BUDAPESTA: Denigrări grosolane într-un jurnal nediplomatic!

BUDAPESTA: Denigrări grosolane într-un jurnal nediplomatic!

Una dintre cele mai citate, dar şi controversate lucrări despre 
administraţia românească a Budapestei, din perioada august-noiembrie 1919, este cartea intitulată „Un Jurnal Nediplomatic” (An Undiplomatic Diary), scrisă …de un urechist, pe bune – generalul Harry Hill Bandholtz, şeful Misiunii Militare Americane în Ungaria. Sărbatorind cu fast… antiromanesc prezentza acesuia in cadrul Misiunii Militare Interaliate.

În urma înfrângerii în Primul Război Mondial, a avut loc dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar, puterea politică din Ungaria fiind cucerită de bolşevici, sub influenţa Revoluţiei Bolşevice din Rusia. La 21 martie 1919 sub Bella Kuhn a fost proclamată Republica Sfaturilor (Sovietelor) din Ungaria, care a şi început o ofensivă militară la 16 aprilie 1919. Acest fapt a determinat contraatacul trupelor române, care au avansat şi au ocupat Budapesta la începutul lunii august 1919, înlăturând regimul comunist ungar.  

În Arhivele Diplomatice există o bogată corespondenţă care demonstrează preocuparea autorităţilor române de a asigura aprovizionarea cu hrană şi combustibil a populaţiei din Ungaria. Trenuri cu cereale şi produse alimentare au fost trimise din Transilvania în Ungaria, iar pe Dunăre a fost instaurată libertatea de navigaţie pentru a permite aprovizionarea cu alimente a Budapestei.   
Intervenţia Armatei Române, care a eliberat Ungaria de regimul bolşevic, a fost privită cu simpatie de către o parte a populaţiei locale şi de către personalităţi politice ungare, precum fostul prim-ministru Sándor Wekerle. Percepţia generală era aceea că armata română a înlăturat un regim care a exercitat o violenţă extremă asupra propriilor cetăţeni, utilizând teroarea şi anihilarea oponenţilor ca metode de acţiune, (iar un alt scop a fost) distrugerea proprietăţii private. În fapt, intervenţia armatei române a permis instaurarea unui guvern de orientare anti-comunistă la Budapesta.

Administraţia militară românească s-a desfăşurat sub supravegherea strictă a Misiunii Militare Interaliate în Ungaria, organism creat în urma armistiţiului de la Belgrad, semnat la 13 noiembrie 1918, din care făceau parte reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi SUA.    
În memoriile sale, publicate în 1933, generalul american Harry Hill Bandholtz a pretins că a împiedicat numeroase „jafuri şi abuzuri” ale trupelor române în Ungaria. În fapt, aşa cum arată documentele de arhivă şi alţi memorialişti ai epocii, astfel de acţiuni au fost acte izolate de indisciplină.   

Unul dintre episoadele relatate de general se referă la stoparea de unul singur a aşa-numitului „jaf de la muzeu”, pus la cale de trupele române. Era de fapt vorba de o dispoziţie adresată de către autorităţile militare române Muzeului Naţional al Ungariei de a preda containere care conţineau bunuri de patrimoniu provenind din muzeele Transilvaniei, ridicate de către trupele austro-ungare în timpul retragerii lor din regiune, în ultimele luni de război.
Deşi fără a dori să elucideze motivele disputei, acordând unilateral credibilitate totală doar punctului de vedere ungar, generalul Bandholtz admite în jurnalul său faptul că inclusiv reprezentanţii Muzeului Naţional al Ungariei erau de acord să restituie României o parte a artefactelor provenind din Transilvania, inclusiv documente aparţinând Bibliotecii Academiei Române, care fuseseră confiscate de trupele austro-ungare în timpul ocupaţiei Bucureştilor, capitala României, din 1917-1918.   
Este puţin cunoscut faptul că, după acest episod, în 13 februarie 1920, generalul american a acordat un interviu corespondentului la Paris al ziarului „The New York Times”, în care a susţinut că ar fi împiedicat, de unul singur, intrarea militarilor români în Muzeul Naţional al Ungariei, prevenind „jaful” unui tezaur din aur (în memoriile sale nu mai menţionează tezaurul din aur, ci doar piese de muzeu!).  La protestele autorităţilor române, generalul a retractat declaraţiile din interviu, care i-ar fi fost incorect atribuite de către corespondentul la Paris al publicaţiei „The New York Times”. 

Pe 17 martie 1920, Departamentul de Stat a trimis o Notă Verbală către Legaţia României la Washington, în care se afirmă că generalului Bandholtz i-au fost atribuite „opinii gratuite şi fără consimţământul său”, de către corespondentul publicaţiei new-yorkeze.   
De altfel, memoriile generalului american conţin şi alte aprecieri distorsionate asupra unor evenimente şi persoane, vizându-i inclusiv pe colegii săi francez şi italian din cadrul Misiunii Militare Interaliate din Ungaria, precum şi unele prejudecăţi cu privire la alte naţionalităţi (evrei, mexicani ori alţi „latini”).   
În 1936, a fost ridicată o statuie a generalului american Harry Hill Bandholtz, chiar în faţa Legaţiei SUA din Budapesta.
Autorităţile române au protestat împotriva folosirii memoriei generalului Bandholtz în acest mod, determinând o atitudine mai circumspectă din partea autorităţilor americane, care au luat decizia ca la inaugurare să nu participe diplomaţi americani de rang înalt.  

În cadrul articolului de pe reţeaua facebook a #Arhivelor Diplomatice, sunt prezentate o serie de documente semnificative pentru o abordare istorică echilibrată a subiectului.   
Trecând peste abordarea aceasta, care denotă că, şi după o sută de ani de istorie, şovinismul si xenofobia încă pluteşte deasupra autorităţilor de la Budapesta (care refuză consecvent să admită că Armata Română a eliberat Ungaria de primul regim bolşevic din afara Uniunii Sovietice, iar ocuparea Budapestei s-a făcut ca urmare a atacului trupelor ungare asupra celor române), rămâne concluzia că este continuu perpetuată imaginea ostaşului român ca barbar, jefuitor şi ocupant oripilant al Capitalei ungare. Aceasta în contrast cu imaginea de superioritate rasială perpetuată de o anumită parte a clasei politice ungare, deşi regimul bolşevic ungar, pe care românii tocmai îl înlăturaseră, se dedase la crime mârşave şi lichidări sângeroase ale adversarilor politici şi cetăţenilor incomozi.    
În aceeaşi logică, a negării Tratatului de la Trianon şi a îndoctrinării tinerei generaţii ungare în spiritul şovinismului, se înscrie şi iniţiativa Guvernului Orban de a ridica monumentul Trianon în centrul Budapestei, un gigant din granit în care vor fi inscripţionate toate localităţile pe care Ungaria consideră că le-a pierdut la 1920.   

O caracteristică evidentă a componentei războiului hibrid este promovarea dezinformărilor, adică a jumătăţilor de adevăr, şi atribuirea lor unor reprezentanţi ai unor state puternice, precum SUA. Nu este pentru prima dată când oficiali ungari creează scandaluri diplomatice în care îi atrag şi pe reprezentanţii SUA. 
Un alt caz cu răsunet deosebit a fost cel al fotografiei insidios realizate, în 2016, de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, 
preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi de episcopul Eparhiei Reformate de Ardeal, Kato Bela, în care l-au făcut pe ambasadorul american, Hans Klemm, să apară într-o postură în care părea că susţine acel aşa-zis steag al inexistentului ţinut secuiesc. Evident că propaganda maghiară nu recunoştea, la acel moment, că acel steag e un fals grosolan, inventat în 2004 de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), o ONG de buzunar, ai cărei lideri sunt finanţaţi cu fonduri importante de Budapesta, pentru un singur scop – să incite populaţia în a scoate de sub autoritatea României judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. 
Din fericire fără succes, până acum. Şi faţă de care atât Kelemen Hunor, cât şi premierul Ungariei Orban Viktor tac mâlc…
Tac şi continuă „războiul hibrid” la adresa României… în interesul cui? Al maghiarilor simpli? În niciun caz… ci doar în interesul lor meschin, cu siguranţă,… şi poate şi al Moscovei.  

COMENTARII

  1. Cind ajungi. ca ditamai ambasadorul,sa fii manipulat de niste derbedei politici
    atunci il dau dreaqu de prestigiu ;Unchiul Sam se da dus de nas!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.