Bine ați venit domnule ambasador – scrisoare deschisă adresată noului ambasador al SUA în România, dl Hans Klemm – (partea I)

În calitate de cetățean român și de inițiator al parteneriatului strategic dintre SUA și România, vă urez bun venit în țara mea. Sunt convins că mulți dintre compatrioții mei se alătură acestei urări.

1. Sunteți cu atât mai binevenit cu cât ați fost mult așteptat. Vă așteptăm nu numai de cei câțiva ani de când țara dvs – pentru motive care nu pot constitui o scuză – a decis să reducă la nivel de însărcinat cu afaceri reprezentarea ei diplomatică într-un stat care oficial îi este (încă) partener strategic (în plan bilateral) și aliat (în NATO). Vă așteptăm încă de când predecesorii dvs. au ales să abandoneze rolul de ambasador spre a și-l asuma pe cel de “vice-rege”.Sunteți binevenit și pentru că, fiind diplomat de carieră, se speră că veți reprezenta cu profesionalism interesele americane iar nu interesele de afaceri ale vreunui lup moralist din jungla politică a țării dvs, obligat să recompenseze prin acreditări ambasadoriale donațiile primite în campania electorală. Românii s-au săturat de ambasadorii “politici” parașutați aici, care, fără să le cunoască și respecte istoria, cultura și tradițiile, în timp ce le țin predici și le dau instrucțiuni – cu încălcarea patentă a normelor diplomatice – asupra felului în care trebuie să combată corupția și să separe afacerile de politică, își amortizează fără rușine, din sudoarea românească, “investițiile” făcute prin finanțarea clanurilor politice de acasă.

Pe timpul Imperiului roman, provincia Dacia, aflată aproximativ pe teritoriul actual al României, era provincie imperială; adică o provincie atât de importantă din punct de vedere strategic încât, în contrast cu provinciile senatoriale, de coordonarea administrării ei se ocupa însuși împăratul. Sperăm că “Imperiul (democratic) american”, odată cu venirea dvs, ne va onora măcar prin ridicarea României la rangul de “provincie prezidențială” după ce în ultimul deceniu a fost tratată ca un fel de sucursală a firmei “Biden, Nuland & Co.”, avându-l pe domnul Mark Gitenstein ca administrator. De aceea salutăm în dvs. pe reprezentantul administrației Obama, ajuns aici pe magistrala diplomației americane iar nu săltat din consiliul de administrație al vreunei transnaționale de pe Wall Street, cu gândul de a se întoarce mai bogat în același consiliu sau într-altul similar, ținând în manșetă ceva active românești.

2. Descindeți la București, domnule ambasador, într-un moment foarte dificil pentru interesele americane în România. Este momentul în care se poate conchide fără dubiu că toate țintele politice declarate ale SUA în România au fost ratate și principalele demersuri politice americane de aici au eșuat.Pe linia tradițională a celei mai bune politici externe americane, SUA au dorit ca și în cazul României să pună în echilibru legitimitatea cu puterea, valorile cu strategia, morala cu pragmatismul. Astfel, țara dvs. și-a fixat ca ținte consolidarea democrației, statului de drept și a bunei guvernări în România, după model american, în așa fel încât aceasta să constituie un stâlp de rezistență durabil al arhitecturii de securitate în Europa de est și de sud-est, la Marea Neagră și la gurile Dunării; arhitectură concepută, proiectată și realizată de puterile euro-atlantice după încetarea Războiului Rece, dispariția URSS și prăbușirea sistemului mondial bipolar. Ce s-a ales din această intenție politică?

În urmărirea țintelor amintite diplomația americană a făcut cel puțin două greșeli. În primul rând, a uitat că “democrația, statul de drept și drepturile omului” constituie o treime unică și nedespărțită. De aceea a crezut că cele trei se pot dezvolta separat și în ritmuri diferite, fără a se sprijini una pe alta și fără a se pondera una pe alta. În al doilea rând, a socotit în mod eronat că toți cei care se opun celor vinovați de derapaje democratice, corupție și violarea drepturilor omului, sunt automat democrați, cinstiți și dedicați libertăților fundamentale. În consecință, a trecut de la susținerea generală a valorilor la susținerea unor cercuri politice românești, în realitate corupte și cu instincte autoritare, pentru simplul motiv că retorica acestora denunța corupția și autoritarismul politicienilor din tabăra adversă.

Astfel, pe de o parte, SUA au acordat prioritate absolută luptei împotriva corupției, încurajând sau măcar acceptând decuplarea statului de drept de dinamica sistemului democratic. Atacurile Ambasadei SUA la adresa Parlamentului României – formulate public cu încălcarea grosolană a Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state – au contribuit masiv la decredibilizarea parlamentarismului și pluripartidismului în ochii românilor și prin aceasta la decredibilizarea democrației în ansamblul ei. Pe de altă parte, SUA au intervenit, poate fără să o dorească și cu siguranță fără să își dea seama de urmări, în lupta politică internă din România, fiind împinse în cele din urmă să facă, împotriva propriilor valori, a propriei filosofii de politică externă și a propriilor interese, aplicarea zicalei “our bastards are better than their bastards” (“ticăloșii noștri sunt mai buni decât ticăloșii lor”); „ticăloșii noștri” fiind, în speță, „yesmenii” Washingtonului care au trădat și România, neapărându-i interesele, și SUA, încurajându-i nebuniile.

În primul caz, efectul pervers a fost acela că puterea judecătorească a fost delegitimată (o justiție în afara controlului democratic este nelegitmă), autoritatea judiciară s-a transformat în regim politic autoritar-justițiarist (coruptibil și corupt ca orice putere fără limite) iar „statul de drept” a devenit „stat polițienesc” (condus de acea parte a serviciilor secrete care a acceptat să redevină poliție politică). În cazul din urmă, implicarea partizană în competiția internă românească a decredibilizat în ochii românilor politica externă americană față de România și totodată a fragmentat acțiunea americană referitoare la România în funcție de percepția diferitelor instituții americane asupra diferiților actori politici români și de jocul aleatoriu al relațiilor lor cu aceștia. Așa se explică de ce strategia românească a SUA a devenit incoerentă iar demersurile politice concrete ale SUA în România au devenit ineficiente, când nu au fost pur și simplu contraproductive.

3. Odată cu izbucnirea conflictului geo-strategic dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic, conflict care pune în discuție arhitectura de securitate la frontiera spațiului euro-atlantic cu cel ruso-asiatic, erorile amintite mai sus au căpătat dimensiuni dramatice.

Domnul Joseph Biden a venit în România să ne explice cum corupția trebuie combătută cu orice preț – se subînțelegea, inclusiv cu prețul sacrificării democrației și libertăților individuale – întrucât ea joacă în favoarea geo-politicii rusești. Aceasta în timp ce membri ai familiei domnului Biden făceau afaceri nu tocmai impecabile cu oligarhii corupți din Ucraina. Un discurs similar l-a ținut doamna Victoria Nuland. Găsim aici cea mai clară expresie a coruperii echilibrului dintre putere și legitimitate, dintre strategie și valori.Debilitarea democrației în favoarea unui regim autoritar-justițiarist nu a omorât corupția ci libertatea. Nu există autoritarism favorabil libertății; în schimb toate regimurile autoritare au sfârșit prin a fi corupte. Arbitrariul și abuzul, caracteristice unui asemenea regim, au făcut cinstea nerentabilă și au “scumpit” corupția.

Câtă vreme justiția politizată nu a mai distins între cinstiți și corupți, ci numai între politicienii puterii și cei ai opoziției, între suveraniști și internaționaliști, între pro-occidentali și pro-ruși, între europeniști și atlanticiști, respectul legii a rămas fără motivare. Totodată, creșterea riscului celor corupți de a fi condamnați pentru infracțiuni pe care nu le comiseseră, chiar dacă scăpaseră de pedeapsă pentru infracțiunile comise, a făcut ca amploarea și viteza transferului ilegal de bani publici în buzunare private să crească. Așa se face că, în ultimii ani, în ciuda unei impresionante coreografii justițiare și a unei telejustiții agresive, corupția a crescut.Aceasta a afectat și buna guvernare. Stricarea echilibrului puterilor și a sistemului de “checks and balancies” în favoarea (pseudo)justiției transformată în “dictatură a procurorilor”, nu i-a speriat și nu i-a gonit pe politicienii corupți ci pe cei competenți.

Astfel, politica americană în România a realizat contraperformanța maximă de a rata și ținta bunei guvernări, odată cu ratarea celei privind eradicarea corupției și a celei referitoare la democratizare. Dacă în anii din urmă administrația americană nu a mai putut identifica lideri politici români care să îi inspire încredere și să garanteze că parteneriatul strategic româno-american rămâne funcțional, este nu atât pentru că politicienii români corupți s-au înmulțit ci pentru că politicienii români competenți au dispărut – goniți de frică, de silă, de justiția politizată sau de mafiile locale dar și transnaționale tot mai active.

Sosiți la București, așadar, domnule ambasador, într-un moment în care evoluția crizelor regionale face din România o entitate geografică având importanță strategică sporită pentru SUA, în timp ce evoluțiile politice interne, direcționate pe căi greșite inclusiv de diplomația americană, au făcut din România o entitate politică fără utilitate strategică; respectiv fără capacitatea de a-și mai asuma cu succes misiuni strategice.

ADRIAN SEVERIN – August  2015  

Va urma