Handbal : brașoveanca Sorina Târcă, golghetera turneului amical de la Rm. Vâlcea
Handbalistele Coronei au încheiat turneul amical de la Râmnicu Vâlcea cu o victorie, în faţa echipei SCM Gloria Buzău şi două înfrângeri, în meciurile cu CSM Slatina şi SCM Râmnicu Vâlcea. Competiţia a fost câştigată de gazde, urmate de CSM Slatina, Corona şi SCM Gloria Buzău. Jucătoarea Coronei, Sorina Tîrcă… citeste mai mult
Sâmbătă, pe pârtia Clăbucet, se deschide oficial sezonul de schi la Predeal
Zăpada căzută în ultimele zile dar și cea produsă de instalații, fac ca practicanții sporturilor de iarnă, aflați în Poiana Brașov și Predeal, să se bucure din plin, în această perioadă. Dealtfel, aglomerația pe pârtiile din cele două stațiuni este mare, mulți practicanți ai sportului fiind turiști, veniți pe meleagurile… citeste mai mult
Câteva secţiuni de pe pârtiile din Poiana Brașov sunt impracticabile
Mii de iubitori ai sporturilor de iarnă și-au petrecut Crăciunul pe pârtiile din Poiana Brașov. Turiștilor din țară și străinătate li s-au adăugat și brașovenii obișnuiți să facă mișcare după mesele copioase de Crăciun. Pe pârtia specială de tubing a fost mare înghesuială. Mulți au lăsat săniuța pentru inelele gonflabile.… citeste mai mult
Yuri Petrov şi-a reziliat contractul cu Corona
Lupii l-au pierdut pe hocheistul cu peste 500 de meciuri în KHL. După mai puțin de o lună de la aducerea sub Tâmpa, Yuri Petrov, hocheistul cu peste 500 de meciuri în KHL, adus pentru a ajuta echipa să câștige trofee, a părăsit gruparea brașoveană. Hocheistul rus a semnat un… citeste mai mult
Doar 8 jucători au mai rămas la ACS „SR” Municipal Brașov
Andrei Popa, Toader, Dragomir, Nicolau, Voicu, Dumbravă, Horia Popa și Florin Stângă, care este și antrenor principal, constituie în prezent lotul stegarilor, după ce majoritatea colegilor lor și-au reziliat contractele cu gruparea brașoveană. Și portarul Maxim și-a reziliat contractul însă le-a transmis celor din conducere că ar vrea să continue… citeste mai mult
Mihai Teja, după ce a fost numit antrenor la FCSB: „Am venit să-mi croiesc un drum în viaţă…”!
FCSB a clarificat rapid varianta conducere a echipei. ​Antrenorul Mihai Teja a declarat că a venit la FCSB pentru a-şi croi un drum în viaţă, nu pentru bani, precizând că speră să răsplătească încrederea finanţatorului Gigi Becali, informează News.ro. "Pentru mine e oportunitate, sunt un antrenor tânăr care vrea performanţă,… citeste mai mult
Fotbal : La ACS SR Brașov au mai rămas șapte jucători și antrenorul!…
Cei din staff, care au rămas alături de echipa Brașovului, din Liga a treia de fotbal, puțini la număr, dar cu pasiune mare pentru culorile galben-negre, au susținut o conferință de presă, în care au prezentat situația în care se află echipa ACS SR Brașov, între turul și returul seriei… citeste mai mult
Handbalistele de la Corona Brașov participă la Rm.Vâlcea, la un nou turneu amical
După ce înainte de Crăciun au organizat pe teren propriu un turneu amical, handbalistele Coronei vor participa în 28 şi 29 decembrie 2018, la Memorialul „Constantin Tiţa”, la Râmnicu Vâlcea, competiţie la care vor participa, pe lângă Corona Braşov şi echipa gazdă, SCM Râmnicu Vâlcea, şi SCM Gloria Buzău şi… citeste mai mult
Radio România a pierdut un profesionist : Mugur Corpaci s-a stins la numai 51 de ani!
La numai 51 de ani, Mugur Corpaci, ne-a părăsit în joi dimineața, după a scurtă dar cruntă suferință. Profesionist desăvârșit al familiei Radio România, Mugur Corpaci a fost unul din pasionații fenomenului radiofonic, remarcându-se în emisiunile realizate de –a lungul anilor. Vocea sa inconfundabilă, l-au făcut cunoscut la emisiunile matinal,… citeste mai mult
FCSB are un nou antrenor : Mihai Teja; Becali a promis că nu se amestecă în treaba tehnicianului, timp de șase luni!
Mihai Teja va fi noul antrenor al echipei FCSB, acesta urmând să-l înlocuiască pe Nicolae Dică. Informația a fost confirmată miercuri de patronul formației din Liga 1, Gigi Becali : ,,Gata, Mihai Teja e antrenorul! Ne-am înţeles, iar joi, la ora 13:00 e prezentarea oficială. Mi-a cerut să-l las în… citeste mai mult
Zi liberă doar de Crăciun : handbalistele de la Corona se pregătesc pentru participarea la al doilea turneu amical și pentru reluarea campionatului
După un Campionat European cu bune dar și cu rele, jucătoarele selecționatei României, care evoluează în Liga Națională, au revenit la echipele lor. Este și cazul celor două jucătoare ale Coronei Brașov, Chiper și Buceschi. Ele au fost învoite câteva zile, după meciurile de la națională, dar vor reveni în… citeste mai mult
Inedit : Echipa națională de fotbal a României, încheie anul fără înfrângere
Bilanţul din 2018 al echipei naţionale a fost unul bun pentru selecţionerul Cosmin Contra, din moment ce România a terminat fără înfrângere anul 2018, lucru mai puțin obișnuit în ultimul deceniu...România a terminat pe locul doi în grupa din Liga Naţiunilor, în spatele Serbiei, cu toate că tricolorii n-au pierdut… citeste mai mult
Se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov; telecabinele au funcționat cu intermitențe, în funcție de rafalele de vânt
Pe pârtiile deschise în Poiana Brașov se schiază fără probleme, cu excepția porțiunii ,,S-ului mare” de pe Pârtia Lupului, care nu poate fi înzăpezită artificial. Stratul de zăpadă pe pîrtiile de schi din Poiană măsura între 70 şi 90 de cm în partea superioară a Masivului Postăvarul şi 40 -… citeste mai mult
FCSB după era Nicolae Dică: Becali caută soluții – lista scurtă Petrescu, Reghecampf, Alexa și Teja
Chiar dacă nu a fost recunoscut public, jocul slab, după investițiile în jucători care nu s-au mai ridicat la nivelul de exprimare de la echipele de le care au fost achiziționați, nu mai putea fi tolerat. Practic Becali a luat cam tot ce s-a ridicat în fotbalul românesc, fără ca… citeste mai mult
,,Lupii”, locul II în Cupa României
Minunea nu s-a produs : Corona Brașov a ratat și în acest an adjudecarea primului trofeu al sezonului : Cupa României! Meciurile competiției s-au desfășurat pe patinoarul din orașul harghitean, gazdele reușind să-și valorifice avantajul arenei proprii. Corona s-a impus în toate cele trei partide din grupă, însă a pierdut… citeste mai mult
Numarul: 7306 | Data: 2024-04-19


ROMANIA MARE 100 ANI









Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT