Apologia involuntară a Căpitanului făcută de Tatiana Niculescu!!

Apologia involuntară a Căpitanului făcută de Tatiana Niculescu!!

1 74
Multă lume m-a întrebat ce părere am despre cartea doamnei Tatiana Niculescu dedicată lui Corneliu Zelea Codreanu și camarazilor săi. Tatiana Niculescu? Autoarea cărții despre tragedia de la Mânăstirea Tanacu?!… M-a dezamăgit, ca să nu zic scandalizat, cu ani în urmă, prin felul în care s-a implicat în „afacerea” Tanacu, căci afacere a știut să facă distinsa doamnă din drama de la Tanacu. M-a întristat să constat lipsa de compatibilitate a autoarei cu subiectul, cu lumea monahală, a credinței, a suferinței. Avea oare vreo afinitate cu această lume doamna Tatiana ca să investigheze un subiect atât de gingaș cum era povestea dramatică a părintelui Corogeanu și a „victimei” sale? N-avea! Sau cel puțin așa mi s-a părut după felul „americănesc” în care a procedat, storcând din tragedia petrecută toate „oportunitățile” posibile!

Aceeași întrebare mi-o pun și după ce-i citesc cartea despre Căpitan, subiect abordat fără urmă de afinitate cu „personajul”, ci având ca țintă numai succesul comercial scontat! Și alte beneficii colaterale, cu care „sistemul” obișnuiește să recompenseze mercenariatul.

De gura lumii, am împrumutat de la Victoraș Dogaru cartea care, zic unii, se vinde bine! Nu mă mir! Are o copertă de zile mari! Nu trece neobservată!… Bașca subiectul: Corneliu Zelea Codreanu! Semn bun: publicul româmesc este doritor să afle adevărul despre legionari! Tatiana Niculescu satisface în bună măsură această doleanță a publicului. Vine cu multe informații noi, necunoscute chiar și autorilor care s-au mai pronunțat pe acest subiect. Recunoștință!…

De la prima pagină, cum spuneam, mi-am propus să identific semnele că textul este o mostră de mercenariat literar. Să verific astfel aprecierea care circulă în mediile intelectuale sensibile la lumea legionară. Se confirmă verdictul. Pe lângă informațiile noi aduse de autoare, din carte lipsesc în schimb informații bine știute și deseori invocate de legionari pentru a-și motiva faptele, „crimele”. Lipsesc probe importante ale „apărării”! Sunt omise de dna Tatiana. Bunăoară episodul Duca, atât de important pentru a-i judeca corect pe legionari, este tratat în acest fel. Cu omisiuni grave! Se pune totul pe supărarea legionarilor că li s-ar fi desființat partidul!… Depun mărturie – mărturie indirectă, martorul direct fiind Constantin Boceanu, potrivit căruia I G Duca, într-o bună zi, venind acasă, s-a lăsat greu în fotoliu și zis-a către soru-sa: „Mi-am semnat condamnarea la moarte!” Scena i-a fost descrisă dlui Titi Boceanu chiar de sora prim ministrului…

Ce semnase Duca în ziua aceea? Nu semnase decretul de desființare a partidului legionar, ci acordul pentru strămutarea / primirea în România a 60.000 de familii de emigranți / alungați / refugiați din Germania… Îi accepta I.G. Duca fără să crâcnească, la cererea imperativă a instituțiilor financiare internaționale la care România se împrumutase și nu putea returna împrumutul!… Șantaj ordinar, trecut cu vederea de doamna Tatiana! N-a impresionat-o!

Duca fusese avertizat din vreme de legionari, prin însuși președintele partidului generalul Zizi Cantacuzino: „Ghiță, să știi că băieții nu te iartă!” A fost deci avertizat că dacă își va da acordul la încetățenirea ilegală a celor 300 000 de evrei, o va păți urât de tot: va fi executat pentru înaltă trădare de Țară!… Căci aceasta era încadrarea corectă a gestului său! O știa bine și Duca, altă interpretare nu se putea da faptei sale! Dar nu a avut încotro și a semnat! Servituți superioare voinței sale, acceptate cu ani în urmă, l-au constrâns irevocabil! N-a avut încotro! Cu loja care te-a făcut prim ministru nu e de glumit!

Această explicație a cazului Duca, atunci când lipsește din relatarea faptelor, este indicatorul clar al necinstei sau ignoranței autorului. În cazul dnei Tatiana, cum spuneam, stăm foarte bine cu documentarea, cu nivelul informației! Deci numai de necinste poate fi vorba!… Dovedită și în alte relatări din voluminoasa reconstituire în fals a vieții Căpitanului.

Căpitanului i se aduce cel mai des învinuirea că a fost un partizan înfocat și practicant al anti-semitismului! Oare este aceasta o culpă specifică, prin care Căpitanul și camarazii săi se singularizează în societatea românească a acelor ani? Nici vorbă! Cine nu era „anti-semit” în perioada interbelică?! Și cine nu a fost „anti-semit” în România de la pașoptiști încoace?! Cine dintre românii importanți nu fusese sensibil la problemele pe care le ridica „invazia evreiască” din Principate, de după 1840?! Și nu ar trebui discutat care ar fi aceste probleme atunci când faci din eticheta anti-semit o culpă majoră, cea mai chiar?!

Autoarea noastră îi pune Căpitanului această etichetă cu sentimentul că nu e cazul să fie mai explicită! Cine nu-i știe pe legionari cât au fost de antisemiți?!… Dar nu cumva autoarea avea obligația să prezinte și motivele pentru care legionarii erau ori se declarau antisemiți?! Ce le reproșau legionarii evreilor?! Evreii erau / sunt niște ângeri?

Ciudat este că am căutat în carte, printre zecile de citate, să găsesc și câteva care să ilustreze convingător „anti-semitismul funciar al legionarilor”!… (Am citat-o pe Lya Benjamin, implacabila holocaustriță!)

Iată însă că printre zecile de citate care împănează cu folos textul, nu există nici măcar unul din care să rezulte indubitabil acest vestit anti-semitism legionar. A devenit axiomatic pentru mercenarii din publicistica noastră. Nu mai trebuie dovedit, demonstrat cu probe!

Mi-am amintit astfel de lucrarea lui Zigu Ornea dedicată aceluiași subiect, dreapta interbelică, legionarii. I-am făcut recenzia în urmă cu două decenii, iar autorul mi-a publicat-o în revista „Dilema”, pe care o conducea! Gest de boier! (Era să zic de …legionar!) Am făcut atunci aceeași remarcă, pe care o repet: cartea în care legionarii sunt blamați mereu că au fost anti-semiți nu conține niciun citat anti-semit din publicistica legionară sau din textele doctrinare!

Deci – conchid eu ca cititor al Tatianei Niculescu, nu evreii, nu „problema evreiască” îi preocupa pe legionari, pe Căpitan, cu precădere.

Este meritul (involuntar?) al cărții dnei Tatiana de a fi insistat cu citate generoase, convingătoare, pe obsesia Căpitanului: edificarea morală a omului nou! A adevăratului român naționalist. Acesta trebuia să fie legionarul pentru a fi model și pentru ceilalți români!… Eventual și pentru evrei! Asta a fost ținta ultimă și supremă a Mișcării Legionare: înălțarea morală! Și asta se înțelege destul de bine din cartea recenzată, din citatele scoase la vederea cititorului! Cum spuneam: Recunoștința noastră!

Intenția autoarei a fost alta însă! Imaginându-și că are instrumentele cu care să sondeze în adâncul conștiinței și al intențiilor Căpitanului, emite fel și fel de ipoteze privind zbuciumul sufletesc al marelui român, ipoteze care culminează cu bănuiala că acesta visa să instaureze în România o dinastie a codrenilor! Repet, ați auzit bine: o dinastie a codrenilor!… Asta visa Căpitanul! El, bietul Corneliu Zelea Codreanu care nu avea copii, înfiase o fetiță, iar fraților săi mai mici le interzisese să facă politică, pregătea instalarea unei dinastii! Dinastia codrenilor!… O scorneală mai prostească cu privire la Căpitan nu cred să existe în toată publicistica anti-legionară! Păcat! Ce ți-o fi venit, cucoană, să fii atât de… de… Auzi la ea: dinastie!

Măcar de ar fi aceasta singura prostie! Le las însă neinventariate pe celalalte, căci au uneori atingere nepermisă cu viața intimă a Căpitanului! Doamna autoare nu ne-a scutit de niciuna din presupunerile care i-au bântuit creierașii! Niciun filtru, nici o cenzură! Ca și când viața Căpitanului era subiect de roman scris în fața cititorilor!

Concluzia se impune încă o dată: doamna autoare este funciar, organic incapabilă să priceapă complexitatea și profunzimea personajului, care nefiind personaj literar, ci unul foarte real, este ușor să constați inadecvarea la realitate a variantei propuse de „romancieră”!

De altfel reconstituirea pe care ne-o propune Tatiana Niculescu este pusă chiar de autoare sub semnul ipoteticului, al prezumției, ceea ce n-ar fi rău, ar fi chiar cinstit scriitoricește vorbind! Cu condiția ca autoarea să nu facă prea des, dacă se poate chiar niciodată să nu facă dovada de rea credință!… Din păcate…

Se vede la tot pasul că autoarea și-a propus să-l scadă cu orice chip pe Căpitan. Se documentează amplu pentru a demonstra că opera Căpitanului nu este prea originală, că a preluat modelele organizatorice de la alții, ca și ideile politice. Vine, bunăoară, cu identificarea surselor din care s-a adăpat Căpitanul când a elaborat Cărticica șefului de cuib. Sunt surse dintre cele mai onorabile, mai nobile, spulberând astfel pentru totdeauna teza detractorilor care au prezentat dintotdeauna Cărticica șefului de cuib ca pe un „manual al crimei”. Fără voia ei, Tatiana noastră ne face un mare serviciu, nouă, celor care credem în noblețea demersului legionar. Citez cu mare plăcere:

„Acest îndrumar al legionarului era inspirat din normele cercetășiei, din Călătoria creștinului a lui John Bunyan, din modul de organizare a sokolilor, cât și din regula de viață a terțiarilor franciscani. Din punct de vedere religios, integra tradiția bisericească ortodoxă și greco-catolică într-un discurs neoprotestant care punea accent pe lectura Evanghelilor și pe traiul în comun. Cuibul era definit ca o Biserică.(sic!!) Din punct de vedere militar întărea structura cazonă a cuiburilor legionare. Era, în același timp, și un program politic antidemocratic, din care reieșea apropierea lui Codreanu de concepția de guvernare a lui Carol II.” (pag. 159-160)

Nu glumesc când spun că nu cunosc multe texte care să fie mai elogioase la adresa legionarilor, cu elogii exacte, documentate. Nu mai contează intențiile cu care autoarea face propriile comentarii, ci efectul, rezultatul! Cum spuneam, Tatiana Niculescu anihilează astfel infama etichetă „manual al crimei” pusă pe un text legionar fundamental, definitoriu, al cărui loc potrivit azi este în ghiozdanul tuturor elevilor și studenților români! Veni-va și acea zi! Cu sau fără voia autoarei!…

Dacă este să strângi toate citatele puse dinaintea cititorilor de dna Tatiana constați că se adună astfel un material documentar care ar face cinste oricărei mișcări politice! Legătura lor cu Mișcarea Legionară, demonstrată de autoarea, ar fi trebuit să dovedească lipsa de originalitate a Căpitanului, a Mișcării. Pentru un cititor liber de lozinci și etichete, pledoaria autoarei are cu totul alt efect: aflăm și înțelegem din cartea respectivă că Mișcarea Legionară s-a dezvoltat și a acționat în strânsă dependență de spiritul vremii, la a cărui înălțare Garda de Fier a avut însă o contribuție specifică, creștină și românească, substanțială!… O contribuție probabil cea mai importantă, mai originală totuși, în peisajul Europei interbelice.

Reaua credință a autoarei se mai face o dată evidentă prin strădania de a demonstra că atașamentul Căpitanului la ortodoxie este destul de rar afirmat! Cică Căpitanul se declara mereu creștin și atât, având în Mișcare camarazi din toate confesiunile creștine! Dacă după mintea autoarei acesta ar fi un defect, o limită a Căpitanului, un „păcat”, pentru majoritatea cititorilor serioși acesta este un mare merit al Căpitanului. Cine îl cunoaște cât de cât, și ține seamă de „funcția” Căpitanului ca lider al naționalismului românesc, va înregistra reclamația Tatianei ca pe un elogiu adus legionarismului, cu atât mai prețios fiind vorbe de un elogiu involuntar!…

Să fie vorba de o stratagemă scriitoricească? A criticat stereotip „anti-semitismul” Căpitanului, numai la nivel declarativ, fără să aducă nici o dovadă! Dovezi puse pe masă, sunt dovezi din care se pot deduce numai concluzii extrem de favorabile Căpitanului și camarazilor săi! A făcut asta în mod deliberat? Așa a vrut „să iasă”?! Te pommenești că prostul sunt eu că nu m-am prins și-i stric autoarei jocul!

Cartea ar putea purta un motto demn să fie ținut minte: „Am cercetat toate dosarele din Arhiva serviciilor secrete. Nu am găsit nimic compromițător pentru Corneliu Zelea Codreanu!” – Ion Cristoiu (citat din memorie). La fel îți vine să zici și după ce ai citit această carte! În ciuda eforturilor, autoarea nu aduce la cunoștința cititorilor nimic compromițător pentru legionari, pentru Căpitan.

Căci în mod evident cartea conține, dincolo de aserțiunile declarate, ca-ntr-n text subliminal, un mesaj pro-legionar extrem de consistent! Bine argumentat! Este mesajul care se deduce din faptele relatate, din textele citate! Cumva involuntar?! Foarte probabil! Aproape sigur!

Un exemplu: episodul petrecut în curtea Atelierelor CFR de la Nicolina, oricât de sec ar fi relatat, nu poate fi interpretat decât în favoarea excelenței Căpitanului!… Cititorul completează comentariul sărac al autoarei minunându-se sincer, cu onestitatea care lipsește vizibil doamnei Tatiana: ce om deosebit acest Corneliu Zelea Codreanu! Ce plămadă de erou!… Neînfricat și gata de jerfă pentru ideile sale! Pentru credința sa în valorile superioare ale umanității! Etc., etc! Episodul, puțin cunoscut de publicul larg, nu poate fi prezentat și comentat decât în termenii cei mai elogioși, prin care să subliniezi excelența personajului… Comentariile elogioase lipsesc din carte, dar sunt la îndemâna cititorului onest și inteligent.

O obsesie a autoarei este originea etnică a Căpitanului! Multe, prea multe pagini sunt dedicate acestui „aspect”. Majoritatea detractorilor Căpitanului s-au arătat grijulii să demonstreze că acesta nu era total român, ba nici măcar parțial român!… Deloc român! Părinții și bunicii Căpitanului nu au fost români!…
Autoarea nu-și dă seama că insistența dînsei pe acest subiect intră în contradicție cu acuzația de naționalism, de rasism, de anti-semitism adusă atât de des Căpitanului și legionarilor!

A acuza, a-i imputa unui personaj important din istoria României că nu este „român curat” este un act de rasism stupid! Nu de naționalism, ci de șovinism prostănac, dezgustător! Spre cinstea lor, legionarii nu s-au demobilizat din pricina originii străine a Căpitanului, dacă chiar despre așa ceva este vorba! Și l-au urmat pe Căpitan, cuceriți de ideile acestuia, de modelul uman întruchipat! Ce oameni de ispravă au mai putut fi acești legionari!, îți vine să zici după ce citești paginile Tatianei N. dedicate alogenului naționalist!

Marele Zelea Codreanu nu era deloc român? Ei, și? Dacă un personaj atât de deosebit, extraordinar în toate privințele, a decis, a ales să fie român și nu alt neam, eu, ca român naționalist ce mă strădui să fiu, trăiesc o mare satisfacție! Așadar, a fi român este un statut atrăgător pentru oameni excepționali ca Zelea Codreanu?!… Păi mai mult ce să cer de la viață?!…

Pentru mine e de neimaginat acțiunea Căpitanului în afara spațiului românesc! Repet: Căpitanul nu poate fi gândit în afara Neamului românesc! Iar aderența publicului românesc la intențiile și programul de reformă spirituală conceput de Zelea Codreanu este una dintre performanțele cele mai impresionante ale poporului român în epoca sa modernă! Afirm cu toată sinceritatea și în cunoștință de subiect: Corneliu Zelea Codreanu nu putea să apară, să existe, decât în spațiul românesc! Ca și Eminescu!…

Recomand acest raționament, acest mod de a pune problema, în toate situațiile asemănătoare! Detractorii neamului românesc sunt instruiți să pună la îndoială etnia românească a marilor figuri care onorează neamul românesc!… Mi-aduc bine aminte, după ce Nadia Comăneci, la Montreal, ajunsese idolul planetei, la Europa Liberă s-au auzit comentarii care susțineau că nu prea este românesc numele ei, mai degrabă ar fi unguresc!… Mi-au rămas în minte acele comentarii nevolnice deoarece am în familie, în neam, câțiva Comănici!… De atunci urmăresc cum se desfășoară această strategie anti-românescă la o sumedenie de profesioniști ai minciunii, ai dezinformării. Îi avertizez public pe compatrioții mei mai slabi de ânger, când vor afla că eu, subsemnatul, mare naționalist ce mi-s, nu prea sunt român, când vor apărea documentele că bunicii mei nu au venit în Dobrogea din Ardeal, ci din Patagonia, să răspundă la fel: „Ei, și?!”

Preiau un exemplu mai vechi, pe care l-am mai dat: marele român care a fost Ioan Petru Culianu. Printre înaintașii săi a avut și un junimist, prea rar amintit de biografi. Iar pe la 1800 a avut și un grec. (N-o fi fost aromân?!) Unul din biografii săi, Ted Anton mi se pare, insistă mult pe acest strămoș grec! Nu pe bunicul junimist… Dar la o socoteală simplă, obligat fiind de insinuările americanului originar din Grecia, constat că după 6-7 generații Ioan Petru Culianu mai era grec cam 0,75%. Să mi se ierte vulgaritatea acestui calcul!…

Ce vreau să spun în principal este că așa îi recunoști foarte bine pe cei care practică cu sau fără plată anti-românismul: nu scapă nicio ocazie să menționeze despre un mare român dacă nu este român „curat”! Insinuând că gena alogenă ar explica performanțele compatriotului nostru!…

Mai zic o vorbă în această ordine de idei și rog să fie ținută minte: românii care s-au ilustrat în istoria și cultura altor popoare, a popoarelor învecinate mai ales, sunt mult mai mulți decât românii alogeni care sunt trecuți în Analele Românești!

Cred că discuțiile pe acest subiect, al naționalității Căpitanului, constituie în cartea doamnei T.N., punctul cel mai de jos atins pe parcursul textului. E și asta o reușită!…

Reușita cea mai mare a textului este alta, sper. Și anume m-a făcut să-mi dau seama cam ce fel de text ne lipsește din bibliografia dedicată Căpitanului! Dacă voi mai avea zilele necesare, al Naibii să fie cine nu-l scrie!…

Mulțumesc, deci, Tatiana doamnă! Nu-mi pare rău că ți-am citit cartea! Felicitări!

În concluzie, nu există autor capabil să abordeze orice subiect! Un ins idealist, preocupat până la sacrificiu de izbânda binelui și a dreptății, cum a fost Căpitanul, nu are nicio șansă să fie înțeles și acceptat de mentalitatea mercificatoare, oportunistă, meschină a unor mercenari ai scrisului. Cine nu este capabil să se cutremure când ia cunoștință de destinul Căpitanului, nu este în stare să se bucure, să se minuneze că s-a ivit printre noi, în zilele noastre, un asemenea erou, și să sufere pentru că încă o dată „n-a fost să fie”, nu are cum să-și aproprie mecanismele intelectuale și sufletești care au generat comportamentul de legionar! Faptele unice, de eroism și jertfă, ale camarazilor Căpitanului. Tatiana Niculescu este exemplară pentru această neputință funciară! Folcloric spus, nu și-a văzut lungul nasului!

Ion Coja

COMENTARII

  1. Cred ca acest „Capitan” este mai mult o legenda ,
    un Pretext inca de cand era in viata…
    Iar acum,doar o nostalgie…