Cabana Caraiman scoasă la vânzare

Cabana Caraiman scoasă la vânzare

0 592

Cabana Caraiman, situată la 2.025 de metri altitudine, nu mai asigură cazare turiștilor care doresc să înnopteze.
Proprietarul cabanei, un britanic de 82 de ani, cere 200.000 de euro pe construcție. Potrivit observatorulph.ro, lucrurile au început să fie în declin odată cu moartea celui care administra buna funcționare a cabanei. Acesta a făcut infarct în luna iunie.

Construcția Cabanei Caraiman are o istorie impresionantă
Cabana a fost construită cu eforturi și cheltuieli uriașe. Pe de o parte, transportul materialelor de construcție a fost dificil, în lipsa drumurilor amenajate. Acestea au fost cărate anevoios și pe bucățele, folosindu-se funicularul Fabricii de Hârtie din Bușteni, cai, măgari și căruțe. Pe de altă parte, ,,Clubul Carpatin Român” (CCR) s-a confruntat cu lipsa muncitorilor, care fugeau din calea climatului alpin spun cei de la stirbrașov.ro.
O altă lipsă a fost cea a fondurilor, astfel că membrii CCR au organizat serate dansante și s-au străduit, prin diverse metode, să obțină finanțare din partea Oficiului Național de Turism (ONT).
Pentru a obține sprijin financiar din partea ONT, aceștia l-au invitat pe directorului Oficiului, Sergiu Dumitru, la un șpriț la restaurantul ”Modern”, unde acesta s-a angajat să ofere o sumă modestă, dar necesară pentru construirea adăpostului de pe Caraiman.

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.