Ionuț Lupescu, aflat în turneu electoral, a ajuns la Brașov; candidatul la șefia Federației Române de Fotbal a fost însoțit de Costel Gâlcă
Unul din candidații la alegerile pentru șefia FRF, fostul internațional Ionuț Lupescu, aflat în turneu electoral național, a poposit miercuri la Brașov. Lupescu a fost însoțit de cunoscutul fost jucător și actual antrenor Costel Gâlcă, acesta alăturându-se echipei care-l sprijină pe Lupescu. Lupescu și stafful lui au avut o întrevedere… citeste mai mult
Simona Halep continuă seria victoriilor și s-a calificat în sferturi la Indian Wells
Simona Halep (1 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului american de la Indian Wells. Jucătoarea noastră a avut doar în primul set probleme cu Qiang Wang (China 55 WTA), când s-a mers cap la cap până la 5-5. Intervenția lui Cahill a avut, ca de obicei, darul… citeste mai mult
Braşoveanca Mihaela Hogaş, două recorduri naţionale şi locul 18 în Campionatul Mondial!
Patinatoarea braşoveană Mihaela Hogaş a ocupat locul 18 în probele de 500 de metri şi 1000 de metri, ale Campionatului Mondial de patinaj viteză pentru juniori, competiţie găzduită de oraşul Salt Lake City, din Statele Unite ale Americii. Sportiva Coronei Braşov a reuşit chiar noi recorduri naţionale în aceste probe,… citeste mai mult
Meci important pentru handbalistele Brașovului : Corona – HCM Rm. Vâlcea, în Cupa României (joi, ora 18,00)
Echipa de handbal Corona Braşov va juca joi, de la ora 18.00 primul meci prin care poate „salva” sezonul competiţional, contând pentru Cupa României, fiind singura competiţie prin care Corona îşi mai poate îndeplini obiectivul din acest sezon, şi anume calificarea în cupele europene. Extrema Coronei, Camelia Hotea a spus… citeste mai mult
EURO 2020 – cum vor arata stadioanele pe care se va juca în Romania!?
Romania va gazdui patru partide cu ocazia EURO 2020, trei meciuri din faza grupelor si o disputa din optimi. Luni a avut loc la Guvern ("Sala Transilvania") o conferinta de presa in care s-a discutat despre stadiul lucrarilor de modernizare si constructie a celor patru arene din Bucuresti care vor… citeste mai mult
,,Lupii”au ieșit din Erste Liga; urmează asaltul final în Campionatul Național
Al patrulea meci dintre Corona Brașov și MAC Budapesta a fost ultimul din seria semifinalei Erste Liga. MAC s-a impus pe Patinoarul Olimpic Brașov la scor, cu 6-0 (2-0, 3-0, 1-0), într-o partidă fără istoric, în care echipa Brașovului nu a contat. Corona a avut totuși posibilitatea de a înscrie… citeste mai mult
Handbal : echipele CS Transilvania Brașov, victorioase!
În luna martie, luna în care celebrăm primăvara și femeile, handbalistele de la Clubul Sportiv Transilvania Brașov au fost răsfățate și au primit flori. Fetele nu au rămas datoare și în schimbul florilor le-au oferit fanilor victorii și foarte multe goluri înscrise în porțile adverse. Nu mai departe de weekend-ul… citeste mai mult
Simona Halep îşi continuă parcursul la Indian Wells, după o victorie muncită : 1-6, 7-6, 6-2, cu tânăra Caroline Dolehide
În primul turneu Premier Mandatory al sezonului, Simona Halep a învins-o luni dimineaţă, după două ore şi cinci minute de joc pasionant, pe americanca Caroline Dolehide (19 ani, 165 WTA) şi s-a calificat în optimile de la Indian Wells. Meciul a fost destul de complicat pentru jucătoarea noastră, care, în… citeste mai mult
,,Lupii” au fost năbădăioși, dar ce folos?
Meciul al treilea al semifinalei Corona Brașov – MAC Budapesta a fost urmărit de foarte multă lume, spectatori entuziaști care și-au încurajat favoriții pe tot parcursul partidei. Oaspeții au deschis scorul după numai 38 de secunde de joc, 0-1, după care, în uralele publicului, Daniel Trancă a reușit egalarea (min.… citeste mai mult
Senioarele de la Transilvania „Wild Cats” Brașov au făcut un pas mare spre prima ligă de volei
Echipa de volei feminin a clubului Transilvania Brașov a reușit să se califice în etapa a doua a play-off-ului diviziei A2 vest. Fetele antrenate de Răzvan Pătran și Adrian Vescan au încheiat seria cu SCMU Craiova în doar două jocuri. După victoria clară de pe teren propriu, când s-au impus… citeste mai mult
Inițiativa caritabilă a unui grup de liceeni brașoveni, a avut succes : câteva mii de lei vor ajunge la familia Racoțea
Handbalista junioară de la Corona Brașov, Laura Constantin, împreună cu colegii ei de şcoală de la Colegiului „Emil Racoviţă”, Sara Celaro, Alexia Chiuşdea, Diana Asavei, Alexandru Ursu, Dragoş Simion şi colegi de alte licee, Miruna Bronescu (Colegiul Ioan Meşotă), Iulia Lupu (Colegiul Nicolae Titulescu) şi Cosmin Chindea şi Alexandru Grăsune… citeste mai mult
Toate punctele adunate sub Pietricica Neamțului : Futsal Ceahlăul – Colțea 1920 Brașov 3-6 (3-2)
Au marcat pentru Colțea: Nicodim și Țicalo câte două reușite, Călugăreanu și Gavrilă câte un gol fiecare. Singura echipă de futsal din Brașov, Colțea 1920, își continuă parcursul fără greșeală în liga a doua. Trupa condusă de Radu Burciu a ajuns la a patra victorie consecutivă după succesul înregistrat sâmbătă… citeste mai mult
Handbalistele de la Corona s-au impus în deplasare : 28-27, la Slobozia!
Handbalistele Coronei s-au întors de la Slobozia cu trei puncte extrem de importante în economia clasamentului, câştigate în faţa localnicelor de la AHCM, în etapa a 20-a a Ligii Naționale. Echipa antrenată de Dragoş Dobrescu a câştigat la limită, 28-27, după un meci extrem de echilibrat în care, chiar şi… citeste mai mult
Baschet : Olimpia Brașov, învinsă în al doilea meci al grupei 1-5
În sala sporturilor din Brașov au continuat întrecerile din cadrul primului turneu al grupei 1-5, din Liga Națională de baschet feminin. După ce vineri, Olimpia Brașov a câștigat cu Alexandria (79-69), sâmbătă, echipa pregătită de antrenorul principal Dan Calancea a avut o partidă mult mai dificilă, în compania echipei clasate… citeste mai mult
Polo : Corona Sportul Studențesc a pierdut și al doilea meci cu Steaua; oaspeții au schimbat echipa din mers, precum la hochei!
La Bazinul Olimpic Brașov s-a disputat sâmbătă al doilea meci dintre Corona Sportul Studențesc și Steaua, din cadrul Superligii Naționale de polo. După ce vineri, Steaua s-a impus, în prima patidă, cu 10-8, de data aceasta a câștigat mai clar : 17-9. Echipa Brașovului, pregătită de Aurelian Georgescu, a contat… citeste mai mult
Numarul: 7307 | Data: 2024-04-20


ROMANIA MARE 100 ANI









Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT