adevărat derby al Ligii a 2-a, atât prin prisma clasamentului, cât și a ambițiilor și pasiunilor puse în joc de fiecare dată, în meciurile dintre cele două echipe. Conducerea clubului face apel către suporterii ,,stegari” să vină în număr cât mai mare pe stadionul Tineretului, pentru a-i încuraja pe băieții lui Cornel Țălnar, aportul fanilor dovedindu-se extrem de important pe parcursul acestui tur de campionat. În condițiile în care se anunță prezența în tribune a numeroși fani din Sfântu Gheorghe, este foarte probabil ca atmosfera să fie una de mare meci, iar în acest context reprezentanții FC Brașov speră ca toți spectatorii să dea dovadă de fair-play și să participle la un spectacol agreabil. Orice ,,derapaj” în ceea ce privește atitudinea spectatorilor ar aduce grave prejudicii clubului. Incidente de orice fel ar aduce de la sine o amendă care, în condițiile actuale, ar atârna greu în balanța financiară a clubului.

Cum cele două jocuri din finalul anului ar putea consfinți un parcurs foarte bun și ar putea aduce liniștea pentru a pregăti sezonul de primăvară cu gândul doar la promovare, jucătorii, antrenorii și membrii staff-ului adiministrativ cheamă fanii “stegari” să le fie un sprijin real, așa cum s-a întâmplat mereu în ultimele luni.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.