AȘEZĂRI ÎN CARPAȚI MAI VECHI DECÎT PIRAMIDELE EGIPTENE, DOVEZI DE ÎNTÎIETATE ÎN EUROPA!
Un adevăr greu digerabil nu doar de către parveniții tineri din Europa, dar chiar și de cei din Occident, la fel de tineri, este că nu doar chinezii, perșii, egiptenii sau eleniii se pot lăuda cu dovezi de civilizație antică sau elemente spectaculoase la fel de străvechi.
Ei bine, și noi rumînii avem așezări preistorice aparținînd unor culturi vechi de mii de ani, mai vechi chiar și decît unele civilizații precum vestita Mesopotamie sau Vechiul Egipt din nordul Africii.
Unele așezări din Carpați sînt atît de vechi, încît cele din Mesopotamia și Egipt pălesc…și nu degeaba se spune de către foarte mulți cercetători că aceasta este vatra multor triburi care au creat popoare în alte părți ale lumii. Un exemplu sînt chiar celții care au populat Alpii, Germania, Iberia, Britania, aceștia coborînd din vechii cimerieni de la Marea Neagră care cel mai probabil parte din ei se trag și din Cultura Cucuteni.
Să ne gîndim de pildă la culturile Cucuteni, Hamangia, ori Boian, întinse la est, respectiv la sud de Carpați, în mare parte pașnice, matriarhale, fascinante, pasionate de frumos, de artă și de olărit.
Au fost stabilite cu certitudine matematică și arheologică pe teritoriul Rumîniei de astăzi cu 3.000 – 4.000 de ani înaintea binecunoscuților geți și romani pentru care s’a creat o adevărată obsesie. Poate și pentru că de acolo avem cele mai multe dovezi materiale.
Nimic rău în asta, dacă nu am da însă la o parte și pagini de istorie veche mult mai importante, unele care au precedat marile și cunoscutele piramide egiptene, de exemplu!
Dar ceea ce este remarcabil de știut este că din oamenii acestor culturi s’a stabilit genetic că ne tragem cea mai parte din rumînii de azi, tot pașnici ca și cei de atunci, ceea ce ne face niște urmași foarte fideli strmoșilor noștri cărora le’am moștenit felul lor de a fi.
Cînd ni se spune ”mămăligari’, deși este spusă cu intenția de a ne jigni ca popor, în fapt, invidioșii ne recunosc implicit vechimea matriarhală ale acelor vremuri fără să știe, săracii de ei !!!
Sintagma ”mămăliga greu explodează” este o trimitere directă la trecutul nostru matriarhal, în care strămoșii noștri apreciau mai presus decît orice Zeița Mamă, care era o Zeiță a Păcii, a Fecundității și a Pămîntului, și nu a oricărui pămînt, ci exact a acestui pămînt căruia de curînd i s’a adus încă o dată recunoașterea unui tărîm a Maicii Domnului, și nu gratuit.
Să dăm citire unor așezări, mai vechi decît celebrele piramide:
1. VÎRFU CÎMPULUI, Botoșani
Toată Moldova și Basarabia este plină de urmele civilizației Cucuteni.
Vorbim despre o cultură care’și are începuturile pe la 5.500 î.Hr., adică cu 2.000 de ani înainte de construirea primelor piramide egiptene și cu 3.500 de ani înainte de patriarhii din Biblie.
Este o cultură care a dăinuit timp de peste 2.700 de ani și care a lăsat în urma ei obiecte uluitoare de artă ceramică, dar și mărturii ale unei filozofii de viață atemporale uimitoare și încă de nepătruns și de explicat în întregul ei.
De exemplu, pe teritorul comunei Vîrfu Cîmpului din Botoșani, în punctul numit ”La Temelii” (Ionășeni), s’au găsit numeroase fragmente ceramice de culoare neagră, brună sau gălbuie cu lustru și incizii specifice, iar astfel de descoperiri abundă pe tot teritoriul Moldovei, pentru că civilizația care le’a lăsat în urmă se întindea pînă departe, în stepele Ucrainei, acolo unde de asemenea această civilizație își are urmași.
Multe din frumusețile culturii se pot vedea la Iași la muzeul civilizației Cucuteni.
Citește și: SPAȚIUL ROMÂNESC A GĂZDUIT CEA MAI MARE CIVILIZAȚIE A VECHII EUROPE
2. HÎRȘOVA, așezare veche de șapte milenii
Hîrșova este o localitate cu vechime de 7.000 de ani!
În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltata sub forma unei coline de aproape 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut.
Cercetările de aici au identificat o comunitate care se ocupa cu vînătoarea, pescuitul, cultivarea pămîntului și creșterea animalelor.
Au fost identificate schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări din epoca bronzului și fierului, ceea ce arată o continuitate neîntreruptă de locuire în diferite etape ale dezvoltării umane.
Epocile următoare sunt bine ilustrate.
În antichitate, comunitățile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare.
Acestea s’au aflat în strînsă legătură cu orașele de pe litoralul vestic al Mării Negre (Histria și Tomis, cu deosebire).
Epoca romană a marcat puternic istoria oamenilor de aici.
Cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului I d.Hr. s’a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine getică legat de aspectul stîncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității.
Punctul de vedere potrivit căruia numele actual se trage de la cuvintele ”hîrsîz-ova”, ceea ce înseamna ”vadul hoților” este cu totul eronat și nerealist din punct de vedere topografic.
În documentele cadiilor din perioada stăpînirii otomane, cetatea este trecută cu numele Harisova, iar pe hărțile germane din secolele XVII-XVIII o găsim cu numele de Chirschowa, Hirsowe, Kersova, iar în secolul al XIX-lea, Hirsowa. În secolul al XVII-lea celebrul călător Evlia Celebi, care a vizitat localitatea, preciza că numele vine din expresia, ”odovan hîrs geliyor,”! care se traduce prin ”vine ursul (hîrs) din șes (cîmpie)”.
Vorbele acestea au fost rostite de sultan la cucerirea fortificației.
Apărătorii cetății au folosit piei de urs pentru a’i speria pe turci. Atunci sultanul a strigat:
”Odovan hîrs geliyor”!, pecetluind astfel numele acesteia.
Cetatea este distrusă în epoca marilor invazii și refacută tot de atîtea ori.
Sînt atestate reconstrucții din timpul împăraților Constantin cel Mare și Justinian din secolele IV-VI d.Hr.
Din a doua jumătate a secolului al VII-lea, după așezarea bulgarilor la sud de Dunăre se întrerup contactele cu lumea răsăriteana.
Abia în secolul al X-lea bizantinii revin la Dunăre și reconstruiesc vechile fortificații, între care și pe cea de la Carsium.
Este posibil ca în secolul al XIII-lea așezarea să fi fost sub administrație genoveză.
În secolul al XIV-lea, în timpul lui Mircea cel Bătrîn, intră în componența Tării Românești.
Între secolul al XV-lea și prima parte a secolului al XIX-lea este fortificație otomană.
Orașul cunoaște o mare înflorire. La 1651 Evlia Celebi face o descriere a
acestuia: avea 1600 case, geamii, băi, bazar și era apărat de un zid de
3000 pași.
Cu puțin timp înainte de distrugerea sa, cetatea este imortalizată într’un desen după care se fac celebrele litografii, de către A. von Saar, la 1826.
În secolul al XIX-lea aici sosesc mocanii ardeleni care construiesc orașul modern.
Centrul acestuia se afla pe malul Dunării. În jurul portului se construiesc prăvălii, depozite, bănci, iar pe dealul dinspre vest, o scoală monumentală și o biserică pe măsură. Școala a adăpostit și un muzeu, primul muzeu regional al Dobrogei.
În timpul primului război mondial orașul a fost ars în întregime. Distrugeri mari s’au facut și în al doilea război mondial.
Epoca regimului comunist a marcat începutul decăderii orașului. Dintr’un centru al comerțului cu cereale, centru administrativ și judecătoresc, a fost reclădit cu o noua identitate. Au fost închise Judecătoria, Procuratura, Muzeul. Economia a capatat un caracter meșteșugăresc. Lipsit de resurse, orașul a decăzut. Mulți locuitori au migrat spre orașele învecinate (Tulcea, Constanța, Slobozia ).
În ultimii ani ai regimului comunist, toate clădirile vechi, istorice din partea centrală a orașului, lasate special în ruină, au fost demolate și s’au construit blocuri. În vecinătate s’a ridicat și o platformă industrială unde s’a construit o întreprindere de sîrmă și cabluri care funcționează și parțial un șantier naval ruginit astăzi.
La 20 de ani după prăbușirea regimului comunist, localitatea nu’și regăsește vechiul destin. Cei care au administrat localitatea visează încă să o facă un puternic centru industrial, ceea ce este imposibil, în lipsa unor resurse naturale și infrastructuri adecvate. Așa se face că de pe stema orașului adoptată în 1933, crucea și semiluna au fost înlocuite cu semiroata dințată, simbol al unei industrii aproape inexistente, și ancora, simbol portuar, dar și al speranței, în cazul de față, cu totul întîmplător.
Pornind de la experiența altor așezări similare din Europa și din spațiul apropiat, trebuiesc puse în valoare resursele existente: lutul, foarte bun pentru materiale de construcții, calcarul, monumentele istorice care pot fi o bază solidă pentru turismul cultural și apele termo-sulfuroase din amonte, excelente pentru afecțiuni reumatismale.
Am trecut în revistă o întreagă istorie a unui oraș ca să vedem cum prin inconștiență sau neprofesionalism nu se pot valorifica adevăratele comori ale unor locuri. Grecia azi trăiește eminamente din turism, cum la fel și Hărșova ar putea să o facă lejer cu oameni bine ancorați în realitățile acelor locuri. Și nu cu industrie, Dumnezeule Mare !
3. CERNAVODĂ și Gînditorul de la Hamangia
Și această așezare dăinuie, sub o formă sau alta, de peste 7.000 de ani. Aici primele descoperiri aparțin culturii Hamangia (eneolitic timpuriu) – mai multe așezări și o necropolă (cca. 400 de morminte).
Tot aici a fost descoperit Gînditorul de la Hamangia alaturi de perechea sa Femeie Sezînd, datînd din a doua jumătate a mileniului V – începutul mileniului IV î.Hr.
4. TURDAȘ, o așezare de dinainte de piramide
În apropierea rîului Mureș a fost descoperită așezarea neolitică de la Turdaș care datează de dinainte de piramide, pentru că aparține culturii Vinca-Turdaș, contemporană cu etapa timpurie a culturii Cucuteni (5.700 – 4.500 î.Hr.).
Istoricii rumîni spun chiar că e primul oraș din Transilvania, și printre primele din Europa.
Suprafața cercetată de arheologii sibieni a fost de aproximativ 11 hectare, considerată a fi imensa, mult peste orice standard în Europa.
Așezarea, estimată la 100 de hectare suprafață, era de fapt un oraș, lucru dovedit de existența fortificațiilor din lemn, unul care includea și niște ritualuri înfricoșătoare, avînd în vedere descoperirea de sacrificii umane la fața locului.
Orașul dispunea de un sistem de fortificație cu porți întărite și turnuri din lemn.
De asemenea, se pare că așezarea de la Turdaș a fost și un centru regional de producție și distribuție a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare și obiecte din ceramica, de la vase pana la statuete antropomorfe, zoomorfe și‚ ”statuete pe tron” care reprezintă regalitatea – unii dintre primii regi ai continentului european !!!!
Tăblițele de la Tărtăria, parte a Culturii Vinca-Turdaș.
Alții le’ar transforma în suveniruri și simboluri ușor de recunoscut în lumea întreagă.
Noi ce facem ? Oricum, nimic în acest sens. Sau prea greoi…
Și cîte ar fi de făcut ca să valorificăm aceste dovezi în favoarea rumînilor, nu doar de continuitate, ci de’a dreptul de întîietate asupra tuturor europenilor !!!
Dacă spunem și că au mai fost găsite doar 2-3 situri similare în Europa, ne dăm seama că vorbim de o comoară imensă.
Lăsată de noi în pămînt, evident, de ce să o valorificăm !???
Cercetările arheologice de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nadlac au scos la iveala primul oraș din Transilvania – așezarea neolitică de la Turdaș, judetul Hunedoara, care era un centru regional de de producție și distribuție a ceramicii.
Sabin Luca, directorul Muzeului National Brukenthal din Sibiu, institutie care a coordonat o parte din lucrările arheologice de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nadlac, a declarat, într’o conferință de presa, că în punctul Lunca din judetul Hunedoara, în apropierea rîului Mureț, a fost descoperit primul oraș din Transilvania – așezarea neolitică de la Turdaș, care datează ”de dinainte de piramide”.
Suprafața cercetată de arheologii sibieni, între lunile mai – noiembrie 2011, a fost de aproximativ 11 hectare, ”o cercetare arheologică imensă, peste orice standard în Europa”.
Așezarea de la Turdaș era cunoscută de arheologi încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, datorită materialului deosebit de bogat descoperit, inclusiv Sabin Luca conducînd, din 1992, timp de opt ani, cercetări arheologice în zonă, împreună cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, însă acestea au fost de mici dimensiuni.
Sabin Luca, spune:
„Primele cercetări s’au facut in jurul anului 1850. Poate ca e unul din primele situri cercetate în Rumînia. Iar prima cercetare sistematică s’a făcut în 1875, de prima femeie arheolog din zona aceasta a Europei, Zsofia Torma.”
Explicația materialului arheologic foarte bogat, descoperit de’a lungul timpului în zonă, sta în faptul că această așezare, estimata la 100 de hectare suprafață, era de fapt un oraș, lucru dovedit de existența fortificațiilor din lemn, unul chiar consacrat religios, dovadă fiind sacrificiile umane descoperite.
Directorul muzeului Brukenthal, Sabin Luca:
„De ce spun că e primul oraș din Transilvania, ca să nu spun cel puțin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificație, de imprejmuire, compus din 11 palisade și șanțuri succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porți de intrare în sistemul de fortificație, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o așa de mare dimensiune, nu s’a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult. Am surprins aceste palisade, șanțuri, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul inițial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile vedem din faptul că, la distanțe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de’a doua fortificații este pus cîte un sacrificat. Am gasit vreo cinci (schelete – n.n.). Ceea este curios este ca nici unul nu e în aceeasi poziție, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormîntare. I’au sacrificat în diverse ritualuri. Sînt puși fie pe burtă cu mîinile și picioarele legate, fie pe spate cu mîinile si picioarele legate, fie cu capul tăiat și pus pe piept.”
Potrivit acestuia, așezarea de la Turdaș a fost un centru regional de producție și distribuție a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare și obiecte din ceramică, de la vase, în stilul Turdașului, ”unic in Europa”, pînă la statuete antropomorfe, zoomorfe, și „statuete pe tron”, care exemplifica regalitatea și care au mai fost găsite doar în „două – trei situri din Europa”.
Sabin Luca:
„Trebuie să ne gîndim la un mare centru regional al acelui moment. Am găsit explicația asupra numărului mare de vase și statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni și singura concluzie care se poate trage este că aici se făcea plastica de statuete, idolii, pentru o țară. Și această mare așezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunități. E singura așezare din toate cele cercetate pînă acum din Europa neolitică care are un număr așa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta ideea că sîntem în fața unei așezări protourbane aidoma marilor așezări din Orient, o așezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron.”
În situl de la Turdaș au fost descoperite șase orizonturi diferite, datate în neoliticul timpuriu, eneoliticul timpuriu si dezvoltat, perioada getică și cea medievala, în jurul secolului XII.
Potrivit lui Luca, așezările neolitice descoperite aici erau suspendate, la șase-opt metri înălțime, datorită inundașiilor, localnicii dovedind cunoștințe inginerești remarcabile pentru acea epocă și datorită sistemului de fortificații care a rezistat calamităților.
De asemenea, s’a putut dovedi existenta în acea perioadă a „metalurgiei cuprului, lucru ce toată lumea bănuia pînă acum”.
Sabin Luca:
”Săpăturile din ultimul an și jumătate (2011-2012) au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramica la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucra patru-cinci ani pînă cînd vom tipări volumele. (…) Pînă acum s’a cercetat un eșantion ceramic de doi-trei la sută și s’a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poți să estimezi nimic, decît că la final vom raporta cel mai mare esantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare esantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentru că ăsta a fost norocul nostru.”
5. SCHELA CLADOVEI, 8.750 de ani de locuire neîntreruptă
Conform concluziilor trase în urma cercetărilor făcute la Schela Cladovei din Drobeta Turnu-Severin, se pare că aici se afla, dacă nu cea mai veche așezare umană din Europa, în mod sigur una dintre cele mai vechi.
Are urme de locuire continuă datînd de peste 8.700 de ani!
Zona a fost locuită înca din cele mai vechi timpuri ale umanității, dar cine să știe asta în Rumînia?
Vorbim de schelete de Homo Sapiens vechi de peste 8.000 de ani, de ateliere, de locuințe, de urmele unei așezări nu doar agrare, ci și de mesteșugari, care’și duceau traiul aici acum aproape 9.000 de ani!
Au fost descoperite locuințe, vetre rituale și morminte, precum și unelte agricole.
Șantierul arheologic ar fi mană cerească pentru turism, în alte țări. Am da aici 2 exemple Serbia și Bulgaria, 2 țări care nu sînt gîtuite de mentalitatea latinistă care a fost impusă samavolnic la noi.
La noi, totul e trecut cu vederea de oficiali, sau fac cunoscute aceste realități cu mari rețineri, de parcă cineva, o autoritate le’ar cenzura entuziasmul profesional.
Sigur, mulți știm deja ce se află în spatele acestei tăceri și rețineri a specialiștilor, cu toții trebuind să păstreze un mod de silenzio stampa asupra unor origini ale noastre care ies din tiparele impuse de școala ardeleană și de rigorile accepate de papalitate cîndva.
Un lucru aparte al așezării Schela Cladovei o reprezintă locuitorii săi preistorici: după descoperirea a peste 60 de morminte de înhumatie, s’a observat ca oamenii de aici erau adevărați ”uriași”, de regulă avînd peste 1,90 m înălțime, fapt neobișnuit pentru zona și timpurile acelei perioade.
Mai mult, se pare ca erau consumatori de carne crudă. Așezarea Schela Cladovei pare să fie cel puțin pînă în prezent și cea mai veche așezare omenească stabilă distrusă printr’un conflict armat.
Azi ne limităm numai la istorii tinere de 2000 de ani, cînd în realitate deținem mai mult decît atît, iar necunoașterea valorii istorice a locurilor peste care edilii sînt însărcinați să fie primari este o adevărată dramă pentru acele așezări.
Cunoașterea atît de către aceștia, cît și de către localnici ar trebui să fie obligatorie, pentru că un popor nu are viitor fără un trecut, și cunoașterea acestuia, iar acel popor ”ajunge să moară încet, dacă nu este deja un popor mort” !
Elenii se laudau cu istoria zeilor olimpieni, în timp ce multe dintre legendele lor trimit către lumea de la nord de Dunăre, adică către pămînturile noastre.
De unde le veneau semizeii lor ancestrali? De ce tot ignorăm, oare, această moștenire?
Trebuie să cerem cuiva acordul să ne asumăm aceste identități străvechi?
Personal cred că fiecare dintre noi care nu depindem de salariul sau pensia sistemului captiv unei ideologii străine de meleagurile noastre, trebuie să spunem răspicat și cu mult curaj, că ascendența noastră ca neam zace aici în aceste civilizații străvechi.
