Băseland – Bassland under Dambovitza…
Nu am avut obiceiul să privesc în urmă, dar sunt momente în care deziluzia şi durerea nu mai pot fi stăpânite, mai ales când vezi că şansele pe care ni le-a oferit istoria le-am ratat pe toate. Şi de data asta! Căci şi de data asta, criza de bărbaţi se face mai simţită ca oricând. Otgonul cu care e cusută democraţia noastră se vede de pe lună, dar toţi mimează libertatea, democraţia şi, fireşte, mândria de a fi europeni.
În realitate, continuăm să trăim în plin băsism. Un fel de Băseland – Bassland under Dambovitza –, fără Băsescu, dar cu instituţiile gândite şi create de el în plină funcţionare.
Dacă îşi păstra ritmul, D.N.A. ar fi trebuit să ajungă la pilonii băsismului, la cei pentru care milioanele de euro nu erau, ca pentru noi, din domeniul S.F.-ului, dar tot aceştia l-au ridicat în şa şi pe succesor, drept pentru care ciocurile s-au făcut foarte mici şi a sporit interesul pentru guvizi, rechinilor şi balenelor ucigaşe rămânându-le mările şi oceanele planetei.
În realitate, continuăm să trăim în plin băsism. Un fel de Băseland – Bassland under Dambovitza –, fără Băsescu, dar cu instituţiile gândite şi create de el în plină funcţionare.
Dacă îşi păstra ritmul, D.N.A. ar fi trebuit să ajungă la pilonii băsismului, la cei pentru care milioanele de euro nu erau, ca pentru noi, din domeniul S.F.-ului, dar tot aceştia l-au ridicat în şa şi pe succesor, drept pentru care ciocurile s-au făcut foarte mici şi a sporit interesul pentru guvizi, rechinilor şi balenelor ucigaşe rămânându-le mările şi oceanele planetei.
„Pe vremuri se glumea pe seama nemţilor din Germania Democrată, pentru că ei au reuşit să construiască până şi socialismul, în vreme ce noi le-am transformat pe toate după chipul şi asemănarea noastră: nici comunismul n-a fost comunism, după cum nici ceea ce trăim acum nu are nicio legătură cu democraţia.“
Vilele lui Ceauşescu răspândite peste tot… au acelaşi regim, clasa muncitoare prin reprezentantul ei le-a predat clasei capitaliste prin reprezentantul ei... susţinut cu vehemenţă de un partid, care, aşa cum a dovedit până în acest moment, nu gândeşte, ci se răzgândeşte.
Vilele lui Ceauşescu răspândite peste tot… au acelaşi regim, clasa muncitoare prin reprezentantul ei le-a predat clasei capitaliste prin reprezentantul ei... susţinut cu vehemenţă de un partid, care, aşa cum a dovedit până în acest moment, nu gândeşte, ci se răzgândeşte.
Un partid-mop care îşi… asumă erorile pe care nu le-a făcut şi fuge cât îl ţine respiraţia de o justiţie, care, când vrea, mimează orbirea.
…Oricum, nu ştiu cum se face că cei ce ne aleg liderii, fie cunosc psihologia locului, fie, din inerţie, nu se pot îndepărta de reţetele Răposatului: astfel încât liderii noştri vor totul, nu dau nimic în schimb, dar trebuie să le fim recunoscători că au acceptat să ne conducă. O singură noutate apărută odată cu Revoluţia: s-au obişnuit să spună foarte repede yes sau chiar da la ordinele care li se dau, călăuzindu-se după vorba strămoşească: „Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă!“ Tipicul ordinelor e simplu: ce-i bun pentru poporul român nu poate fi bun pentru F.M.I. şi pentru alte instituiţii asemănătoare din alte părţi ale lumii. Cine a urmărit cu atenţie invenţiile „legislative“ din ultimul timp va descoperi, cred, că devenim un fel de laborator experimental pentru democraţia europeană care şi-a dovedit total eficienţa imediat după referendumul de la noi: Ce dacă au votat atâţia?
Un fel de: Câte divizii are Papa? cum s-a interesat odinioară Iosif Visarionovici…. Dar, mergând mai departe cu imaginaţia, nu e greu de presupus că, după asemenea ordine, n-ar mai urma decât uniformele, culorile depinzând de gusturile supracomitetelor şi supercomisiilor care vor continua să se creeze, roşul şi brunul fiind excluse pentru că şi-au epuizat credibilitatea în istoria veacului trecut. Dar şi portocaliul este de tristă amintire.
Desigur, experimentale şi uniformele… La început, pentru Parlament şi Guvern, apoi pentru restul muritorilor. Spun asta gândindu-mă la ultima creaţie a gândirii europene, care, chiar dacă nu se potriveşte cu Constituţia ţărişoarei noastre, ea există: Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a cărei deviză, după cum am înţeles, este: „execuţi sau explici!“.
…Oricum, nu ştiu cum se face că cei ce ne aleg liderii, fie cunosc psihologia locului, fie, din inerţie, nu se pot îndepărta de reţetele Răposatului: astfel încât liderii noştri vor totul, nu dau nimic în schimb, dar trebuie să le fim recunoscători că au acceptat să ne conducă. O singură noutate apărută odată cu Revoluţia: s-au obişnuit să spună foarte repede yes sau chiar da la ordinele care li se dau, călăuzindu-se după vorba strămoşească: „Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă!“ Tipicul ordinelor e simplu: ce-i bun pentru poporul român nu poate fi bun pentru F.M.I. şi pentru alte instituiţii asemănătoare din alte părţi ale lumii. Cine a urmărit cu atenţie invenţiile „legislative“ din ultimul timp va descoperi, cred, că devenim un fel de laborator experimental pentru democraţia europeană care şi-a dovedit total eficienţa imediat după referendumul de la noi: Ce dacă au votat atâţia?
Un fel de: Câte divizii are Papa? cum s-a interesat odinioară Iosif Visarionovici…. Dar, mergând mai departe cu imaginaţia, nu e greu de presupus că, după asemenea ordine, n-ar mai urma decât uniformele, culorile depinzând de gusturile supracomitetelor şi supercomisiilor care vor continua să se creeze, roşul şi brunul fiind excluse pentru că şi-au epuizat credibilitatea în istoria veacului trecut. Dar şi portocaliul este de tristă amintire.
Desigur, experimentale şi uniformele… La început, pentru Parlament şi Guvern, apoi pentru restul muritorilor. Spun asta gândindu-mă la ultima creaţie a gândirii europene, care, chiar dacă nu se potriveşte cu Constituţia ţărişoarei noastre, ea există: Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a cărei deviză, după cum am înţeles, este: „execuţi sau explici!“.
Până în acest moment existau numai supraveghetorii care, se vede, nu erau şi macroprudenţi! Sunt convins că doar prestigiul Guvernatorului Mugur Isărescu o scuteşte de comentariile cele mai acide legate de legalitate şi funcţionare. Ei, precum pe vremea Răposatului, dau „indicăţii“, dar în faţa D.N.A. şi a tuturor instituţiilor de control este vinovat doar cel ce a semnat. Şi, pentru că nu ne putem îndepărta prea mult de vechiul mod de a gândi şi acţiona, îmi vine în minte ultima lege promulgată de preşedinte: 217/2015 care condamă legionarismul, fascismul, xenofobia etc., precum şi doctrinele care stau la baza mişcărilor pomenite. Nu m-am aşteptat ca din enumerare să lipsească tocmai comunismul, dar nu m-am mirat prea mult căci legea exprimă nivelul cultural al legiuitorilor.
La fel ca fasciştii, legionarii şi chiar comuniştii. Au rămas pe baricade doar anticomuniştii până îşi vor găsi servicii mai stabile… Mă gândesc şi la ultimul torţionar, Vişinescu, adică tot ce a mai rămas din criminalii Securităţii.
Din păcate, luată în serios, legea aduce atingere libertăţii de gândire şi de exprimare, interzice cunoaşterea reală a istoriei şi a culturii noastre. Şi, inevitabil, atrage după sine liste cu cărţi interzise şi cu autori interzişi, cu fonduri speciale în biblioteci etc. Ultima listă cu cărţi şi autori interzişi a apărut în 1988, listă pe care am avut onoarea să-mi găsesc, a doua oară interzis, romanul meu de debut, Absenţii.
Cum, de altfel, s-a demonstrat după Revoluţie, specialişti în interziceri, minimalizări şi denunţuri avem suficienţi. Din păcate, sunt tot mai puţini cei ce citesc cu seriozitate cărţile şi nu le judecă precum în neuitatul ev comunist, prin lentile politice.
Într-un moment în care incultura, lipsa de educaţie, analfabetismul şi mârlănia ating procente îngrijorătoare, nu ne mai lipsea decât o asemenea lege, care, oricât ar părea de ciudat, ar putea să stârnească imprevizibile curiozităţi şi reacţii, deşi este la îndemâna oricui să observe că nu se respectă nici Constituţia, nici istoria, nici biserica, nici pământul pe care ne-am născut.
Iarăşi şi iarăşi îmi vine în minte profeţia lui Caragiale pe care, demult, am găsit-o în Memoriile lui Slavici: „Suntem cum suntem şi teamă mi-e că niciodată nu vom fi altfel.“ Şi când n-ai niciun motiv să-l contrazici pe scriitor, durerea îmbracă fără să vrei chipul toamnei, mai ales că noi, singuri şi nesiliţi de nimeni, ne-am ales călăii…(viral pe net)
La fel ca fasciştii, legionarii şi chiar comuniştii. Au rămas pe baricade doar anticomuniştii până îşi vor găsi servicii mai stabile… Mă gândesc şi la ultimul torţionar, Vişinescu, adică tot ce a mai rămas din criminalii Securităţii.
Din păcate, luată în serios, legea aduce atingere libertăţii de gândire şi de exprimare, interzice cunoaşterea reală a istoriei şi a culturii noastre. Şi, inevitabil, atrage după sine liste cu cărţi interzise şi cu autori interzişi, cu fonduri speciale în biblioteci etc. Ultima listă cu cărţi şi autori interzişi a apărut în 1988, listă pe care am avut onoarea să-mi găsesc, a doua oară interzis, romanul meu de debut, Absenţii.
Cum, de altfel, s-a demonstrat după Revoluţie, specialişti în interziceri, minimalizări şi denunţuri avem suficienţi. Din păcate, sunt tot mai puţini cei ce citesc cu seriozitate cărţile şi nu le judecă precum în neuitatul ev comunist, prin lentile politice.
Într-un moment în care incultura, lipsa de educaţie, analfabetismul şi mârlănia ating procente îngrijorătoare, nu ne mai lipsea decât o asemenea lege, care, oricât ar părea de ciudat, ar putea să stârnească imprevizibile curiozităţi şi reacţii, deşi este la îndemâna oricui să observe că nu se respectă nici Constituţia, nici istoria, nici biserica, nici pământul pe care ne-am născut.
Iarăşi şi iarăşi îmi vine în minte profeţia lui Caragiale pe care, demult, am găsit-o în Memoriile lui Slavici: „Suntem cum suntem şi teamă mi-e că niciodată nu vom fi altfel.“ Şi când n-ai niciun motiv să-l contrazici pe scriitor, durerea îmbracă fără să vrei chipul toamnei, mai ales că noi, singuri şi nesiliţi de nimeni, ne-am ales călăii…(viral pe net)
