Chestiunea mandatelor pe siguranţă naţională – judecătoarea Gîrbovan: „Justiţia a eşuat”!

Chestiunea mandatelor pe siguranţă naţională – judecătoarea Gîrbovan: „Justiţia a eşuat”!

0 21

Liderul Uniunii Naţionale a Judecătorilor (UNJR), judecătoarea Dana Gîrbovan, a catalogat drept o „surpriză neplăcută” decizia CSM de a respinge cererea ca inspectorii judiciari să verifice dacă a fost sau nu respectată legea atunci când au fost emise mandate de siguranţă naţională.
„Chestiunea mandatelor pe siguranţă naţională este una dintre acele chestiuni grave rămase în urmă, unde ştie toată lumea că avem o problemă – cine vrea să vadă lucrul acesta – şi care trebuie tranşată. Nu poţi să o târăşti la infinit sperând că se va rezolva de la sine. În România au fost date la un moment dat 200-300 de mandate de siguranţă, anual. Ele se dau pe o perioadă de 6 luni de zile, sunt extrem de intruzive. Marea problemă este că erau admise în proporţie de 100%”, a spus Dana Gîrbovan la „Marius Tucă Show”.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului arată că aceste aspecte echivalează cu o lipsă de control, punctează magistratul.
Pe scurt spus: justiţia a eşuat în a verifica în profunzime astfel de măsuri acceptându-le pe toate. Au făcut un control mai degrabă formal. (…) Ce ne interesează pe noi este dacă magistraţii înşişi au fost supravegheaţi pe mandate pe siguranţă naţională”.

Întrebată dacă se mai fac interceptări în baza acestor mandate, preşedintele UNJR a spus: „Sigur că se mai fac. Sincer nu am cerut de la ICCJ. (…) Să nu uităm că între SRI şi CSM şi între SRI şi Inspecţia Judiciară au existat nişte protocoale în baza cărora serviciile puteau să adune şi să trimită date către Inspecţia Judiciară şi CSM privind comportamentul judecătorilor”, mai atrage atenţia Gîrbovan.

Secţia pentru judecători ar trebui să discute din nou solicitarea lui Baltag şi Oprina de sesizare a Inspecţiei Judiciare.
„E legitim să se revină la această cerere formulată, să fie repusă în discuţia Secţiei şi să se dispună un astfel de control. Există suficiente elemente că ar fi posibil – nu spun că este aşa – să se fi abuzat de aceste mandate în ce priveşte judecătorii şi procurorii şi această chestiune trebuie tranşată”, spune Dana Gîrbovan.

Precizările vin după ce Secţia pentru judecători a CSM a respins solicitarea judecătoarelor Gabriela Baltag şi Evelina Oprina de a sesiza Inspecţia Judiciare să verifice dacă a fost sau nu respectată legea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atunci când au fost emise mandate de siguranţă naţională.
Decizia de respingere a solicitării celor două judecătoare a fost luată de Secţie cu 6 voturi la 5. Acest lucru a creat mirare în rândul magistraţilor şi al celorlalţi jurişti, mai ales pentru că Secţia pentru judecători militează pentru transparenţă şi pentru verificări în contextul mandatelor pe siguranţă naţională.
Secţia pentru Judecători a CSM este formată din: Mihai Bălan, Gabriela Baltag, Andrea Chiş, Mariana Ghena, Simona Marcu, Bogdan Mateescu, Simona Marcu, Evelina Oprina, Lia Savonea şi Nicoleta Ţînţ (preşedintele CSM).
Membri de drept sunt şi Corina Corbu (preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu.
Potrivit unor surse, Corbu este magistratul care putea înclina balanţa, însă a votat împotrivă, iar rezultatul a fost 6 la 5.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.