Atenție se îngoașă gluma! Muncă în folosul comunității sau închisoare pentru cei...

Atenție se îngoașă gluma! Muncă în folosul comunității sau închisoare pentru cei care nu își plătesc amenzile

0 255
Persoanele care primesc amenzi și care nu le plătesc în termen 90 de zile riscă muncă în folosul comunității și ulterior închisoare, potrivit unui proiect înregistrat la Senat, în procedură de urgență, de către deputatul PSD, Neculai Iftimie, transmite Mediafax.
Prin inițiativa legislativă, social-democratul propune modificarea art. 39 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
„(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și în următoarele 60 de zile nu și-a manifestat intenția de achitare a contravenției, prin plăți parțiale și/sau plăți eșalonate, cu acordul primarului, în calitatea sa de ordonator de credite, organele de urmărire din cadrul unităților administrativ-teritoriale se vor adresa instanței din circumpscripția în care contravenientul are domiciliul stabil, în vederea înlocuirii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în regim strict de supraveghere de către poliția locală.

Politia da amenzi

(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.
(4) În cazul neprezentării contravenientului la primăria unității administrativ-teritoriale, unde își are domiciliul stabil, în termen de 48 de ore de la comunicarea sentinței definitive, primarul se adresează instanței de judecată care a pronunțat hotărârea, în vederea transformării pedepsei cu închisoarea”, se arată în proiectul de lege.
În expunerea de motive, deputatul PSD Neculai Iftimie susține că o astfel de măsură ar avea ca efect reducerea cheltuielilor cu urmărirea și executarea silită a contravenienților. De asemenea, ar fi reduse și chetuielilor cu întocmirea dosarelor de insolvabilitate și a cheltuielilor cu evidența specială a acestor dosare. Totodată, social-democratul mai spune că ar crește încasările la bugetul local, deoarece persoanele ar plăti amenzile de frică să nu facă închisoare.
Proiectul de lege a fost înregistrat pe 30 mai la Senat, primă cameră sesizată și va fi dezbătut în procedură de urgență.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.