Bookfest anunţă o ediţie de gală la Braşov, gazdă Aula Universităţii!

Bookfest anunţă o ediţie de gală la Braşov, gazdă Aula Universităţii!

Salonul de Carte Bookfest revine la Aula Universităţii, în perioada 19-22 octombrie, cu mii de volume, reduceri, dar mai ales întâlniri cu scriitori importanţi. Evenimentul îşi propune să contrazic sondajele care spun că în România se consumă tot mai puţină cultură

Salonul de Carte Bookfest revine la Aula Universităţii, în perioada 19-22 octombrie, cu mii de volume, reduceri, dar mai ales întâlniri cu scriitori importanţi. Evenimentul îşi propune să contrazic sondajele care spun că în România se consumă tot mai puţină cultură.

Bookfest are loc în șapte orașe.
În Braşov este cea de-a treia ediţie şi a doua găzduită de Aula Universităţii. Editorii de carte să recâştige publicul pentru librării, în condiţiile în care, potrivit lui Mihai Mitrică, director executiv Asociaţia Editorilor din România, există oraşe mari în care lipsesc librăriile sau ele sunt exilate undeva într-o zonă periferică, ceea ce face ca publicul să nu se întâlnească cu cartea decât conjunctural.
România are cea mai mică piață de carte din Uniunea Europeană, fiind la jumătatea celei din Bulgaria și de trei ori mai redusă comparativ cu piața de carte din Ungaria.
Românii cheltuiesc pe cărţi maximum 60 de milioane de euro pe an, din care jumătate sunt manuale şi auxiliare. Asta în timp ce Slovenia, de exemplu, o ţară cu doar 2 milioane de locuitori, are o piaţă de carte de 75 de milioane de euro.
La Salonul de Carte, vizitatorii se vor întâlni, în cadrul lansărilor de carte şi al altor evenimente, cu scriitori precum Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu sau Radu Paraschivescu.
Programul de vizitare este între orele 10.00 – 20.00, în fiecare zi.

Vifor Rotar

 

NICI UN COMENTARIU

Lasa un comentariu