Baschet : Olimpia CSU Brașov înfruntă acasă ,,U”Cluj (sâmbătă, ora 17,00)

Baschet : Olimpia CSU Brașov înfruntă acasă ,,U”Cluj (sâmbătă, ora 17,00)

0 237

Sâmbăta, de la ora 17,00, Olimpia CSU Brașov va întâlni CS Universitatea Cluj-Napoca, în prima etapă a returului fazei 1, a Ligii Naționale de baschet feminin. Înaintea acestui meci, jucătoarea Biljana Pesovic a declarat : ,,Cred că am avut un început de sezon bun, chiar dacă oboseala și-a spus cuvântul în meciul impotriva echipei din Târgoviște. Am făcut două meciuri foarte bune împotriva echipelor din Arad și Satu Mare, echipe cu pretenții la medalii și cu loturi extrem de valoroase. Având în vedere componența grupei A, cred că e dificil de dat un pronostic, toate meciurile sunt dificile, excepție făcând echipa din Sfântu Gheorghe, care, cel putin statistic, e favorita locului 1. Legat de meciul cu Clujul, trebuie să fim foarte concentrate și conștiente că nu va fi un meci usor. Nu ne-a fost ușor cu ele, nici în meciul tur și au reușit să creeze multe probleme și celorlalte echipe. Comparația statistică între echipa noastră și cea a Clujului ne este net favorabilă, dar trebuie să arătăm asta și pe foaia de joc, la sfârșitul meciului.

La rândul său, antrenorul principal al echipei brașovene, Dan Calancea, a spus : ,,Întâlnim o echipă care nu are niciun fel de presiune în această parte a sezonului. Clujul a controlat categoric mare parte din timpul de joc, în deplasările de la Satu Mare și Târgoviște.Probabil, lipsa de experiență și, poate de încredere, nu au făcut ca acele două jocuri să fie tranșate în favoarea lor. Faptul că am câștigat în deplasarea de la Cluj, nu înseamnă nimic.Sâmbătă este alt joc. Suntem cumva două echipe asemănătoare, din păcate noi contând în momentul de față doar pe opt jucătoare. Cu siguranță, nici cel mai optimist suporter nu ar fi crezut că putem termina prima parte a acestei faze pe locul doi. Personal sunt mult mai satisfăcut de faptul că, în această perioadă, două jucătoare românce din echipa noastră, au strălucit. Alături de Ancuța Stoenescu, de la Târgoviște, sunt româncele cu cele mai bune evoluții din ligă. Flavia Ferenczi joacă încântător ( de neînțeles neconvocarea ei la lot), iar prestația Alinei Podar o poate impune ca noul conducător de joc al naționalei de senioare ( în condițiile în care, în mai multe rânduri, Ane Părău a anunțat retragerea)„.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.