Catedrala Mântuirii Neamului – simbol al unității noastre!

Catedrala Mântuirii Neamului – simbol al unității noastre!

De-a lungul anilor, nu puțini au fost oamenii de cultură care au vorbit și scris despre creștinismul românesc și rolul lui în istoria noastră. S-a vorbit și scris despre necesitatea unei Catedrale a neamului ca o atestare în timp și peste timp a unității noastre naționale,expresie a împlinirii unui ideal sfânt. Dar, cum nu omul este deasupra vremurilor, a trebuit să treacă vreme ca ideea unei Catedrale a neamului ca simbol suveran au unității de istorie, credință și cultură să prindă conturul realității care să ne legitimeze în istoria Europei și lumii întregi. S-a înălțat sub ochii noștri ca o binecuvântare iar astăzi sfințirea ei, în preajma praznicului Sf. Andrei și a Sărbătorii noastre naționale va fi sfințită pentru ca haramul să fie cinstit cum se cuvine, după datina strămoșească.

Noi înşine, în marea capitală a României, a cărei populaţie ar ajunge curând la un sfert de milion, nu avem o singură catedrală, o singură zidire religioasă acătării. Lucrul se explică prin împrejurarea că Bucureştii sunt un oraş relativ nou şi că n-au fost totdauna capitală. Credem însă că, daca, cu autorizarea Corpurilor legiuitoare, s-ar putea face escepţie de la absoluta prohibiţiune a loteriilor în ţara noastră, această escepţie ar putea să se facă cel mult în favorul bisericei statului.”
“Noi, poporul latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face.
Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut.”  Mihai Eminescu – Romanul Absolut

Mozaic de pe Catapeteasma Catedralei Mântuirii Neamului realizat de Daniel Codrescu

Trăim o adevărată oră astrală, când am putea spune ca odinioară cronicarul: Biruit-a gândul, cel bun din adâncul cel mai adânc al sufletului neamului nostru, latin prin naștere și creștin prin vocație, cum scria Părintele Dumitru Stăniloae.
Prin vocație, adică prin chemare – de la voces, voce, chemare – pe care dacă ne-am asculta adâncul din suflet, l-am auzi pe apostolul Andrei spunând: Evrica Mesia: L-am aflat pe Mesia. Eminescu, Românul Absolut scria despre Biserica Ortodoxă Română că a fost “din capul locului o comunitate religioasă care îmblânzea prin iubire inegalitățile sociale și care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce pentru omul modern e un drept“ în timp “ devenind totul pentru români “.

COMENTARII