Cică România a pierdut bătălia cu lucrul bine făcut! Așa o fi...

Cică România a pierdut bătălia cu lucrul bine făcut! Așa o fi ?

0 361

”Dosarul BNR” o piesă cheie in situatia actuala a țării, nu va trece niciodată pragul vreunui parchet din România. In bilantul demolarii economiei României BNR are o contribuție imensă. In ultima sută de ani aceasta institutie nu a jucat pentru adversari țării decat după 1989. Cum s-a ajuns aici este o intrebare care va avea un raspuns doar din partea istoricilor. Cum a ajuns ca BNR sa fie condusa de cine trebuie este intrebarea cheie a unei ecuatii in care personajele de la varful celor doua tabere care au confiscat Revolutia, Iliescu Ion si Roman Petre și-au dat mâna împotriva poporului roman.
In toata perioada protestelor din ultimele saptamani BNR a cârâit, cu nostalgie după guvernul tehnocrat, tot în tabăra străinilor, fara ca să fie prezentă in Piata Victoriei. Față de alte perioade in care implicarea era evidentă, pe față, acum prezenta BNR în vectorii de imagine a fost mai firavă, pe la simpozioane. Să fie acesta un semn ca ceva se va întâmpla cu vârful slujitorilor altor interese decât cele românești, din această instituție?
Sprijinul BNR pentru una din piesele SISTEMULUI, cel care ocupă temporar locul președintelui României, continuă si nu este ratat nici măcar un moment pentru ași arata obediența față de un personaj confirmat penal.
Iată ce ne zice vorbitorul de serviciu al BNR, Adrian Vasilescu, la conferința „Paradigma Creștere — Dezvoltare în România”, că Werner Klaus Iohannes a obosit de multă vreme să mai repete sloganul cu care a câștigat alegerile, cel cu bătălia cu lucrul bine făcut. Cum si-a dat seama de acest lucru dl Vasilescu ne scapa. Asta pentru ca ocupantul temporar al Cotrocenilor nu a reusit și poate nici nu și-a propus, sa faca pasul de la slogan la fapta. Cu sigurantă nici nu-l va face!
„Cantitativ am început să rezolvăm lucrurile și avem creșterea asta de mare viteză, dar calitativ vedeți că și președintele României a obosit de multă vreme să mai repete sloganul cu care a câștigat alegerile, respectiv „România lucrului bine făcut”. L-ați mai auzit folosind această expresie? Nu, pentru că am pierdut bătălia pentru lucrul bine făcut. Dacă vrem dezvoltare, trebuie să repornim bătălia pentru lucrul bine făcut”, a spus Vasilescu.
Iohannes, este adevarat ca in aproape jumatate de mandat, nu a avut timp să ne spună ce ar trebui sa facă romanii si cei care îi conduc pe drumul lucrului bine făcut, adica cum să treacă de slogan la faptă. Și până la urmă nici nu o va face ori cate mandate ar avea. Asta pentru că atâta poate!
Daca Iohannes nu a facut nimic iata ca altii s-au apucat de treba cu toata opozitia locatarului temporar de la Cotroceni, devenind intre timp și el un penal cu acte in regula – sentinta definitivă a Curtii de Apel Pitesti.
Legat de ”bătălia pentru lucrul bine făcut” poate ne confirmă dl Vasilescu dacă:
– stergerea a 102 taxe nu inseamnă reducerea coruptiei si mai ales a birocratiei,
– neimpozitarea pensiilor mici, mult mai mici decât leafa pentru o ora a guvernatorului BNR, nu reprezinta indreptarea unui furt din timpul Regimului Basescu?
– acordarea pentru prima data a 2% apararii in Bugetul de stat, nu inseamna pe langa respectarea  angajamentelor internationale si un gest prin care implinești cerintele de aparare a tarii?
Oare tot ce s-a facut, in doar doua luni de guvernare, in domaniul educatiei, a sanatatii, a functionarii economiei romanesti nu inseamna mari contributii în ”bătălia pentru lucrul bine făcut”?
Apropo, poate ca dl Vasilescu ne va lamuri intr-o zi, pentru că dl Dan Suciu, actual vorbitor BNR, nu a facut-o, care-i treba cu salariul Guvernatorului Isarescu (sporuri, prime, indemnizatii etc.) , că Issar, obosit și ajutat să tacă, nu a latrat degeaba.
Poate ca fostul purtatorul de vorbe al BNR și actualul consilier de strategie la Banca Națională a României, dl Vasilescu,  care spunea că ”dacă vrem dezvoltare trebuie să repornim bătălia”, vede cumva ca ”batalia” a inceput incă din 11 decembrie 2016.
Așa este cum spuneti ”Anul acesta am început o bătălie și oamenii din stradă, chiar dacă ei nu știau despre ce este vorba (…)”  au protestat In fata Palatului Victoria împotriva lucrului bine facut si la Palatul Cotroceni împotriva celui care-l blochează!

P.S. Evenimentul de la care dl Vasilescu ne-a mai zis câte unele a fost organizat de Oxygen Events cu sprijinul Asociației Analiștilor Financiar din România și Asociația Română a Băncilor.  Se vede bine ca suntem in fata unei ”tribune” a lucrului bine făcut …pentru altii.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.