Cazul Târlungeni – când incompetența din administrație stă la masă cu aroganța!

Cazul Târlungeni – când incompetența din administrație stă la masă cu aroganța!

2 830

Amintim că săptămâna trecută atrăgeam atenția că UAT Târlungeni sub strălucita conducere a primarului Severus Beșchea Florin a  atras nu fonduri private ci doar pomeni de stat. Articolul îl aveți aici: Cazul Târlungeni – când incompetența stă la masă cu aroganța: subvenții de șapte ori mai mari în doi ani dublate de cheltuieli inutile!

Nu sunt bani? Excedent de aproape 8,5 milioane de lei la primăria Târlungeni!
Țineți minte refrenul că nu sunt bani. Sau că Puterea este rea și nu sprijină localitățile din Brașov?
Ei bine așa cum am arătat în articolul precedent numai în perioada 2016 -2018 UAT Târlungeni a primit de șapte – 7 – ori mai mulți bani de la bugetul de stat.
Ei bine tot conform Raportului Curții de Conturi Brașov anul trecut s-a încheiat la UAT Târlungeni cu un excedent de aproape opt milioane și jumătate de lei  mai exact 8.475. 021 lei.

În raportul Curții de Conturi din acest an, mai exact din 22 iulie 2019 privind activitatea administrativă a unității administrative Târlungeni se mai spune că:
,,Contul de rezultat patrimonial al exercițiului bugetar pe anul 2018 s-a încheiat cu un excedent în sumă de 8.475. 021 lei.
Din analiza rezultatului patrimonial înregistrat  la 31.12.2018 s-a constatat faptul că acesta  a rezultat  preponderent din activitatea operațională, excedent de 8.459.693 lei astfel:

  • venituri operaționale în cuantum total de 20.265.613 lei
  • cheltuielile operaționale în cuantum total de 11.805.920 lei

Rezultatul patrimonial a înregistrat în anul 2018 o creștere de 2.378.388 lei, comparativ cu anul anterior 2017, datorat excedenului rezultat din activitatea operațională  rezultat a reducerii cheltuililor operaționale.

Și managementul de la Primăria Târlungeni este cam praf și pulbere
În ceea ce privește (punctul 2.8) din raportul Curții de Conturi se afirmă că și managementul de la Primăria Târlungeni este cam praf.
Redăm exact concluzia inspectorilor Curții:
,,Modul de organizare și implementare a sistemului de control intern managerial:
Urmarea evaluării modului de proiectare și implementare a sistemului de control intern, la nivelul entității și a stadiului implementării de către entitate a standardelor de control intern/managerial, echipa de audit consideră că sistemul de control intern este neconform, deoarece, s-a constatat că la nivelul UATC Târlungeni nu a fost implementat cadrul de reglementare a controlului intern  nu au fost identificate toate ricurile majore, nu au fost elaborate programe de dezvoltare a controlului intern, procedurile operaționale elaborate nu acoperă prevenirea tuturor riscurilor și unele nu au fost aprobate de conducătorul entității, probelmele apărute și identificate urmare a controalelor anterioare nu au fost remediate.

Nivelul de încredere în sistemul de control intern al entității stabilit după efectuarea testelor de control este scăzut având în vedere următoarele aspecte.
Comisia de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a dezvoltării Sistemului de control intern managerial nu s-a întrunit și nu a derulat nici o activitate de la data constituirii prin Dispoziția de primar nr. 1068/18.08.2017 și nu a fost constituită echipa de gestionare a riscurilor (E.G.R);
Auditul public intern realizat de ACOR a efectuat o singură misiune și nu poate asigura acoperire tuturor activităților auditabile în sensul respectării art.13 din Legea 672/2002 privind auditul public intern, conform căruia toate activitățile desfășurate în cadrul entității publice și a entităților din subordinea/coordonare/sub autoritate se auditează cel puțin o dată la 3 – trei ani, iar recomandările formullate de echipa de audit intern sunt neimplementate la data prezentei verificări;

Măsurile transmise prin deciziile Camerei de Conturi Brașov în anii anteriori, inclusiv cu privire la organizarea și implimentarea sistemului de control nu au fost implementate în totalitate”.

Vom continua.
 Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Dle Cirnatiu dvs, afirmati ca ilegalitatile din aceasta primarie sunt vechi si cunoscute de catre institutiile abilitate ale statului (prefectura, politie, DNA etc.). Daca asa stau lucrurile este extrem de grav. Sa intelegem ca ilegalitatile semnalate si confirmate de Curtea de Conturi, inclusiv si prin acest ultim raport, nu sunt doar vechi si cunoscute ci si blocate din cauze necunoscute? Asta este de grav. Ce fac cetatenii din aceasta localitate? Cum pot tolera astfel de lucruri, practic ei au de suferit si sunt primii pagubiti. Poate ca o ancheta jurnalistica ar putea descoperi detaliile acestei incredibile situatii.

  2. Buna ziua,
    Tot respectul pentru…foileton.
    Insistati putin pe sursa acestui asa zis excedent…..Acolo e buba. El ascunde, de fapt, contracte de demult, care ne se pot rezilia si nici continua….Sunt pe la DNA, pe la Parchete…..
    Si ele sunt bugetate obligatoriu cu buna stiinta ca nu pot fi incheiate.
    A le incheia inseamna sa faci lumina…..istorica, insa retineti actualul Primar a fost anterior…viceprimar si Presedintele Comisiei de Receptie a Lucrarilor….deci…..
    De aici si nefinalizarea inventarelor…..
    Cu stima,
    Cirnatiu Titus C.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.