Ceremonii în cascadă de Ziua Eroilor la Braşov

Ceremonii în cascadă de Ziua Eroilor la Braşov

0 30

Autorităţile locale şi judeţene i-au pe cinstit bravii soldaţi căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, prin momente comemorative şi depuneri de coroane

Autorităţile locale şi judeţene i-au pe cinstit bravii soldaţi căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, prin momente comemorative şi depuneri de coroane. Festivităţile au început la ora prânzului, la Cimitirul Şprenghi, cu intonarea Imnului de Stat, de către Fanfara Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov.

După ceremonialul religios, au fost pomeniţi 250 de soldaţi braşoveni, căzuţi în Primul Război Mondial. Prezenţi la ceremonial au fost şi veterani care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, care le reamintesc tinerilor în fiecare an că patriotismul nu este doar un cuvânt în dicţionar. Unul dintre ei este Isaac Simon Juravshi, în vârstă de 95 de ani. Nonagenarul ne îndeamnă să nu-i uităm nici pe eroii care cad încă pe pământ străin, pentru pace.
„Românii au fost eroi, şi-au lăsat osemintele aproape în toate ţările, în Austria, Ungaria, Cehoslovacia, unii au murit în Germania. În zilele noastre sunt români eroi care luptă chiar în Afghanistan”, a spus venerabilul nonagenar.

După oficierea slujbei de pomenire, reprezentanţi ai autorităţilor, instituţiilor şi ai elevilor au depus coroane la mormintele soldaţilor.
Ceremonialul din Şprenghi s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, aplaudată de cei prezenţi.
Coroane şi jerbe de flori au mai fost depuse la Monumentul Eroilor din Bartolomeu, la Mausoleul Eroilor din cimitirul Bisericii Sf. Treime, din Şcheii Braşovului, la Monumentul Soldatului Necunoscut, din Piaţa Unirii, la Cimitirul militar de sub Tâmpa şi la monumentul din cimitirul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Vifor Rotar

COMENTARII