Ce dimensiuni are tunul lui Klaus Iohannis

Ce dimensiuni are tunul lui Klaus Iohannis

0 9

Tunul imobiliar dat, in 2014, de Klaus Iohannis in paguba romanilor inseamna un numar nesfarsit de imobile, scoli, spitale, gradinite, muzee, institute de cercetare, etc., care valoreaza, conform Ministerului Finantelor,
intre 15 si 18 miliarde de euro. Vom vedea ce inseamna asta pentru membrii Forumului Democratic German. Al doilea tun, despre care inca nu s-a vorbit aproape deloc, este cel constand in chiriile anuale pe care institutiile statului roman, pana la urma cetatenii, trebuie sa le plateasca Forumului German din
momentul in care Klaus Iohannis a savarsit uriasa scamatorie prin care a amputat o parte din averea statului roman, care este de cateva ori mai valoroasa decat tezaurul luat de rusi.
Profesorul dr. Radu Golban a explicat pe larg cum Forumul German, gasind, in mod straniu, intelegere la o judecatoare din Sibiu, a devenit, la cerere, succesorul unei organizatii sinistre, Grupul Etnic German, transformat, in cursul celui de-al Doilea Razboi Mondial, aproape in totalitate, in unitati SS. Au participat circa 70.000 de etnici germani in respectivele unitati care nu numai ca preluasera intreaga avere a organizatiilor sasesti si a bisericilor acestora, dar adaugasera la ea si nenumarate proprietati ale familiilor de evrei prigoniti sau chiar exterminati.
Motiv pentru care, in 1944, conform acordului de Armistitiu semnat de marile puteri, Grupul Etnic German este catalogat drept organizatie criminala, scos in afara legii, iar averea sa este in totalitate preluata de statul roman printr-un decret semnat de Regele Mihai. Tot statul roman este cel care i-a despagubit ulterior pe evrei. Preluand fabuloasa avere imobiliara, Forumul Democrat al Germanilor din Romania, condus de catre Klaus Iohannis, a incalcat acordul de Armistitiu si a obtinut ilegal nenumarate imobile.
Despre derularea acestei escrocherii, despre semnificatia ei si despre valoare aproximativa a imobilelor a scris, prezentand destule detalii si dovezi, domnul Radu Golban, care are cetatenie germana si este un specialist de prima marime in stiinte economice si juridice. Eu ma voi referi, acum, la alte doua aspecte.
Domnul Klaus Iohannis, care imediat dupa finalizarea tunului imobiliar a primit Crucea de Fier, cea mai inalta distinctie a statului german si, in scurt timp, in acelasi an, 2014, a devenit presedintele Romaniei, stie mai bine decat noi toti cati membri mai are Forumul Democratic German dupa ce, pe buna dreptate, la capatul celui de-al Doilea Razboi Mondial, multi dintrereprezentantii sai au fost luati prizonieri de catre sovietici, iar, ulterior, mii si mii de familii au emigrat in Germania..Daca, in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, etnicii germani au putut sa dea circa 70.000 de ofiteri SS, in prezent, in total, cu mic, cu mare, acestia nu numara mai mult de 30.000 de suflete. Evident, ei nu sunt vinovati si nu pot fi facuti responsabili de crimele parintilor sau bunicilor lor. Dar sunt doar ceva sub 30.000 care impart o avere de pana in 18 miliarde de euro. Ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin ca, peste noapte, printr-o oribila scamatorie, domnul Klaus Iohannis, care era si solicitant, in calitate de presedinte al Forumului German, dar si custode al proprietatii statului, in calitate de primar al Sibiului – aici se gasesc cele mai multe dintre imobile –, l-a facut pe fiecare urmas al sasilor de odinioara, cel putin teoretic, posesor al unei averi de 6 milioane de euro. Pentru a ma face foarte bine inteles, voi consemna faptul ca, daca membrii Forumului vor decide dizolvarea organizatiei, patrimoniul urmeaza sa se imparta intre acestia. si, atentie, numarul conationalilor nostri germani, din nefricire, in loc sa creasca, scade. Astfel incat, teoretic cel putin, se poate ajunge in situatia ca, peste un numar de ani, sa ramana doar cativa. Acei cativa germani vor avea o avere fabuloasa. Luata cu japca de la milioanele de romani.
Cred ca mai este momentul sa fac o precizare pe care inca nu a facut-o nimeni altcineva. Nici macar profesorul Radu Golban. Toate aceste imobile, dintre care, inainte de a fi cedate Forumului German, multe au fost renovate si modernizate pe banii cetatenilor romani, sunt, astazi, functionale si sunt utilizate de institutii ale statului roman. Statul roman a devenit chirias. Ca atare, plateste chirie. Ei bine, totalitatea acestor chirii reprezinta cheltuieli anuale ale statului roman care se apropie de exorbitanta suma de 800 de milioane de euro. Deci, an de an, fiecare cetatean al Romaniei, cu mic, cu mare, plateste zeci si zeci de euro ca o consecinta a scamatoriei imobiliare a lui Klaus Iohannis. Pana cand? Nu stim. Probabil pana cand ne vom trezi.Îmi permit sa mai anexez acestui demers jurnalistic o lista extrem de scurta a imobilelor preluate de
Forumul Democratic German. În viitor, ma voi referi si la cealalta fata a medaliei, care vizeaza patrimoniul bisericilor care reprezinta comunitatea germana. Pentru ca si cu acest patrimoniu sau savarsit fapte extrem de discutabile si care nu cred ca sunt pe placul enoriasilor germani.
Retrocedari catre FDGR: Inspectoratul scolar Judetean Sibiu ( str.Berariei, nr. 2), fostul sediu Filarmonica de Stat Sibiu (transformat in restaurantul Hermania, str. Filarmonicii nr.2), Serviciul Judetean Ambulanta Sibiu (str. Funarilor nr.1), sediul FDGR din Piata Mare, dar si multe alte cladiri din centrul istoric.
S R Stanescu

COMENTARII