A devenit o tradiţie ca la fiecare sfârşit de an, Consiliul Judeţean Braşov să-i premieze pe cei mai buni sportivi ai judeţului, la toate categoriile de vârstă, dar şi pe antrenorii lor. Iniţiativa aparţine preşedintelui Comisiei Sport, din cadrul CJ Braşov, Dragoş Crăciun. În acest an, premiile au constat în cupe, diplome şi importante sume de bani. În anul acesta, Braşovul are trei titluri mondiale, câştigate de Mădălina Caia (lupte, foto, împreună cu antrenorul ei), care are cel mai important palameres în 2015, Cristina Ştefan (patinaj artistic pe role) şi Marius Petru Ungureanu (biatlon pe role). Premiile au fost acordate următorilor :

* categoria de vârstă ,, până la 14 ani” : Cristina Ştefan şi Cristina Cimpocă (CSU Braşov), la patinaj artistic pe role, ambele antrenate de Ancuţa Luminiţa; atât fetele cât şi antrenoarea lor au fost recompensate cu câte 1.500 de lei. Cele mai bune performanţe : Cristina Ştefan este campioană mondială la patinaj artistic pe role, titlu obţinut la Geneva (Elveţia) şi vicecampioană la competiţia ,,Grand Prix  Crystal  Skate”, iar în plan intern este campioană naţională la patinaj artistic pe gheaţă;  Cristina Cimpoca este campioană mondială la patinaj artistic pe role, la Geneva (Elveţia) şi deţinătoarea locului al III-lea, la ,,Grand  Prix  Crystal  Skate”.

* categoria 14-18 ani : Mădălina Caia – (CS Ţara Bârsei 2011), la lupte libere, antrenată de  Horaţiu Albu. Palmaresul Mădălinei este impresionant: campioană mondială la Beach Wrestling – categ. 60 Kg, locul 3 la juniori, la Grand Prix-ul Bucuresti, categ. 59 Kg, locul 3, la seniori, la ,,Grand Prix – Bucuresti”, categ. 58 Kg ; palmares naţional: campioană naţională U23, la categ. 58 Kg, vicecampioană naţională la Beach Wrestling – categ 70 Kg, vicecampioana naţională de juniori la categ. 59 Kg. Sportiva şi antrenorul ei au fost premiaţi cu câte 2.000 de lei.
* categoria 18-21 ani : Balasz Tunde (CSU Braşov ), la patinaj viteza pe distanţă scurtă, antrenată de Uhrich Petric Ernest. Palmares : Tunde este cvadrupla campioană la 500 m, 1000m, 1500m şi la general, la Cupa Europei „Danubiana Cup”, triplă vicecampioană, pe distanţele de 1000m,1500m şi general, la Cupa Europei-Sofia, ocupanta locului 3, la 500m la Cupa Europei – Sofia. De asemenea, este triplă campioană naţională la 1000 m, 1500m şi clasament general. Premiul, atât pentru sportivă, cât şi pentru antrenorul ei, a fost de 2500 lei.
* categoria de peste 21 ani : Marius Petru Ungureanu  (C.S. Cheile Grădiştei), la biatlon pe role, antrenat de Vasile Bejenariu, cei doi primind câte un premiu în valoare de 3.000 de lei. Palmares : Marius este campion mondial la 12,5 Km, proba pursuit, vicecampion mondial la 10 Km, proba sprint, dar şi multiplu campion naţional la biatlon pe role şi pe zăpadă.

 

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.