Autostrada Bucureşti-Ploiești-Comarnic-Brașov are gata capătul de intrare în capitală!

Autostrada Bucureşti-Ploiești-Comarnic-Brașov are gata capătul de intrare în capitală!

0 356

Cum arată intrarea în Bucureşti a autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti cu 3 zile înainte de inaugurare
Lucrările la ultimii 3 km de autostradă din A3 Bucureşti-Ploieşti se apropie de final, potrivit celor de la Construim România, astfel încât, la acest sfârșit de săptămână se va putea circula pe tronsonul de 6 km dintre Centura Capitalei şi str. Petricani.
În intersecţia în „T” a fost amenajat un sens giratoriu şi un semafor pentru virajul la stânga. De asemenea, tot în ultimul weekend va fi deschis circulaţiei şi nodul rutier de la Moara Vlăsiei, la 6 ani de la deschiderea circulaţiei între Centură şi Ploieşti.
„Constructorul pare determinat să termine lucrările necesare pentru a se putea face recepţia vineri, astfel încât să putem circula pe cei 6 kilometri de autostradă urbană din continuarea autostrăzii dintre Centura Bucureşti şi Ploieşti. Aşa cum putem vedea din imagini au mai rămas puţine de făcut, în special la partea carosabilă: marcaje, indicatoare, finalizarea umpluturilor din rosturile de dilataţie de la pasaje şi poduri, precum şi montarea restului de panouri fonoabsorbante”, spun cei de la Construim România. To ei au mai declarat că „deşi mai rămân lucrări de efectuat în exteriorul părţii carosabile a autostrăzii, acestea pot fi realizate fără a afecta traficul rutier.
Subliniem faptul că noul regulament de recepţie permite acum deschiderea traficului pe un segment de autostradă chiar dacă nu a fost realizată o recepţie finală, permiţând finalizarea completă a lucrărilor ulterior”.

„Ciotul” de autostradă ar putea fi deschis vineri
Cei 6,5 km de autostradă de la Șoseaua de Centură până în zona Pipera/Petricani ar putea fi deschiși traficului începând de vineri, 14 decembrie, când este programată recepția lucrărilor. Luni o comisie de pre-recepție a vizitat șantierul pe care constructorul s-a mobilizat să-l pună la punct. Imagini aeriene surprinse de Asociația Construim România arată mobilizarea de pe șantier, acolo unde constructorul a ajuns la nivelul detaliilor: lucrează la ultimele marcaje, indicatoare, panouri fonoabsorbante și parapete.
La cei 3,3 km la care se lucrează acum intens pentru a fi deschiși vineri se vor alătura altor circa 3,2 km deja finalizați din apropierea strada Popasului și până la Centură. În total, cei circa 6,5 km de la Centură și până în șoseaua Petricani vor avea câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgență) și două noduri: la intersecția cu Popasului și un sens giratoriu la intersecția cu strada Gherghiței.
La intersecția cu Șoseaua Petricani autostrada se va termina într-o intersecție în „T” semaforizată, cu bretele dedicate pentru virajul la stânga (atât de pe autostradă, cât și de pe Șoseaua Petricani.)

„Ultimele pregătiri pe Autostrada A3 București-Ploiești în vederea recepției de vineri și deschiderii traficului pe cei 6 km. Totodată, va fi dat în folosință și nodul rutier de la Moara Vlăsiei, parte a aceluiași contract”, scrie Asociația Construim România care publică și o filmare realizată din dronă.
„Așa cum putem vedea din imagini au mai rămas puține de făcut, în special la partea carosabilă: marcaje, indicatoare, finalizarea umpluturilor din rosturile de dilatație de la pasaje și poduri, precum și montarea restului de panouri fonoabsorbante”, scrie Asociația.
Detalii tehnice
Realizarea ultimilor 3,3 km din A3 spre Capitală a fost contractată în decembrie 2015, cu termen de finalizare noiembrie 2017. Cei 3 km se adaugă la cei circa 3,2 km de la Șoseaua Popasului până la Centură care au fost finalizați din 2015, dar nu sunt legați printr-o intersecție.
Contractul de proiectare și execuție pentru ultimii 3 km a fost atribuit Asocierii Asocierii Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129.180.727,51 lei fără TVA.
Contractul vizează sectorul de autostrada București – Ploiești, km 0+000 (Intersecție Petricani) – km 3+325, Nod Centură București și Nod Moară Vlăsiei.
În iulie 2012 au fost deschiși traficului cei circa 60 de kilometri de autostrada de la Șoseaua de Centură și până la Ploiești, rămânând însă nefinalizați ultimii 6,5 km spre Capitală și nodurile rutiere.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.