CJ organizează 50 de evenimente culturale în Anul Centenar

CJ organizează 50 de evenimente culturale în Anul Centenar

150 de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri la instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean. Braşovenii şi turiştii vor avea acces gratuit la toate manifestările organizate de muzeele braşovene, pentru care Consiliul Judeţean a prevăzut aproape 1.200.000 de lei

150 de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri la instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean. Braşovenii şi turiştii vor avea acces gratuit la toate manifestările organizate de muzeele braşovene, pentru care Consiliul Judeţean a prevăzut aproape 1.200.000 de lei.

Cele mai multe evenimente culturale le va desfăşura Muzeul Judeţean de Istorie.
Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, spune că agenda instituţiei este concentrată în primul rând pe cel mai important simbol al României Mari – Regina Maria.

O altă expoziţie va fi dedicată contextului în care, imediat după terminarea războiului, s-a pus problema mutării Capitalei Mari la Braşov.
Muzeul de Etnografie, pe lângă expoziţiile care vor fi vernisate anul acesta la Braşov, Rupea sau Săcele, va fi prezent şi la Festivalul Internaţional de Textile din Franţa, în cadrul programului cultural comun România Franţa.
Muzeul Casa Mureşenilor şi-a programat 8 evenimente sub semnul Centenarului. Pe lângă expoziţia Arta din tranşee şi „Pe drumul spre Marea Unire”, care va fi vernisată în iunie, muzeul derulează, în colaborare cu alte muzee din ţară proiectul „România e acasă”, dedicat unor valori ale culturii române consacrate în afara ţării.

Potrivit managerului Valer Rus, este vorba de Ştefan Baciu, Eugen Ionescu, Ioan Petru Culianu Emil Cioran sau Panait Istrati.
Trei proiecte ale instituţiilor de cultură din subordinea Consiliul Judeţean au fost selectate pentru a primi finanţare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale iar mai multe proiecte au fost declarate câştigătoare încă de anul trecut de Administraţia Fondului Cultural Naţional. De altfel, Braşovul a reuşit să atragă anul trecut cele mai multe fonduri de la AFCN prin programele derulate de instituţiile de cultură braşovene.
Evenimente dedicate Centenarului Marii Unirii sunt organizate şi de Muzeul de Artă, de Centrul Cultural Reduta şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu”.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.