Bani europeni pentru dezvoltarea fermelor mici

Bani europeni pentru dezvoltarea fermelor mici

0 159

Micii fermieri pot depune de luni cererile pentru fonduri europene.
Se pot lua câte 15.000 de euro – bugetul total pentru 2019 este de 45.900.000 de euro – dintre aceşti bani, aproape 14.000 de euro sunt pentru zona montană.

Sunt eligibile, adică pot cere bani europeni persoanele fizice înregistrate şi autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale sau societăţile cu răspundere limitată.

Suma de 15.000 de euro nerambursabilă se va acorda pentru o perioadă maximă de trei până la cinci ani, în baza planului de afaceri.
Acest lucru înseamnă că teoretic un solicitant poate face investiţia numai cu bani europeni.

Sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici se va acorda în două tranşe:
* 75% la semnarea deciziei de finanţare şi
* 25% în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri.

Fermierii trebuie să îşi asume prin acest document că vor comercializa cel puţin 20% din producţia obţinută în fermă, iar dacă vor vrea să facă o platformă pentru gestionarea gunoiului de grajd că vor respecta normele de mediu.
Cei care doresc finanțare se pot înscrie online, pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.