Ce josnic Îl cred, ai lui, pe Iohannis!

Ce josnic Îl cred, ai lui, pe Iohannis!

0 23

În aceste zile Klaus Iohannis primește în plină figură cea mai mare ofensă din viața lui de demnitar. Și, ce e mai dureros pentru el, o primește nu de la dușmani ci de la cei care se pretind a-i fi susținători. Să împingi de la spate un președinte de țară să nesocotească exact ceea ce e pus să păzească fără concesii, cu sfințenie, Constituția țării sale, echivalează cu a-i cere comandantului suprem al armatei, în plin război, să-și trădeze trupele. Și, cel mai ofensator la aceste pretenții, nu sunt pretențiile in sine ci faptul că aceia care le emit chiar îl cred în stare pe președinte de o atare mârșăvie. Să comită, adică, ce-l îndeamnă ei!

O gașcă de odioși îndeamnă un șef de stat să-și trădeze menirea, onoarea, angajamentele, de fapt chipul pentru istorie al țării, pentru a le apăra lor niște privilegii dobândite prin porniri dictatoriale și abuz de putere.
Că ticăloșii nu au scrupule și jonglează cu valorile morale după cum le dictează pulsiunile egoiste nu mai este un secret. Unii dintre ei sunt chiar mândri să-și exhibeze infirmitățile de gândire și acțiune, iluzionându-se că forma asta de lepră internă care-i macină pe ei va deveni pandemică, transformând peste tot urâtul în frumos și sfidarea regulii în regulă.

Pe Dacian Cioloș îl pot înțelege până la un punct. El este un fel de soldat – orchestră ce a primit o misiune simfonică de la dirijorii săi. Să încerce a deveni succesorul lui Klaus Iohannis la jilțul prezidențial. Are, așadar, tot interesul de a-l împinge pe rivalul său spre greșeală. Ceea ce este însă de-a dreptul caraghios în modul de acțiune al lui Ciolos este contradicția dintre felul propriu de a fi și ceea ce îl îndeamnă pe președinte să facă. Adică domnul Cioloș, lipsit de relief ca deșertul Gobi și temerar ca însuși instinctul de conservare, îi recomandă președintelui Iohannis să riște totul politic și să nu semneze, cu niciun chip, decretul de revocare a doamnei Kovesi.
Misiunea lui Dacian Cioloș de a se profila ca varianta de rezervă pentru Cotroceni a lui Klaus Iohannis este una simfonică deoarece ea încearcă să îmbine mai multe linii melodice venite din categorii instrumentale diverse: suflătorii serviciilor secrete, percuționiștii haștagieni, ciupitorii francezi de coarde, organiștii bruxelezi. Pe cât este însă de simfonică misiunea lui Cioloș pe atât se dovedește de cacofonică. Acest domn este întruchiparea monotoniei și a incapacității de a ajunge la sufletul oamenilor.
Așadar, nu Cioloș e otrava cea mai de temut pentru președinte ci aceia care, din imediată apropiere, apucă să îi toarne în ureche idei sinucigașe.

Eu am spus, o repet și garantez: Iohannis va semna decretul de revocare (dacă nu cumva, între timp, doamna Kovesi va fi convinsă să demisioneze).
Îi las pe cititorii cu mintea întreagă să decidă cine îl respectă mai mult pe președinte și cine încearcă să-l sfătuiască mai bine în aceste clipe: eu, care sunt convins că-și va respecta statutul și jurământul de investitură sau alde Rareș Bogdan ori Monica Macovei care-l incită la iresponsabilitate?
Eu cred așa: decât cu „prieteni” fără caracter și fără repere morale solide, gata să te trădeze de îndată ce nu mai slujești planurilor lor egoiste,  mai bine cu critici onești, altruiști, care vor binele țării și nu, cu tot dinadinsul, beneficii personale. Căci până la urmă, aceștia, dorind binele țării doresc și binele tău ca președinte, dacă te dovedești a fi un președinte adevărat, adică un președinte pentru țară.

Drama lui Faust a pornit de la prinsoarea între Dumnezeu și Mefistofel în care divavolul, convins că omul este dominat de principiul răului, se angajează să câștige sufletul lui Faust.
Doar în prima fază Mefistofel câștigă prinsoarea. Pentru că, până la urmă, sufletul lui Faust ajunge în Rai.
De ce ar alege, Klaus Iohannis, să reediteze actul I al epopeii faustiene? Doar așa, ca să ne expună, în vitrina răului, fețele diavolului? Îl asigurăm că nu e nevoie de acest sacrificiu. Îi știm prea bine pe ostașii lui Aghiuță și, sincer vorbind, nu e nicio fericire să-i privești și să-i asculți!

COMENTARII