Baschet : Olimpia CSU Brașov a câștigat prima bătălie din disputa pentru...

Baschet : Olimpia CSU Brașov a câștigat prima bătălie din disputa pentru medaliile de bronz ale campionatului

0 242

În sala sporturilor din Brașov s-a disputat prima partidă a finalei mici a Ligii Naționale de baschet feminin, între Olimpia CSU Brașov și ,,U”Cluj. Partida a fost la discreția echipei brașovene, care a condus tot timpul, uneori la diferențe mari, cea mai importantă fiind 20 de puncte. Spre finalul meciului, antrenorul Dan Calancea a introdus pe teren toate jucătoarele de pe foaia jocului, inclusiv pe tinerele Pop și Chirilă. Scor final : 86-70, însă victoria este mai clară decât arată cifrele. Pentru Olimpia CSU Brașov au înscris : Pesovic 20, Irimia 19, Higgins 16, Handford 15, Radovic 8, Jez 4, Dumitrache 2, Al Ash Hab 2.
Dan Calancea, antrenorul principal al echipei brașovene a declarat după partidă : ,,Din punctul meu de vedere este o victorie, medaliile de bronz se obțin atunci când se mai adună un succes. Fetele au jucat astăzi foarte bine, în toate fazele jocului și pentru ce au făcut astăzi merită felicitate toate, din plin. Deocamdată conducem cu 1-0 și mergem la Cluj. Este o performanță foarte mare ce am realizat în acest sezon, în condițiile pe care nu le detaliez
Disputa pentru medaliile de bronz ale campionatului se joacă după sistemul ,,cel mai bun din trei partide”, următorul meci fiind programat duminică, la Cluj.
De asemenea, mâine și sâmbătă se vor disputa la Sf. Gheorghe primele două partide din finala mare a campionatului, în care se duelează Sepsi Sf. Gheorghe și CSM Satu Mare.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.