Cine este in spate Lui?

Cine este in spate Lui?

0 420

Prim-ministrul Sorin Grindeanu îl numea în luna martie 2017 consilier pe probleme de IT și securitate informatică pe generalul de brigadă Gabriel Stătescu. Eu cred că în perioada imediat următoare una din provocările pe care le vom avea e cea legată de sistemul IT şi arhitectura guvernamentală în acest domeniu. Avem foarte multe lucruri de făcut. De prea multe ori acest domeniu s-a dezvoltat insular, fiecare instituţie în parte şi-a dezvoltat propriul concept în acest domeniu, astfel încât interoperabilitatea dintre instituţii să nu fie cea dorită. E nevoie de un om care să aibă această viziune pe domeniul IT, pe cybersecurity, pentru că este o provocare care zi de zi este tot mai mare pentru noi şi de aceea am ales un specialist care are viziune în acest domeniu – consilier de stat pe IT, cybersecurity“, spunea atunci premierul.

Sorin Grindeanu a mai colaborat cu generalul Stătescu în timpul mandatului de ministru al Comunicațiilor.
Pe 8 martie 2017, generalul SRI Gabriel Stătescu a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis, la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig. El a condus Direcția pentru comunicații și tehnologia informației UM 0296 a Serviciului Român de Informații.
În 2011 fusese avansat în grad printr-un decret privind „acordarea gradului de general de brigadă, cu o stea, coloneilor Dan-Valentin Căpșună și Gabriel Stătescu, din Serviciul Român de Informații“, semnat de președintele Traian Băsescu. Se spune că era apropiat al fostului prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea.
Valer Marian declara pe 22 martie 2013 că „după numirea în funcția de prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea”, acesta a numit „în funcții importante de șefi și de locțiitori de unități oameni de încredere și buni executanți, ca, de exemplu: generalii Gabriel Stătescu (…), șefi de unități și diviziuni“.
Direcția pe care a condus-o avea printre atribuții: monitorizarea online și derularea de proiecte de IT&C. În contractele pentru achizițiile de echipament, întocmea caietul de sarcini cu specificațiile tehnice. Contractele încheiate între firmele omului de afaceri Sebastian Ghiță cu SRI reprezintă motivul pentru care a existat o relație strânsă între Sebastian Ghiță, Florian Coldea și Gabriel Stătescu, potrivit site-urilor RL și EvZ.
Cinci ONG-uri au trimis în ianuarie 2017 o plângere la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), prin care sesizau felul în care SRI a primit fonduri europene pentru Programul SII Analytics.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.