Ce va fi la euro-parlamentare? (I)
Domnule profesor ION COJA, mergeți la vot pe 26 mai?
Ion Coja: Da, merg la votul pentru euro-parlamentare, dar nu și pentru aiureala
numită referendum. Am văzut ieri momentul atât de penibil când Johanis
nu-și mai amintea care sunt întrebările de pe buletinul de vot! Secvența
respectivă ar trebui să fie dată zilnic, pe toate rețelele de
televiziune, să vadă lumea cu ce prostănac ne-am pricopsit la Cotroceni!
Este pentru mine de neînțeles cum se mai găsesc oameni, altminteri
normali, care să-l mai susțină! Cum pot acești oameni să-i treacă cu
vederea obrăznicia de a-i acuza pe alții de corupție, când el este
dovedit ca infractor, ca delapidator atât în dauna avutului particular,
cât și în dauna avutului de stat. Iar lucrul pe care îl înțeleg cel mai
puțin este faptul că nimeni nu-i reproșează crima cea mai urîtă de care
se face vinovat nemernicul: traficul ilegal de copii! Nici măcar
propagandiștii PSD, nici liderii PSD, când pomenesc faptele reprobabile
ale „neamțului”, nu zic nimic despre cele 20 de înfieri ilegale făcute
pe mâna fostului profesor de fizică. Este de neacceptat pentru oricine
să mijlocească o înfiere de copii fără să se intereseze de soarta
acestora. Fără să poată prezenta adresa la care au ajuns acei copii!
Fără să verifice câtuși de puțin că acei copii mai sunt în viață, ce s-a
ales de ei! Știu că la fel au procedat și alți oameni politici, că
majoritatea celor care au mijlocit înfieri nu s-au mai interesat de
soarta acelor copii. Cel mai notoriu pare să fie cazul lui Stoica,
fostul ministru al Justiției. Nici ăstuia opinia publică, adică mass
media în primul rând, nu i-a reproșat această mizerabilă preocupare,
care îl descalifică în primul rând ca om! Nu mai zic de profesorul și
politicianul odios, de două parale, ca și colegul său de partid Johanis!
Sunteți împotriva înfierilor de copii de către persoane cetățeni străini?
Ion Coja: În principiu, da! Dar am ajutat o asemenea înfiere făcută de un fost
coleg de liceu, ajuns cetățean german. Am revăzut-o pe copilă de
nenumărate ori, are o viață normală, îndestulată, vorbește armânește și
românește fără cusur… Revin și insist: mă cutremură îndiferența opiniei
publice față de acest capitol din CV-ul Johanului. Nu-i înțeleg în
primul rând pe ziariștii care se manifestă constant, sistematic,
împotriva nămetului și în favoarea PSD-ului. Suntem foarte vinovați, ca
națiune, pentru această indiferență față de soarta copiilor vânduți în
străinătate! Ne bate Dumnezeu pentru această nepăsare! Repet: nu
înțeleg! Repet: ne va lovi pedeapsa Domnului pentru această crimă.
Despre propaganda anti PSD ce părere aveți?
Ion Coja: Este prostească, stereotipă, mincinoasă! Nu atinge punctele slabe ale
PSD-ului! Cândva, PSD promisese că va pune capăt tăierilor de păduri,
vânzării de pământ străinilor… Și nu s-a ținut de cuvînt! În general, ce
s-ar putea reproșa PSD-ului este valabil pentru întreaga clasă
politică! PSD dovedește însă o serie de atu-uri care lipsesc celorlalte
partide. Este evident că opoziția la PSD din Parlament nu este capabilă
să guverneze și pur și simplu mă sperii la gândul că propaganda
anti-PSD, atât de violentă și de iresponsabilă, ar putea avea succes la
publicul care va merge la vot! Și așa cum au votat ca oile cu Johanis în
urmă cu patru ani, ar putea vota acum cu partidele din opoziție, dintre
care nici unul nu merită încrederea și speranțele noastre. Să ataci
mereu pe tema dosarelor lui Dragnea, fără să iei aminte că acele dosare
sunt inventate, că nu privesc nici fraude, nici abuzuri propriu zise, mi
se pare un lucru trist, o dovadă cum poate fi prostită lumea prin
repetarea la nesfărșit a unor sloganuri! Sigur, sunt multe de criticat
în guvernarea PSD, dar de îndată ce faci comparația cu adversarii
PSD-ului, cu Orban sau Cioloș, cu Băsescu sau Ponta, concluzia este
ienvitabilă: nu avem încotro, nu avem altă variantă, și trebuie mers mai
departe pe mâna PSD-ului.
Considerați că PSD-ul își respectă programul cu care a câștigat alegerile în 2016?
Ion Coja: Ce nu se observă în comentariile politice este faptul că PSD a fost împiedicat să guverneze așa cum era normal s-o facă. Normal era ca guvernul PSD-ALDE să-l aibă de la bun început ca prim ministru pe Liviu Dragnea. Opoziția tembelă a lui Johanis a împiedicat bunul mers al lucrurilor. De notat că a găsit și un sprijin decisiv din partea justiției corupte care l-a condamnat pe nedrept pe Liviu Dragnea. Cu acei judecători corupți, criminali, care l-au condamnat pe Liviu Dragnea, începe lista celor vinovați de cum merg lucurile în Țară. Justiția și mass media sunt profund vinovate de răul din România!
Deci?
Ion Coja: După alegeri putem vorbi și despre păcatele PSD-ului, nu puține. Deocamdată însă PSD este singura variantă care folosește României. Ar fi trist ca votul din 26 mai să încurajeze opoziția iresponsabilă de care avem parte. Băsescu, Ponta sau Cioloș nu merită niciun vot al românilor!
A consemnat Petre Burlacu
Sursa: IonCoja.ro