O lună de operă, operetă şi balet la Braşov
Artişti din ţară şi din străinătate vor urca pe scenă, pe parcursul acestei luni, în cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet. În total, vor fi nouă spectacole, dintre care două sunt premiere. Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet se deschide în această seară,… citeste mai mult
100 de gravuri de Albrecht Dürer la Casa Mureşenilor
Călătorie fascinantă în imaginarul renascentist la Muzeul Casa Mureşenilor. Instituţia găzduieşte peste 100 de lucrări ale celebrului maestru al gravurii renascentiste, Albrecht Dürer. După expoziţia Rembrandt, Muzeul Casa Mureşenilor îl prezintă acum pe Albrecht Dürer, prin reproduceri după gravurile artistului. Acestea au fost publicate în 1875 de Biblioteca Națională Franceză.… citeste mai mult
La Teliu, incă „functionează”, exact după 91 de ani, cel mai lung tunel feroviar din România!
Pentru ca proiectatul „drum de fier” transcarpatic să poată străpunge culmile întâlnite pe tronsonul său cuprins între Braşov şi Întorsura Buzăului, a fost necesară construcţia a trei tuneluri, cel mai important dintre ele, de la Teliu, măsurând nu mai puţin de 4.379 de metri. Monumentala lucrare de arhitectură feroviară, ce… citeste mai mult
Invazie de SHACALI din Dobrogea până în Banat! La Brașov încă nu sunt semnalizați!
Şacalul a fost un animal aproape necunoscut pentru locuitorii din Dobrogea  pana in Oltenia si Banat, până în urmă cu  circa zece ani, când au apărut primele haite de exemplare.P:robabil; ca acum numarul lor  trece de 10.000 dar se reproduc exponential si invazia va fi generalizata! Se aseamănă cu lupul,… citeste mai mult
Invitație pentru brașoveni – lecţii de condus de la multiplul campion naţional de raliuri Titi Aur
După campania „Condu defensiv!”, fostul pilot le-a oferit cursuri gratuite celor care îi învaţă pe viitorii şoferi în campania „VIAŢA e a ta”. Cursurile sunt atât pentru prevenirea accidentelor, cât şi pentru reducerea efectelor în cazul producerii accidentelor rutiere. La Braşov au fost prezenţi 26 de instructori din toată ţara,… citeste mai mult
Şi-a luat zborul în carieră de pe păşunea unde păştea vacile
A muncit ani de zile ca să îşi atingă visul, iar acum a ajuns să îl trăiască. Flavius Toargă, tânărul care a învăţat pe câmp în timp ce mergea cu vitele la păscut a început ieri prima zi din noua lui viaţă. La Academia Forţelor Aeriene Henry Coandă din Braşov… citeste mai mult
Cursă cu obstacole pe arena Liceului cu Program Sportiv
Elevi de la 10 şcoli din municipiul Braşov s-au întrecut luni într-un concurs inedit, pus la cale de poliţiştii braşoveni cu ocazia „Săptămânii prevenirii criminalităţii”. Oamenii legii au vrut să promoveze activităţile sportive ca alternativă la petrecerea timpului liber precum şi pentru dezvoltarea cunoştinţelor deţinute în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile.… citeste mai mult
După Mont Blanc, jandarmii țintesc spre Himalaya
Jandarmii braşoveni continuă seria reuşitelor pe crestele celor mai înalţi munţi. După ce 4 jandarmi montani au reuşit de curând să cucerească vârful Mont Blanc, plt. maj. Dragos Brătucu, subofițer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov, şi-a propus să ajungă pe Himalaya. Membru al ONG-ul „Carpamont”, alături de… citeste mai mult
Universitatea Transilvania şi-a lansat noul logo la deschiderea anului
Universitatea Transilvania a deschis cursurile noului an cu o nouă imagine. Noul logo este axat pe ideea de centru şi a fost creat de un absolvent al Universităţii braşovene, la un preţ mult mai mic decât piaţa. Universitatea are şi un nou slogan - „Învaţă să fii în centru”. Noul… citeste mai mult
S-a redeschis sezonul urșilor gunoieri în Cartierul Valea Cetăţii!
Un locatar de pe strada Jepilor a filmat sâmbătă seara un pui mărişor de urs, care coborâse la ghena de gunoi după ora 21. Animalul era fie foarte Înfometat, fie familiarizat cu zona, pentru ca n-a stat pe gânduri şi a trecut la inspectarea tomberoanelor. A scos din container resturi… citeste mai mult
Studenţii s-au cazat în cămine cu căţel, purcel, bunel
Cu mama, tata, prietenul, dar mai ales cu portbagajul plin de lucruri necesare. Aşa s-au cazat primii studenţi ai Universităţii Transilvania, care au primit loc în cămin. Frigiderul, cuptorul, uscătorul de rufe sau lenjeria de acasă sunt indispensabile pentru confortul în cămin. Pentru un bun început de an, fiecare din… citeste mai mult
Medicul Florin Orţan le cere braşovenilor să amendeze legea vaccinării
Senatorul Orţan consideră că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, însă informarea da. Membru al comisiei pentru sănătate publică şi al comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Florin Orţan vrea ca toţi cei care refuză vaccinarea să participe săptămânal timp de un an la diferite cursuri de informare. Legea… citeste mai mult
Şeful DGASPC este acuzat din nou de management defectuos
Lui Gheorghe Durnă i se reproşează că nu a făcut nimic pentru a rezolva din timp problema lemnelor de foc pentru centralele centrelor de plasament din subordine dar şi aprovizionarea deficitară cu alimente. În replică, Durnă spune că a respectat prevederile legale şi respinge acuzaţia potrivit căreia copiii din centre… citeste mai mult
Rubla rusească si Geniul eminescian!
Intr-o Revista ISTORIE INEDITĂ citim ca in acest moment, Eminescu este tradus în 150 de limbi din 250 de țări. Această statistică a fost realizată de reputatul eminescolog documentarist Dumitru Copilu-Copillin. Amploarea extensiei în spațiul universal a receptării operei poetice a lui Eminescu este fără precedent. Și nici nu e… citeste mai mult
Pentru semiidocți, „spațiul mioritic” este inchipuit un fel de spațiu nedefinit al …”României ceausiste!”
Pentru toti semiidoctii ce-si inchipuie "spatiul mioritic" ca  un fel de ... spatiu nedefinit al "Romaniei ceausiste" , balada Miorita  propune o exceptionala meditatie asupra Mortii, ''camuflata" intr-un discurs testamentar.Care nu este de loc refuzul luptei cu cei doi complotisti: Versul ne spune clar: "Si de-o fi sa mor!" Eroul… citeste mai mult
Numarul: 7306 | Data: 2024-04-19


ROMANIA MARE 100 ANI









Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT