Clădirea Colegiului Naţional Unirea, mai degradată decât se estimase

Clădirea Colegiului Naţional Unirea, mai degradată decât se estimase

0 249

Lucrările de reparaţii capitale care presupun demolarea vechilor structuri s-a prelungit din cauza igrasiei de la subsol. Muncitorii au fost nevoiţi să cureţe pereţii până la cărămidă

Corpul A al Colegiului Naţional Unirea arată ca după război. Lucrările de reparaţii capitale care presupun demolarea vechilor structuri s-a prelungit din cauza igrasiei de la subsol. Muncitorii au fost nevoiţi să cureţe pereţii până la cărămidă. Municipalitatea speră că lucrările vor fi gata până la începutul anului şcolar următor.
Lucrările de demolare au început în 18 iulie. Până acum, la parter şi la cele două etaje s-au demontat duşumelele, lambriurile, instalaţiile electrice şi sanitare, s-au dărâmat pereţi despărţitori.
S-a lucrat şi la subsol, unde, din cauza igrasiei, intervenţiile sunt mai complicate decât s-a estimat iniţial. Pereţii au fost răzuiţi până la cărămizi, dintre care a fost scos mortarul.
Constructorul urmează să facă un dren perimetral care să preia eventualele infiltraţii şi va izola fundaţia cu materiale specifice.
Proiectul de reabilitare prevede lucrări atât în interior, cât şi în exterior. Vor fi renovate sălile de clasă şi amenajate mai multe grupuri sanitare. La sala de sport vor fi amenajate vestiare, duşuri şi grupuri sanitare.
În sala festivă, vechea scenă va fi înlocuită cu una nouă. Mozaicul de pe scări va fi înlocuit cu plăci de granit antiderapant, iar în sălile de clasă, birouri, laboratoare se va monta parchet din stejar.
La exterior va fi reparat acoperişul şi uşa de la intrare, vor fi restaurate faţada şi tencuielile.
În plus, Colegiul Unirea va avea şi un lift exterior, pe faţada dinspre curtea şcolii. Este prima unitate de învăţământ veche din Brașov în care se amplasează un astfel de lift.
Municipalitatea speră că reparaţiile vor fi gata în vara anului viitor. Lucrările au o valoare de peste 7,9 milioane lei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.